Cătușele copilăriei
Pe Tom Degețel din povestea mea îl cheamă Luca. Da’ lui să nu-i spuneți așa, că el zice că nu mai e de mult, e și normal, doar are 5 ani, a crescut, e mare de-acuma, adică de ce nu vreți voi să înțelegeți… Merge la grădiniță, de fapt se pregătește de școală, ba să știți că și literele le cunoaște. Mă rog, de cele mai multe ori. La pictură, încă nu mi-e foarte clar, cred că inventează un stil nou, care bag mâna în foc că va revoluționa arta contemporană. Aia din casa noastră, cel puțin, unde, din partea noastră, mă tem că nu are cine știe ce competiție. Câțiva pereți se și laudă deja cu creațiile lui. Ba chiar și cămașa mea cea nouă. De haina lu’ mami aia crem nu vă spunem nimic pentru că deocamdată nu suntem pregătiți să facem public evenimentul.
Toate jucăriile pe care le-a primit până acum au beneficiat instant de cu totul alte scopuri decât cele pentru care au fost proiectate. Adică, de ce nu pricepeți că o mașinuță cu telecomandă n-are rost dacă n-o testezi mai întâi în cada plină cu apă să vezi dacă plutește. Poate funcționează și pe post de barcă, ce ziceți? Ați înțeles, vorbim aici despre un înțelept în toată regula, care-mi spune dimineața, înainte să plec, “succes la serviciu, domnule tati!” și “doamna bunica Geno” când mă mai sună ai mei să vadă ce face prichindelul. Adică, mă iertați. Domnu’ Luca.
De când suntem colegi de apartament, am învățat o groază de lucruri. Nu, că să știți, se pricepe, nu glumă. Știați, de pildă, cum se repară o umbrelă folosită pe post de crosă după ce am jucat golf în casă? Simplu. O lași exact așa cum e. Data viitoare când mai punem noi doi de-un meci nu trebuie să-i mai ceri voie lu’ mami că, până la urmă, ce să facă ea cu o umbrelă stricată?… (Aoleu, mami, să știi că vaza aia spartă nu e de la meciul de golf. Pur și simplu s-a spart când mă învăța Luca baschet. S-ar putea că a fost de la cutremur).
Una peste alta, suntem oameni serioși. Ocupați. Cu aspirații mărețe. Mai nou, batem recorduri peste recorduri pe bicicletă. Am făcut chiar și un tur complet al parcului. Ba eu cred că mai făceam unul dacă nu făceam pană și m-aș fi priceput s-o repar. Dar nu a contat foarte mult. Micul meu partener de tură (na, că iar am spus mic, să nu-i ziceți) a fost de-un entuziasm cel puțin egal cu cel al învingătorului din Turul Franței. Un sfert din populația sectorului patru vă poate confirma. De altfel, era greu să nu-l remarci cum pedala ridicat în scări, cu gura până la urechi, chiuind cât îl țineau puterile (“la ataaaac!…”). A fost foarte mândru să-mi arate în ziua aceea cum a învățat să frâneze numai din pedale. Vă e clar, sper, că vorbim aici de un profesionist pasionat la culme de tot ceea ce face. Chiar dacă a adormit buștean la vreo zece minute după ce ne-am întors acasă.
Încep să mă gândesc foarte serios să-l orientez spre o carieră de diplomat. Nu glumesc, degeaba râdeți dumneavoastră. L-am găsit într-o seară demonstrând solide cunoștințe de politică externă. El era Rusia și Sonia, sora lui, era Moscova. Fugărindu-se de mama focului prin casă tropăind mai zgomotos decât bocancii militarilor defilând la paradă. Na, zic, uite ce se întâmplă dacă vreau și eu să mă uit o dată la știri. Inițial, am zis să intervin și să corectez oareșce realități politice din bagajul lui de cunoștințe da’, până la urmă, m-am lăsat păgubaș. Ce știu eu? Nu vedeți cum o ia razna istoria asta de la o zi la alta? Parcă mai știi ce-o să se mai întâmple?
