Copiii nu sunt prieteni cu mine!
De când s-a mutat la grupa de 3- 6 ani Maria este foarte vocală în a-și plânge dorința de a nu merge la grădiniță.
Chiar ieri dimineață am avut vreo 30 de minunte de plâns în hohote:
– Nu vreau la grădi! Copiii nu sunt prieteni cu mine!
Maria e un copil prietenos. Cu oameni, animale. Singura excepție o reprezintă bineînțeles Mihai cu care are atitudini mixte. Din fericire, din ce în ce mai multe atitudini și gesturi pozitive. E un copil care la 3 ani și un pic mi-a spus într-o seară, în timp ce enumera toate rudele și prietenii noștri pentru care își declara dragostea, că ea de fapt, iubește toți oamenii. A fost ceva extraordinar să aud din gura ei o astfel de declarație sinceră, însă problema de care se va lovi ea e că nu toți oamenii o vor iubi pe ea. Unii o vor ignora, alții nici măcar nu o vor plăcea.
Unul dintre motivele pentur care am înscris-o pe Maria la o grădiniță Montessori este accentul pus pe empatie și grijă: grija față de natură, față de pământ, față de animale, față de ceilalți oameni. La o astfel de grădiniță copiii hrănesc animalele, cultivă legume în grădină, se pune accent pe înțelegerea și sprijinul celorlați.
În ultima perioadă însă, s-au adunat multe: iepurașii au dispărut din curte pentru că apăruseră șobolani și aveau nevoie de niște case mai sigure, grupa ei a rămas fără țestoasă sau alt animal pe care să îl îngrijească în clasă, transferul la grupa de 3 -6 ani a venit la pachet cu statutul de ultim venit într-un grup în care i-a fost greu să își facă prieteni, doamnele educatoare de care este foarte atașată au plecat la cursuri și ea le-a resimțit lipsa acut.
Așa că de câteva luni aud zilnic același refren care mă întristează:
– Nu vreau la grădi! Copiii nu sunt prieteni cu mine!
În teorie, astfel de grupe mixte ca vârstă (3-6 ani) sunt de natură să stimuleze cooperarea între copii și să dezvolte abilități de comunicare și de a explica noțiuni copiilor mai mari. Grupele sunt mari, cu câte 25-35 de copii pentru că se presupune că nu există un singur educator, ci copiii mai mari, de 5-6 ani devin ei înșiși educatori pentru cei de 3-4 ani, având abilități de a explica lucrul cu anumite materiale copiilor mai mici.
În practică, nu știu dacă acest fenomen se întâmplă în mod frecvent și natural în grădinițele Montessori sau dacă acest comportament trebuie stimulat cumva de pedagog.
Una din mamele de la grădiniță mi-a sugerat că o soluție bună pentru depășirea acestor probleme ar fi să invităm câțiva colegi la joacă și să se creeze astfel niște legături între copii în afara grădiniței. Mi s-a părut o soluție foarte bună, doar că nu am putut să o punem în practică momentan din diverse motive care ne-au împiedicat.
În altă zi, însă, altă mamă de la grădiniță m-a sfătuit, bine intenționată, să nu încurajez prieteniile la grădiniță pentru că dacă se împrietenesc copiii vor să se joace împreună și nu mai lucrează cu materialele specifice, în mod individual. S-a nimerit sfatul acesta exact în perioada în care eu căutam soluții cum să o ajut pe Maria să construiască prietenii (fără a mă implica prea mult) care să îi facă șederea la grădiniță mai plăcută, mai umană. Spun mai umană pentru că unul din obiectivele pentru care am dus-o pe Maria la grădiniță a fost acela al contactului cu omuleți de vârsta ei. Cu copii crescuți cu aproximativ același set de valori, cu preocupări comune. Partea emoțională și de interacțiune cu ceilalți mi s-a părut cea mai importantă dimensiune a mersului de grădiniță.
Altfel, activități de învățare cu materiale specifice pedagogiei Montessori puteam face foarte bine și acasă.
