Nu e frumos ce ai făcut, domnule!

Ieri am petrecut aproape toată ziua în parc. O rundă dimineață și o rundă după amiază. Fiind cea mai însorită zi din ultimul timp, parcul a fost plin. Puzderie de copii cu părinți și bunici.

Maria a vrut să ne dăm cu trenulețul. Stăm la rând să luăm bilete.

Primim bonul pe post de bilet și vrea să zăbovească să citească ce e pe el. (Nu știe să citească :)), dar recunoaște literele și mă întreabă diverse despre ele și legătura între ele). În spatele nostru un bunic cu nepoțelul așteptau la bilete.

-Maria, haide să mergem pe bancă să citim pentru că uite aici vine fum de țigară de la domnul.

Mergem pe bancă, apare trenul în stație, ne urcăm. În vagonul din fața noastră, băiatul cu bunicul. Pornește trenul, bunicul își aprinde țigara și fumul tot vine cu elan spre nările noastre dornice de aer primăvăratec din parc.

Vine un fum, vin două, trei, încerc să-mi țin respirația, întorc capul în altă direcție, în final îndrăznesc și îi spun:

– Ne vine fumul de la țigară.

Domnul, care ținea tacticos țigara pe fereastra trenului de copii, o ia și o mută în cealaltă parte, la cealaltă fereastră. Simetric. Noi am rămas însă la aceeași distanță de țigară, iar vânticelul de primăvară și-a păstrat direcția.

Respir adânc. Așa mă enervează când lipsa de bun simț a altora mă scoate din starea de voie bună pe care mi-o construiesc cu greu după nopți nedormite și crizele de furie ale Mariei. Îmi spun în gând că o să-și termine nenorocita de țigară (ca nah, cum să arunci bunătate de țigară de-abia începută) și că sper ca apoi în cele 5 minute rămase din mini-excursia cu trenulețul să nu-și mai aprindă vreouna…pentru că o să  scot și eu fum pe nări.

N-apuc să-mi termin găndul că Maria se aude fermă:

-Vine fumul de țigară!

– Știu puiule. Spune mai tare, să te audă și domnul!

Și începe să zică tare, cât poate ea de tare la 2 ani și 8 luni, și răspicat ca o trompetă:

– Vine fumul de țigară!  Vine fumul de țigară! Vine fumul de țigară! Vine fumul de țigară!

Domnul cu țigara o aruncă nervos în iarbă.

Eu lungesc gâtul ca girafa să văd dacă e pericol de incendiu.

-Ce a făcut? mă întreabă Maria.

– Uite, domnul și-a dat seama că ne deranjează fumul și a aruncat țigara pentru a nu mai veni fumul. Fiind în tren, nu a găsit un coș de gunoi să o arunce.

– Nu e frumos ce ai făcut, domnule!

Mama lui Carol cu care ne-am cunoscut împărțind vagonul trenului, ne zâmbește larg.

În mintea mea mă gândeam cum mi-a fost efectiv jenă să îmi cer dreptul de a respira un aer curat. Copiii nu au astfel de jene. Însă cumva reușim noi, cei din jur, să îi transformăm pe unii în adulți jenați să își ceară drepturile.

Citește și Domnul Hapciu și micuța domnișoară Perseverentă

P.S. Oare ar fi bun un tricou inscripționat cu mesajul: Nu mai fumați în preajma copiilor!