Vreau o lume mai bună pentru copiii mei!
Mi se întâmplă să am zile in care ma gândesc cu teama la viitor, la al meu, dar mai ales la al copiilor mei. Încă sunt mici, depind de mine in cea mai mare parte a timpului, însă încerc sa proiectez viața noastră peste 10 ani si trebuie sa recunosc ca mi-e teamă. Văd lumea actuala si ma întreb cum se vor schimba lucrurile in tot acest timp. Ma consider o persoana optimista, care vede in fiecare întâmplare si o parte pozitivă, din care avem de învățat, însă nu numai de mine depinde viitorul lui.
Nu am televizor, aud știri la radio sau le citesc pe internet. Sunt putine cele care aduc in lumina aspectele pozitive. Știu, acestea nu ar face rating si nu ar aduce bani. Profitul guvernează!
Văd acum pe strada lume trista, cu privirea prinsă in telefon, ne uitam unii la alții, dar nu ne vedem, ochii parca trec prin ceilalți.
Văd copii zburdând de la școala, gălăgia lor aduce optimism. In același timp, pe știrile de la radio curg informații despre delapidare de fonduri, despre agresivitate, despre furturi ale oamenilor puși in poziții sa ne conducă, despre război.
In momentele astea mi-e greu sa proiectez un viitor optimist. Vreau o lume mai bună pentru copiii mei!
Vreau sa fim mai profunzi, sa renunțam la superficialitate!
Vreau sa putem privi dincolo de hainele pe care le are un om pe el si sa descoperim sufletul lui, ce informații prețioase ascunde, care ii este povestea de viața.
Vreau sa avem puterea sa spunem lucrurilor pe nume, sa domnească adevarul si puterea de a-l accepta, de a reflecta si de a ne schimba.
Vreau sa fim mai buni!
Vreau sa fim mai credincioși, sa ne rugam mai mult, sa ne smerim mai mult!
Vreau ca fiecare sa-si onoreze sarcinile profesionale cu respect pentru individ si cu profesionalism!
Vreau educatori orientați spre copil!
Vreau medici buni, pasionați de ceea ce fac, cu suflet!
Vreau oameni cinstiti!
Vreau oameni fericiti cu adevărat!
Vreau sa zâmbim mai mult, cu ochii, cu sufletul, cu toti porii pe care ii avem!
Vreau sa fie pace, sa nu ducem războaie nici in birouri, nici pe internet, nici pe fronturi!
Vreau sa fim empatici, sa ne gândim si la alții, la binele lor, nu doar la al nostru!
Vreau sa îmi cresc copiii fericiti intr-o lume fericita!
Vreau oameni care iubesc si care se iubesc pe ei, asa cum sunt!
Vreau o lume mai buna, cu tot ce înseamnă ea pentru mine: iubire, liniște, pace, fericire!
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
Citește și De ce?
Leave a Reply