Trebuie musai să vă mai spun despre ce mai face el și “cu copiii lui”. Aici, îmi pare cu regret, nu putem glumi pentru că e treabă serioasă. Are câțiva prieteni cu care întreține consistente schimburi comerciale cu cartonașe. Știți, dintr-alea pe care ți le dă de la magazin după ce faci cumpărăturile. Are deja o colecție impresionantă. Da’ e extrem de important ca eu să înțeleg de la cine le are. Uite, ăsta e de la Bogdan, ăsta e de la Ștefi iar cel nou îl am de la Ovidiu. I-a dat el două cartonașe în schimb că avea dublură. Cum adică nu știu cine e Ștefi? E prietenul lui cel mai bun! Oho, cât s-au mai distrat ei amândoi… Nu mai țin eu minte când l-am dus eu în parc și ne-am dat în trenuleț și s-au întâlnit și s-au amuzat ei foarte tare cu vata de zahăr? A, zic, ba da, cum să nu, îmi amintesc, și-acum mai am vata de zahar în păr de la distracția lor.
Ce să vă mai spun eu despre Luca al meu? Că îi fuge mintea la treizeci de năzbâtii pe secundă, că are energie de parcă mănâncă baterii în loc de cereale, că știe să-și ceară iertare când își dă seama că greșește cu niște ochi mari și-un botic mic, resemnat, de n-ai cum să-i reziști? Că e un copil ca toți copiii din lumea asta, isteț, fericit, vesel, sănătos și dornic să cunoască lumea asta în care s-a trezit de vreo câțiva ani prin toți porii ființei lui? Zău că-mi vine să spun, acu’ poate că mă înțelegeți, la toată lumea ce năzdrăvan am acasă și cât mă bucur că pot face parte din micul lui univers. Cine nu și-ar dori, până la urmă, același lucru?
Am aflat astăzi.
După ce l-am dus la grădiniță, am avut o discuție cu doamna educatoare. Cam nervoasă, cam supărată, sunt mulți copii la grupă și Luca ăsta al nostru e cam neastâmpărat, nu prea stă locului. E foarte deștept, nu zice nu, da’ are o energie, dom’ne, ceva de speriat! Adică să-i spună de trei ori să stea cuminte și să înțepenească pe scaunul ăla și el nimic? Tot cu Ștefi, tot cu Ovidiu, numa’ cu gândul la joacă și la chicoteală? Păi să spunem și noi, ni se pare normal?
Ne roagă ea mult de tot, că are un cerc pedagogic săptămâna viitoare, să-l ținem acasă pe Luca în ziua respectivă. Că dacă îi strică activitatea? Că doar știm și noi cum e când vin atâtea educatoare să-i vadă lecția, vine și doamna inspectoare și ce se face ea? Nu vrem să iasă bine?…
Marcel Bartic
De același autor, citește și Scrisoare pentru fiul meu
E musai sa ne spuneti cum s-a terminat discutia cu doamna educatoare! Ati acceptat rugamintea? V-a scos din pepeni cerinta? Ati avut vreo discutie cu Luca?
Am rămas perplex când am auzit ce-mi cere madam… Am refuzat-o scurt și la obiect. Joi intenționez să-l trimit pe Luca la grădi ca de obicei și, mai mult decât atât, am să-i comunic educatoarei că vreau să știu în ce activități va fi inclus. Revin cu restul poveștii imediat ce se consumă evenimentul…
Am ras cu lacrimi! Domnule profesor, FELICITARI! Da, o spun din tot sufletul! Felul in care vorbiti despre Tom Degetel…pardon! Luca…aoleu, iar am gresit…Domnu’ Luca, imi da convingerea ca meseria asta va vine manusa si, sunt sigura ca elevii dumneavostra sunt unii fericiti! Din pacate, nu prea mai exista profesori care fac meseria asta pentru ca o iubesc cu adevarat! Imi amintit oarecum de diriginta mea din liceu, profesor de Limba Romana, pe care timp de 4 ani, am considerat-o a doua mea mama!
Cat despre Domnu’ Luca..eu personal, astept si alte relatari!
Sunt curioasa cum va evolua :))
Soare si cer senin !