Mi se pare că accentul pus pe activitățile de învățare în detrimentul gestionăriile relațiilor între copii nu este în spirit Montessori. Nu creștem roboți care să știe perfect operațiuni matematice sau să scrie și să citească de la 5 ani. Creștem oameni cu emoții, cu nevoi de interacțiune cu ceilalți, cu trăiri intense, cu crize de furie, oameni care descoperă lumea exterioară în același timp cu lumea din ei.
Mi-ar plăcea să împărtășiți experiențe similare ale copiilor voștri, în special ale copiilor care merg la grădinițe Montessori.
Aș fi interesată de modul în care copiii interacționează, de modul în care ei ajung să se cunoască, să se respecte, să interacționeze. Mi-ar plăcea să îmi spuneți dacă se încurajează cooperarea și cunoașterea reciprocă prin jocuri și activități specifice sau dacă aceasta e considerată ca fiind naturală și pur și simplu lăsată să se dezvolte de la sine.
Citește și Nu vreau la grădiniță!
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
Robert merge la o gradnita Waldorf unde sunt tot grupe mixte si intr-adevar i-a fost si lui putin greu la inceput pentru ca cei mari se cunosteau deja intre ei. Acelasi lucru spunea si el, ca inca nu si-a facut prieteni, insa in cea mai mare parte a timpului tot mergea cu placere, chiar daca spunea ca se joaca singur. Educatoarele i-au lasat in ritmul lor si incetul cu incetul s-au integrat toti cei noi. A ajutat mult si faptul ca ei fac multa joaca libera unde interactioneaza cum vor unii cu ceilalti. Cred ca este mai bine ca interactiunea dintre copii sa vina direct de la ei decat sa fie directionata de educatoare. Ca sa ajut, am facut intalniri intre copii acasa la noi, asa cum ti-au sugerat si tie. Este un proces lung, si eu m-am luptat cu ganduri despre cum este mai bine, dar in final m-am relaxat si m-am limitat la a-i valida sentimetele lui Robert (de genul, da, stiu ca este greu pentru ca nu ii cunosti pe copii) fara sa ii dau neaparat sfaturi sau sa caut solutii, ci doar sa ii arat ca il aud, sunt alaturi de el. Cand a spus ca nu vrea la gradinita l-am ascultat si am facut pauza cateva zile. Incetul cu incetul s-au obisnuit unii cu altii, insa tot procesul a durat foarte mult, chiar glumeam ca de-abia la sfarsitul anului era si el 100% integrat 🙂 Acum am luat-o de la capat cu alta gradinita, in alta tara unde nu vorbeste limba, iar Robert m-a surprins cu maturitatea cu care trateaza situatia, Chiar cred ca in procesul de integrare de anul trecut, pentru ca a fost lin si in ritmul lui, a dobandit niste abilitati care il ajuta mult acum si asta ma bucura pe termen lung,
Si eu am inteles ca e o etapa si ca probabil tine vreun an. Dar cumva auzind acelasi refren zilnic si vazand-o ca sufera sincer am inceput sa am dubii daca am facut o alegere buna sa o dau la gradinita. Daca nu i-ar fi mai bine acasa. Pe noi gradinita ne-a ajutat foarte mult in perioada de varf a geloziei ei. A fost un loc in care a putut sa se regaseasca si totul parea foarte bine. Acum insa sufera si sufar si eu pentru ea.
