Despre bancile din sala de clasa si mediul de invatare al copiilor nostri
In lucrarea mea de disertatie din domeniul Stiintele Educatiei, am studiat cum se raporteaza elevii la contexte socio-morale din scoala si cum se “instaleaza” o atmosfera morala in clasa. Cercetarea a fost cam ambitioasa pentru cat am putut face in acel moment, insa am citit niste articole care mi-au oferit niste explicatii pe care am zis ca le iau in calcul si m-am gandit sa scriu despre asta.
Ma refer la aranjamentul mobilierului in sala de clasa.
Va spun sincer ca, desi ma simteam mult la bine la trainguri in care stateam in semi cerc, nu puteam sa imi imaginez o sala de clasa aranjata altfel in anii mei de liceu. Acceptasem normalul: la scoala trebuie sa stam aliniati, pe randuri de banci.
Argumentul modificarii acestui tip de aranjament mobiliar este foarte simplu: nu incurajeaza dialogul intre elevi, ci doar diagolul intre elev si profesor, fiindca toti ochii sunt indreptati catre catedra, autoritatea suprema, adevarul absolut. Elevii, turma organizata pe randuri, casca ochii si asteapta adevarul absolut din partea profesorului, chiar daca profesorul este unul bland si cald, rabdator. Este vorba despre cum se simt copiii, stand cu ochii spre o singura persoana in principiu si cum il percep pe profesor din acea pozitie.
A stimula gandirea prin adresarea de intrebari si rezolvarea de probleme (nu doar matematice) prin dialog si intrebari din partea elevilor astfel incat sa descopere ei raspunsul par a fi principii greu de atins atunci cand aranjamentul salii nu iti ofera cadrul necesar. Si confortul. De ce?
Aduc în discuție un studiu care cercetează intensitatea întrebărilor studenților plasând-o între motivare și clasa, ca mediu de învățare și interacțiune între studenți și profesori. Acest mediu este unul complex, unii autori aducând în discuție trăiri ale studenților în timp orelor care afectează disponibilitatea lor de adresa întrebări: anxietate și frică (Neer 1987, Dillon 1981 apud Aitken & Neer, 1993); profesorii îi consideră din start ca fiind rezervați în a se angaja în discuție si astfel folosesc metode didactice care nu îi stimulează, ci îi pun în poziții favorabile sau studenții percep întrebările venite din partea profesorilor ca și control și parte a notării. Si asta, in mare parte din cauza pozitionarii profesorului in fata clasei, pozitie care presupune autoritate.
A fost demonstrat, cum spuneam, faptul că modul în care sunt aranjate băncile influențează gradul de interacțiune dintre elevi si profesori. Alți autori au lansat niște ipoteze despre modul în care se comportă elevii unei clase: în grupurile aranjate în cerc sau semi-cerc, conversația se antrenează mai ușor sau că se poate manipula gradul de interacțiune dintre studenți/elevi/participanți schimbând unghiul dintre scaune.
De asemenea, elevii care sunt asezați în jurul unei mese rotunde pot stabili contact vizual mult mai ușor decât așezați pe rânduri și coloane si astfel elevii isi pot raspunde unii altora. Aceștia nu sunt mereu orientați către profesor și nu percep în aceeași măsură controlul exercitat (direct, indirect) de profesor.
Un alt exemplu de comportament: elevii, atunci când li se permite să își aleagă singuri locul în sala de curs, fac acest lucru în funcție de gradul de motivație pe care îl au, personalitate și implicarea activă la ore. In cadrul unui studiu, o medie de aproximativ 61% din elevii unei clase, poziționați în fața clasei și în mijlocul clasei, au participat voluntar la discuții, spre deosebire de 31% elevi care stau în spatele clasei sau pe margine.
Prin aceste studii amintite mai sus au fost descrise și alte caracteristici ale elevilor, în strânsă legătură cu locul pe care îl ocupă în sala de clasă. S-a formulat ipoteza că acești studenți sunt mai creativi, asertivi, agresivi și competitivi, au mai mult succes în a finaliza lucruri și au mai multă încredere în ei.
Sunt curioasa daca in scolile din Romania, elevii traiesc aceeasi spaima si sunt inhibati cand vine vorba despre invatare. Se implica activ? Daca ar avea un mediu mai prietenos in sala de clasa, ar face acest lucru mai usor? Cu putina mea experienta, tind sa cred ca un mediu care sprijina colaborarea in sala de clasa va construi o atmosfera excelenta pentru dezbateri si invatare.
Daca sunteti de acord, atunci hai sa schimbam ordinea bancilor scolare din Romania si sa vedem ce se intampla! 🙂
Sursa foto aici
Citeste si Povestea unei buline negre
Leave a Reply