Cinci perspective despre viața de apoi
Anastasios ( “renastere” in limba greaca ) a venit in familia noastra intr-un moment in care incheiasem, de mult, orice socoteala cu maternitatea, cu alaptatul sau noptile nedormite, colici sau eruptii dentare, bastonase si serbari scolare, flori, coronite, doamne educatoare si invatatoare, genunchi juliti si alte acareturi ale copilariei.
A venit cand eu implineam 40 de ani iar grija mea de mama era focusata pe adolescența nebună si rebela a celor doua fiice: Maria care se pregatea sa mearga la facultate si Iris care intra la liceu.
Nici in visele mele cele mai ascunse nu ma vedeam incalzind, din nou, biberoane sau schimbind scutece.
Din fericire pentru noi, insa, viata reuseste sa ne surprinda mereu si uneori chiar intr-un mod magnific. Asa ca Tasi (asa-l alintam pe cel care ne-a adus « renasterea » in familie) a crescut intr-o familie in care surorile lui adolescentine erau in perioada marilor cautari iar noi, parintii, incercam sa le ajutam. Cautari de a-si gasi o identitate, raspunsuri, un drum in viata, de a se contura ca personalitate.
El a fost martor la spectacolul maturizarii surorilor lui si parte la tot felul de discutii deschise si libere despre aproape orice. Nici un subiect nu a primit vreo interdictie de genul “ lasa ca vorbim mai tarziu , cand adoarme asta micul”. Am considerat ca aceste experiente, desprinse din viata surorilor si a noastra, a parintilor, sunt un puternic mod de educare.
Niciodata, insa, nu m-am gandit, intr-un mod mai profund, cum vede el lumea, viata prin ochii celorlalti sau cum se transforma el intr-o oglinda a opiniilor celor mari.
Nu pana cand, ajuns in clasa zero, doamna de religie le-a zis cu cateva zile inainte de Paste ca urmeaza sa sarbatorim invierea Domnului Isus care dupa moarte s-a sculat din mormant si s-a inaltat la ceruri.
Apoi i-a intrebat pe cei mici:
-Voi stiti ce se intampla dupa moarte ?
Moment in care Tasi a simtit nevoia sa raspunda mai mult ca sa se lamureasca pe sine decat pe ceilalti.
– Nu, nu stiu. De exemplu, sora mea mai mare, Maria, crede ca dupa moarte ea va fi o samanta din care va creste un copac stufos si care va veghea neclintit familia noastra (fac o precizare: Maria este pasionata de artele vizuale, a terminat facultatea de regie film, are o latura profund artistica si a fost, printre altele, timp de doua luni voluntara intr-o jungla din India).
Sora mea Iris, insa, crede ca avem o singura viata si dupa moarte ne vor manca viermii si atat ( Iris este studenta la A.S.E., e pasionata de istorie si are o viziune mai pragmatica asupra vietii).
Mama mea spune ca ea se va reincarna intr-o pisica, iar tata crede ca noi suntem energie pura si, dupa moarte, ne vom transforma intr-o alta forma de energie.
Mamaia, insa, imi spune sa fiu cuminte si sa fac numai lucruri bune ca sa ajung in rai.
Nu stiu ce i-a raspuns doamna dar dupa ce mi-a povestit ce s-a intamplat la ora de religie mi-am dat seama ca el simte nevoia ca cineva sa-i faca ordine in labirintul din capusorul lui mic dar plin de informatii si opinii iar acel cineva nu poate fi decat el singur.
Asa ca i-am spus ca nimeni nu cunoaste raspunsul la aceasta intrebare si, totodata, toti cred ca-l stiu. Raspunsul il va gasi in timp, dar va fi unul numai al lui, plecat din inima lui.
Athena
One Comment