Cine e cu tine?

Ea face 7 ani, el are aproape 5 și jumătate. El o adoră, ea îl iubește, deși îl învinovățește pentru tot ce nu îi iese bine.  De fapt pentru aproape tot. Pentru restul, vinovata sunt eu.

El a crescut dând din coate pe lângă ea. Și a învățat multe de la ea. Cel mai mult și mai bine a învățat să fie prieten. Când mă uit la el și la prietenii lui cât de frumos se joacă, mi se luminează fața și mi se umple inima.

Astăzi mergeam la petrecerea prietenului lui. El entuziasmat, ea cu gândul că gașca lui de băieți n-o să o bage în seamă.

El vorbăreț, povestind despre cum o să ne jucăm noi împreună, ea tăcută cum emoția strânsă în piept.

La un moment dat, el ne întreabă ca un cântăreț rock de pe scena de spectacol:

-Cine e cu mine? Cine e cu mine?

Iar ea îi răspunde supărată, pe un ton certăreț:

-Eu nu sunt cu tine! Eu nu o să fiu niciodată cu tine!

Și mă așteptam atunci să urmeze: ești urâtă sau poate proastă, sau asta e, tu pierzi, mami și cu tati sunt cu mine, sau dacă nu ești cu mine, eu o să fiu cu prietenii mei și tu singură… În fine, mă așteptam la replici din alea de frați care se ceartă.

Însă băiețelul acela de 5 ani și un pic s-a oprit, n-a zis nimic din cele de mai sus, nu s-a supărat că fanul de la care aștept apreciere l-a respins, și a spus cu cea mai duioasă voce:

-Atunci…cine e cu tine, Maria?! Eu sunt cu tine.

Un fel de dacă tu nu mă vrei, eu te vreau.

A fost tot ceea ce avea ea nevoie. Să știe că el e cu ea și nu ea cu el. Că e și ea importantă pentru el, nu doar el pentru prietenii lui.

Că atunci când ea nu avea inima prea-plină să ofere, a primit din prea-plinul lui.

O să țin minte acel Eu sunt cu tine mereu.

Câți oameni au privilegiul să audă din gura altuia eu sunt cu tine?

Și ea a ținut minte că el e cu ea. Iar după amiază, când s-a întors acasă și i s-a prăbușit casa ei de lego cu multe etaje, l-a rugat pe el și doar pe el să o ajute să reconstruiască.

E mare lucru, pentru că el nu are voie să atingă nimic din construcțiile ei. Și pentru că el nu e la fel de pasionat ca ea de construcții cu lego în acest moment, ea nu îl consideră demn de ajutor.

Iar el, băiețelul deloc interesat să reconstruiască acea casă de lego, i-a răspuns:

-Sigur că te ajut. Că doar ești surioara mea și te iubesc. Sigur că te ajut.

Și tot îndruga acolo vorbe din astea cu ciocolată, cu miere sau dulceață de cireșe amare. Vorbe pe care nu mi le amintesc. Însă îmi voi aminti mereu emoția aceea. Emoția fiecărei clipe de iubire frățească.