Ce trist, din partea unu cadru didactic sa afirme asa ceva.Eu cred ca problema este a doamnei care , in ciuda profesiei, nu stie cum sa se comporte cu un copil”nastrujnic” si care ar trebui sa stea acasa.Nu se face asa ceva, e inadmisibil…sunt dea dreptul revoltata Marcel, iar poza cu Luca mi se pare destul de “tragica”., foarte trista..nu il caracterizeaza..el este un copil vesel, jucaus si foarte, foarte istet…cam energic cateodata, dar care poate fi controlat .RUSINE dna educatoare, sunteti de toata jena…Sunt convinsa ca Luca o sa mearga joi la gradi, ca in oricare alta zi, si o sa treaca cu bine si dna educatoare de ora deschisa…cred ca ea ar trebui sa isi puna un semn de intrebare daca are ce cauta sau nu acolo?
Te pupam Luca…sper ca el nu stie de aceste lucruri groaznice care se intampla in jurul lui.Sigur l-ar afecta..nu are rost, ca un suflet inocent sa sufere din cauza unor persoane distruse..PS:O sa vina ziua in care vei demonstra tuturor ce poti, si dna educatoare va fi mandra ca te-a avut in clasa ei(nici nu o sa ne pese de un astfel de om)..te pupam
tare va deranjeazaaaa!
Nu stiu alti…da` eu luam foc. La propriu! Asta ca sa fie clar, pentru oricine mai are vreun dubiu ca aschia nu sare departe, si ca fiica din dotare e vulcanica, taman ca ma-sa…Sic!
Nebuna aia nu stie ce pierde. Copii ca Luca sunt cel mai mare ajutor la o lectie deschisa.
Un cuvant atrage o consecinta! Cine spune,ala este,ca magarul din poveste! O eticheta dura,care nu se dovedeste cu acte!
Si eu am un baiat istet foc si cu enegie cat 10. De fapt cat 20. Si totusi doamna educatoare e fana lui numarul 1 si cumva, nu stiu cum (cred ca are o bagheta magica) stie sa-l tina ocupat si de fiecare data cand lipseste ne transmite parerea ei de rau si faptul ca i s-a simtit lipsa in clasa. Si sunt convinsa ca asta transmite parintilor tuturor copiilor care lipsesc. Pentru ca Doamna ii iubeste pe toti si stie ca nu pot fi toti niste roboti identici. Fiecare are farmecul lui. Cat despre Luca….problema cred ca e la educatoare, nu la copil
Poate fi chiar din familie,acolo se petrece educatia unui copil!
Mă rodea curiozitatea, așa că am căutat exact ce este acela un ‘cerc pedagogic’. 🙂
Cercul pedagogic reprezintă o modalitate eficientă de formare în învăţământul preuniversitar pentru că are în componenţă schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor şi informarea grupului.
Actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor didactice reprezintă un obiectiv agreat la nivel naţional, dar şi un imbold pentru realizarea unor analize utile ale activităţilor desfăşurate de către fiecare profesor. Acestea permit personalizarea, evidenţierea elementelor creative ale autorului. Sunt lansate comunicări importante, anunţuri şi invitaţii care merită să fie luate în consideraţie şi care ajută pe colegi în dezvoltarea profesională şi personală.
Informările au rolul de a fixa ţinte pentru activităţile profesorilor; acestora li se oferă posibilitatea de a-şi lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităţilor moderne de eficientizare a procesului educativ de la nivelul specialităţii sau de la nivel inter şi transdisciplinar. Schimbul de bune practici se poate realiza prin nenumărate variante formative, cum ar fi activităţi demonstrative legate strict de specialitate sau cu caracter extracurricular, intercultural, mixt; secvenţe cultural-artistice; prezentări diverse.
Din hățișul limbajului de lemn, am reținut: schimb de bune practici și ajută educatorul în dezvoltarea profesională și personală. Adică un fel de lecție deschisă, dacă înțeleg eu bine. Gândită pentru a ajuta educatorul în procesul de perfecționare.
Acum să ne imaginăm următorul dialog: Joi avem cerc pedagogic. Luca este un copil foarte deștept și a fost dintotdeauna o provocare pentru mine, ca educator. E important să nu lipsească joi, sunt sigură că o să fie o experiență utilă și pentru el, și pentru mine și colegii mei invitați.