Buna Mimi, ma regasesc enorm in povestioara ta… Desi copilul meu nu este la gradi in sistem Montessouri ( se aseamana foarte mult: respect pentru natura, joaca in aer liber, fara stres cu fise ca in romania de la 3 ani, facem cate putin acasa 🙂 ) iti voi spune ce am patit noi… Stam in Germania de un an, acum baiatul are 3 ani. 6 luni a fost la gradinita 1-3 ani, de o luna mergem la grupa de 3-6 ani… Fara sa stie germana inca… Intelege tot aproximativ ce se vorbeste acolo, dar nu vrea sa vorbeasca… Exersam cate putin si acasa, uneori vrea, alteori nu… Dupa vreo 2-3 saptamani la grupa mare, puiul meu a inceput sa planga ca nu vrea la gradi… Usor usor am aflat si motivul: fiind ultimul venit si cel mai mic, si care nu vorbeste limba, unii copii mai mari se purtau urat: fie ii puneau nisip in cap, fie il impingeau… 🙁 dureros pentru noi parintii… Educatoarele, directorul, toate cadrele didactice au spus ca este normal, ca el trebuie sa se ridice si sa spuna nu, sa se apere singur.. Dupa 2 sapt asa… Un baiat cel care mai tot timpul ii facea necazuri l a impins mai tare si a cazut cu capul de pamant, foarte tare… Din clipa aia nici nu vroia sa mai auda de gradi… plangand striga: nu vreau la gradi ca ma impinge X!!! Ei, pana aici a fost… Am discutat din nou cu educatoarele, care la randul lor, de fata cu mine au discutat cu copilul in cauza. Rezultatul: “s-au suit pe pod impreuna”( asa cum mi a povestit puiul meu;) ) si nu au mai existat incidente! Parerea mea este ca trebuie discutat un pic, cand situatia se inrautateste si se complica. Copii mai mari sigur inteleg, se pot schimba! Succes Mariucai!
Aici situatia nu e asa urata cum suna la tine, Olga. Imi pare rau pentru ce a patit copilul tau. Ea este insa foarte sensibila si dornica de prietenii, sufera, iar eu nu stiu cum sa gestionez situatia. Suferinta si cuvintele ei rod in sufletul meu si ma tot intreb daca e bine pentru ea ca e la gradinita sau nu.
Mi-a placut articolul tau :).
Si fetita mea merge la o gradinita Montessori si i-a fost foarte greu pentru ca nu avea prieteni acolo. In primul an de gradi nu a reusit sa isi faca niciun prieten, desi acasa si cu copiii prietenilor nostri interactioneaza foarte bine. Ea e foarte blanda si o supara extrem de mult ca o impingeau alti copii, sau ca radeau de ea, sau cine stie ce.
Ne-a ajutat doar faptul ca am interactionat in afara gradinitei cu cativa copiii de la gradi si asa a inceput ea incet incet sa isi faca prieteni – dar doar in al doilea an de colectivitate.
Chiar daca merge la o gradinita Montessori si de multe ori copiii sunt empatici, mai aud si expresii de genul “nu mai sunt prietena ta”, sau nu te mai chem la ziua mea, sau nu iti mai iau niciun cadou de ziua ta ! Asta pe ea o supara destul de tare. Totusi, cred ca educatoarea Montessori are un rol foarte important si pe noi ne-a ajutat destul de mult – am comunicat mereu cu ea si i-am spus situatia si a ajutat-o pe fetita mea.
De multe ori ma gandesc cum era cand eram eu mica – eu nu am avut probleme sa imi fac prieteni – ne jucam liber toti copiii de la bloc sau de la tara. Uneori ne mai suparam, dar ne impacam iara ! Nu stiu de ce la ei si la varsta asta (4 ani are fetita mea) se accentueaza asa mult situatia cu suntem / nu suntem prieteni.
Same here!!! Am trecut exact prin aceeasi experienta ca si voi cu fetita mea; mers la gradi montessori la grupa mica 6 luni; in momentul in care a implinit 3 ani s-a inceput integrarea la grupa mare treptat: mergea cate o ora pe zi, pt adaptare in ritmul ei. Cu toate astea, deodata a inceput sa planga ca nu mai vrea la gradi, ca sunt prea multi copii, ca nu ii mai place (mie sincer mi se pare mare un nr de 30 de copii). Plangea asa rau, ca pur si simplu nu am putut sa o mai las si am hotarat sa o retrag.
Dupa 4 luni am reinscris-o la o alta gradinita Montessori, unde grupa mare are 20 de copii la 1 pedagog si 3
asistente. Diferentele de varsta intre copii nu sunt foarte mari (2,5 – 4,5 ani).
Fetita se simte mult mai ok aici, s-a adaptat repede si e ok.
Parerea mea e sa incerci experienta cu vizitele copiilor si daca tot nu se
schimba nimic, intreaba fetita daca i-ar placea sa incerce si o alta gradinita.
Succes si numai bine!