Brațe de plumb
Vreau să vă împărtășesc un episod ce-mi revine ciclic în minte din viața mea de tată al Mirunei. Nu e nici atât de spectaculos pe cât s-ar putea crede nici atât de plin de conţinut (văzut din afară). Pentru mine însă e plin de substanţă. E o secvenţă, de fapt, în care am comasat mai multe episoade similare.
Miruna avea atunci câteva săptămâni iar eu lucram până târziu într-un atelier de serigrafie*. Ajungeam acasă de cele mai multe ori după opt seara, uneori după zece. Preluam garda de la mama Mirunei care făcea de strajă pe timpul zilei. Miruna nu cerea nici mai multă nici mai puţină atenţie faţă de alţi copii de vârsta ei, însă – mai ales seara – îi plăcea teribil de mult să fie ţinută în braţe. Cui nu i-ar plăcea? După aproape 12 ore de muncă braţele mi le simţeam ca de plumb, însă îmi încleştam degetele de la ambele mâini într-o strânsoare straşnică, de teamă să nu o scap.
Îi arătam „obiectivele turistice” pe care le vizitam seară de seară: „Uite, Miruna, aici e ficusul, iar aici e televizorul, acolo e lampa, etc etc etc”
După primele 10-15 minute părea să închidă ochii, iar eu îndrăzneam să mă apropii de pat şi să încerc să mă aşez. Nu apucam să încerc să mă aşez – Miruna deschidea un ochi (unul singur, sub celălalt stătea ascuns somnul) şi îmi arunca jumătate de surâs:
„Ai impresia că am adormit? Hai, sus, şi la plimbare! Unde ziceai că e ficusul?” De multe ori replica ei era concentrată într-un simplu: „Hm?” iar eu ştiam ce am de făcut: verificam încă o dată încleştarea degetelor, mă îndepărtam de patul alungător de somn (pentru unii) şi îmi continuam periplul cu dulcea povară în braţe.
Acum Miruna are 15 ani, a trecut pragul adolescenţei şi face faţă cu brio aspectelor plăcute şi mai puţin plăcute ale acestei perioade, iar eu încerc să o ţin în braţe cât pot de mult.
Silviu
Fotografie- brațe de tată- creație Silviu D. Gherman
Citește și Pe cine are mami în brațe?
* procedeu de imprimare pe lemn, sticlă, textile etc. cu ajutorul unui ecran de mătase- conform DEX
One Comment