SF, nu? 🙂
Si in povestile lui Jules Verne era mult S.F., pentru vremurile alea….acum nu mai sunt. Putem speram ca la fel va si in invatamant cu anumite tehnici?
Hm, eu nu as fi asa…drastica. Vreti sa fiti zen intr-o societate rigida. Habar nu aveti cata munca se depune pentru cercurile astea pedagogice si cat de…nasoala e toata faza. Doar daca treci ca educatoare prin sistemul de rahat, poti sa intelegi rigiditatea celor ce vin la inspectie. Eu o inteleg pe doamna educatoare. De ce? Nu pentru ca ar fi copilul de vina ci pentru ca ea stie care sunt criteriile celor ce vin. E ca si cum intr-o fabrica, un surub nu sta bine. Nu intereseaza pe nimeni substratul, sunt interesati de produsul finit. Daca aceste nu este bun, produsul este eliminat fara alte verificari. Eu in locul mamei nu as duce copilul si gata. Vrei sa te lupti cu sistemul? Schimba ceva acolo unde conteaza. Daca faci rau intentionat cuiva, asta se intoarce inzecit si da, se va rasfrange asupra copilului. Nu ne place? Perfect de acord, trebuie ceva facut. Dar nu asa… Nu asta e rezolvarea…
Imi cer scuze ca insist, mai ales ca eu nu am trecut prin sistemul educational decat in postura de elev si mamica de elev. Poate ca in momentul cercului pedagogic doamna a intrat in panica si s-a simtit neajutorata in fata rigorilor si criteriilor de evaluare…dar asta nu reprezinta altceva decat incapacitatea ei de a conlucra cu acest copil pe intreg parcursul anului. Eu tocmai ce am aflat de o practica socanta la nivelul inscrierii la clasa pregatitoare. O doamna, cotata ca fiind o excelenta invatatoare cu rezultate deosebite, isi selecteaza elevii cerand de la doamnele educatoare liste cu cei mai buni din fiecare clasa si transmitandu-le parintilor respectivilor copii sa-si inscrie copiii in clasa ei. Si asa mi-am dat seama ca toata ” excelenta” ei provine de fapt din inteligenta si buna pregatire pe care copiii o au deja de acasa. In nici un caz din efortul si priceperea ei. Un astfel de invatator, pus fata in fata cu un copil altfel decat tiparul pe care si l-a stabilit, il marginalizeaza/ ignora/ critica si il elimina in momentul in care trebuie sa dea masura priceperii ei. Pentru ca el e cel care strica perfecta medie, sablonul pe care si l-a creat si care ii atrage sintagma de ” o invatatoare excelenta”, aceasta sintagma asigurandu-i si in generatia urmatoare posibilitatea de a-si selecta doar copii convenabili
jn mare parte, dna Ioana Ioana are dreptate! Mai sus trebuie sa schimbam ceva, noi, sa nu asteptam mereu altii sa o faca!
E usor sa judecam fara sa stim nimic despre constrangerile, cererile si asteptarile din invatamant@
draga mea Gabriela…vad ca la teorie esti fff buna! Spune-mi si mie, te rog, tu cum ai proceda, cand stii ca trebuie sa parcurgi o programa, ca esti obligata sa respecti anumiti itemi si sa realizezi si o activitate in care esti catalogata in functie de copii? Te mai intreb…daca ai copii si-ti mai aduce o prietena un copil hiperactiv o zi, 2, 3…cat rezisti?
Nu zic…asta e rolul unui cadru didactic: sa se inarmeze cu dragoste, rabdare, intelepciune,tact, dar din cate a relatat taticul acestui copilas, doamna educatoare l-a tratat ca si pe ceilalti copii, dar a avut o rugaminte, pt a nu intelege gresit invitatii. Nu stiu dk a procedat bine sau nu, dar nu avem dreptul sa judecam, atata timp cat si noi, indiferent daca suntem cadre didactice sau doar parinti,gresim mereu, desi regretam mai apoi!
