Bucură-te și tu de familie!

Nu știu alții cum sunt sau mai bine zis nu știu cum e în alte case cu copiii la culcare și la trezire, dar la noi e greu. Foarte greu. Nespus de greu.

Și pentru că eu și soțul ne-am luat la bine și la greu, am decis să împărțim greul după următoarea formulă. Seara, la culcare, unul din noi culcă copilul și celălalt câștigă timp pentru el. Cică.

În fine, săptămâna asta, într-o seară în care era rândul lui să culce copiii, ei bine, stimabilii copii au făcut ca de obicei. Când să închidă becul au început: dar eu n-am mâncat destul, mi-e foooooome, mor de foaaaame, eu merg să mănânc etc. Și au mai mâncat ceva pentru că într-adevăr nu mâncaseră, când era ora de masă au preferat să se joace. E drept că puteam să zicem că gata, nu mai mănâncă nimeni la ora aia etc, însă noi am învățat în timp să ne mai alegem luptele, și asta nu era o luptă de sus. Sau era una cu forțe inegale.

Apoi au mai vrut să facă un pipi și la 20 de minute de când lumina fu stinsă cineva a mai vrut la baie încă o dată. Și pe drumul de la baie spre camera copiilor a mai vrut să îi dea mamei a mia îmbrățișare a serii și să îi spună că vrea să doarmă cu maaaaaaaaaami, pentru că, nu-i așa, atunci când e seara de dormit cu tati amândoi vor să doarmă cu maaaaami și când e seara de dormit cu mami chiar și Winnie de Pluș sau Oaia Primordială de pluș ar vrea să doarmă cu taaaaaaaaaaaaaaati.

Așa că susnumitul copil nu a putut să se întoarcă în camera de somn decât luat pe sus de la pieptul mamei. Luat pe sus care s-a terminat cu un plânset de parcă era bebelușul de la maternitate în prima lui zi dus în incubatorul de copii și hrănit cu lapte praf în ciuda voinței sale.

Iar după ce s-a întors în camera sa și în patul său sus-numitul copil a început să cânte un cântec să arate că are voce frumoasă și ureche muzicală și apoi a început și o poveste sau și-a strigat fratele și l-a invitat să joace împreună un joc de genul prinde girafa Gigi de picior de la etajul patului cu etaj :).

Joc care s-a lăsat bineînțeles cu rafale de râs și mișcări periculoase.

Și lista ar putea continua. Cert e că ritualul de somn e departe de a fi unul sacru, e dictat de nevoia copiilor de o zi de 48 de ore în care să se joace mai mult, să stea mai mult cu părinții lor.

Și cum încerca bietul tati după fiecare aventură de mai sus să restabilească ordinea și nu-i ieșea, în încercarea sa disperată,  a scos și el din tolba de adult tonul dictatorial, și-a pus joben și mustăcioară pieptănată și i-a zis copilului mare niște vorbe de duh care au fost urmate de o tăcere. N-am auzit vorbele, dar am auzit tonul  și mi-a fost destul.

Și după alte 5 minute aud tonul grav, cu joben și mustăcioară din gura copilului mic de 4 ani jumătate care striga:

-De ce-ai certat-o pe Maria? Las-o-n pace pe Maria! Mai bine bucură-te și tu de familie, auzi!? Bucură-te și tu de familie! a decretat mezinul familiei cu ton apăsat.

Domnul în cauză n-a răspuns nimic. Iar eu am râs în interiorul meu. Nici că putea să-i zică mai bine. Adică să ne zică mai bine pentru că mi se aplică și mie în dese momente.

Și a doua zi pe drumul de la grădiniță spre casă i-am spus cât de mult l-am admirat pentru ce a spus. Nu i-am zis câtă profunzime au cuvintele lui, dar i-am zis că mi-au mers la inimă și că toți trebuie să ne bucurăm mai mult de familie.

Iar el a zâmbit țanțoș, bucuros de bucuria mea de familie :).

Și apoi mi-a spus pe sub mustăcioara de copil care simte recunoaștere și mai apoi curaj:

-Și, mami, dacă copiii or să se certe la grădiniță o să le spun: bucură-te și tu de grădiniță!

Bucurați-vă și voi de familie! Că de n-o faceți, e vai și-amar! 🙂

Fotografie- Copyright D’Alex Photography