Consider ca taticul, mai ales ca e cadru didactic, ar fi ttrebuit sa poarte o discutie deschisa si de bun simt cu doamna educatoare si sa lamureasca problema
Eu ma bucur ca exista astfel de copilasi in tara asta, caci ei sunt cei care reusesc cel mai bine in viata! Pacat ca sistemul si indoctrinarea le pune oprelisti!
sper ca totul sa se incheie asa cum trebuie, iar copilul sa nu se simta marginalizat, poate chiar eliminat din grupul clasei! Din toate aceste intamplari, el are cel mai mult de suferit!
Mare grija, parinti si educatori, cum tratam problema!
Offf imi pare tare rau! Nici o secunda nu am dorit sa intru in polemica cu nimeni. Am vrut doar sa-mi expun parerea. Sunt mamica de 2 copii din care unul hiperactiv si testat/declarat de psiholog cu inteligenta superioara. Fac tot ce pot sa ma ridic la cerintele si setea lui de cunoastere, sa-i canalizez energia catre lucruri pozitive si cine e in situatia mea stie ca nu e usor sa gasesti echilibrul. Eu mi-am dorit doar sa punctez ca, desi copilul meu nu e un copil facil, am avut marele noroc de a nimeri o educatoare cu mare dragoste fata de copii care cu blandete si tact a scos ce e mai bun din copilul meu. Si nu doar din al meu, ci din toti copiii pe care ii are in grupa. A lucrat cu fiecare in parte in functie de nivelul fiecaruia insistand acolo unde era cazul si trecand mai repede acolo unde lucrurile erau clare. Respectand, evident, programa. Doamna a avut examen de grad si nu a trimis nici un copil acasa(nici pe cei mai obraznici, nici pe cei mai putin pregatiti) ci i-a pus pe fiecare in valoare evidentiind punctele lor forte. Anul acesta vom incepe clasa 0 iar pentru mine incepe loteria alegerii unui invatator. Ma sperie gandul ca timp de 5 ani copilul meu ar putea primi doar eticheta de “neastamparat” cand el este atat de complex. E foarte adevarat ca nu e doar vina invatatorului si ca sistemul e prost gandit, incorsetat, rigid si ca din cauza acestui sistem copilul meu, care citeste cursiv de la 3 ani si face calcule de nivelul clasei a II e prins captiv in clasa 0 unde singurul lucru nou pe care il va invata va fi sa stea 50 minute nemiscat in banca ascultand si muncind la aceleasi teme pe care le-a facut si la grupa mare. Iar el stie sa stea 50 de minute cuminte, captivat de un lucru nou, interesant, antrenant pentru mintea lui. Dar stiu si ca-si va pierde rabdarea daca va fi pus sa faca aceleasi randuri interminabile de liniute. Aici incepe loteria: voi reusi sa gasesc un invatator atat de dornic sa treaca peste neastamparului lui si sa inteleaga ca el vine din setea de cunoastere si nu din nesimtire sau proasta crestere? In ciuda programei rigide si a sistemului prost conceput? Voi gasi acel invatator cu dragoste si tact pedagocic care sa-si doreasca sa conlucreze cu parintii astfel incat copilul sa prinda aripi? Pentru mine acesta e un pedagog adevarat. Ceilalti sunt doar niste oameni care merg la serviciu, care isi ascund neputinta sau nepasarea in spatele unui sistem bolnav.
Carmen, te rog sa ma crezi ca nu condamn pe nimeni, nu vreau sa intru in polemica cu nimeni. Sunt doar trista si ingrijorata de viitorul copilului meu si al altor copii asemeni lui care vor trai cu etichete. Pentru ca degeaba ii dai tu aripi daca scoala (prin tot ceea ce o reprezinta -ministri, legi, invatatori, elevi) i le taie cu cruzime. Din nou imi cer scuze daca v-au deranjat comentariile mele; nu asta mi-a fost intentia.
PS:am recitit ce am scris si mi-am dat seama ca si eu am pus etichete. Mea culpa. Voi mai lucra la acest aspect.
Sunt sincer interesată de câtă muncă se depune și, mai ales, în ce scop și cu ce finalitate se depune această muncă. Înțeleg că ați trecut, cum spuneți, prin sistem. Să discutăm la obiect. Poate mă puteți lămuri dvs. ce este acela un cerc pedagogic? Este un examen? Este o lecție deschisă, demonstrativă? O formalitate? O agapă colegială? Un model? Un model de ce? De Noi ne prefacem că suntem perfecți, ei se prefac, printre pișcoturi, că fac și altceva decât să bifeze hârțogărie? De unde atâta ipocrizie? Poate din faptul că și dascălii și inspectorii de astăzi au fost elevi și au participat la lecții deschise răs-regizate, unde unora dintre copii – incomozi, din diverse motive, educatorilor și zelului lor de a face pe plac exigențelor unei autorități legitimate numai de funcție, nu și de competențe – li s-a sugerat sau li s-a spus de-a dreptul că ar fi mai bine să stea acasă în ziua respectivă? Perfecțiunea închipuită e cel mai prost model, și pentru educatori, și pentru educați, și din ea își trage falsa legitimitate și sistemul ăsta de rahat pe seama căruia punem toate relele. Sistemul suntem noi, doamnă, și ipocrizia pe care alegem să o perpetuăm, spontan sau programatic! Cu fiecare copil care e văzut de dascăl ca un instrument, nu ca principalul beneficiar al serviciilor sale profesionale, cu fiecare dascăl care e văzut ca o sumă de căsuțe prestabilite de bifat într-un registru și care se complace în asta, cu fiecare părinte care este orice altceva, numai aliat nu, în procesul ăsta educativ care este și va fi întotdeauna unul bidirecțional. Nu poți avea pretenția să produci o schimbare fără să fii dispus să te lași tu însuți transformat în acest proces. Și depinde de fiecare dintre noi ce sens dăm acestei transformări. Energia investită este aceeași. Na, că mi s-a scorojit tot zenul. 🙂
Astept cu interes deznodamantul!
Cum ati procedat pana la urma?
Sunt convinsa ca si alti cititori vor sa afle.
Si ca sa fiu la subiect, sincer, nu am idee cum as fi procedat, probabil as fi scos de tot copilul de la acea gradinita. Problema e la educatoare, ea nu stie cum sa isi gestioneze situatiile, nu stie cum sa tina ocupat /linistit un copilas ce e lin de energie. Insa educatoare talentate in meseria lor rar intalnim, din pacate.
Mi-am retrait o experienta similara citind articolul. M-am framantat zile si nopti incercand sa iau o decizie corecta, si mai mullt, potrivita in primul rand pentru baietelul meu, de aceeasi varsta cu a dumneavoastra. Decizia finala a fost sa-l retrag in ziua respectiva. A fost cu compromis amar, a unui pas facut un spate, a unei decizii luate incalcandu-mi principiile, dar calculand la sange avantaje si dezavantaje am ajuns la concluzia ca asa e mai bine pentru el. Nu ar fi castigat nimic, personal, din acea experienta. Ar fi acumulat inca o frustrare, mult stres, multa tensiune pentru ceva ce el nu ar fi inteles profund. Nici acum nu sunt impacata cu ideea, dar, dupa multiple “extrageri” de gen din colectiv in momente de maxima tensiune, am tras linie. Nu am gresit fata de el, nu a ramas cu vreo lacuna de comportament fata de situatiile in care va fi nevoit sa se comporte “adecvat” (ghilimelele sunt pentru relativitate) in situatii impusa. I-am dat ragaz sa o faca treptat, in ritmul lui, ajungand acum, la un eveniment major al gradinitei sa fie pregatit sa faca (cat de cat) fata.
Am râs …. tot ce îi uram lui Luca e sa nu se schimbe !!! Si parintilor la fel, le uram… asteptam stiri despre cercul pedagogic 🙂 …. s-a gândit “doamna” sa varieze metodele, locurile de “banca”, masutele ? sa le puna în cerc, sa le pun pe grupulete de afinitati, sa inventeze locuri de calm, locuri de lectura prin colturile clasei? e foarte plictisitor sa stai pe scaun 10 minute daca adultul din fata ta nu e interesant si activitatea propusa la fel. E semn de mare normalitate plictiseala pustiului 😉