Atunci când îl lovești mă scoți din minți

Maria e în continuare geloasă pe Mihai. Uneori îl plesnește când îi strică vreun joc, alteori din senin. Sau aparent din senin. Probabil avea strânsă ceva frustrare și o dă afară când ne așteptăm mai puțin. Noi, adulții din jur, încercăm în fel și chip să-i explicăm că nu e în regulă să aibă gesturi violente față de Mihai. Mihai îi caută prezența mereu. Râde la ea frumos. O imită.
Țipă amândoi și uneori se bat cu blândețe sau cu perne și râd unul la altul. A ajuns și Mihai în faza în care țipă ascuțit special pentru a o trezi. Aleargă ca un titirez după ea, o ia în brațe, ea îl împinge uneori, alteori îl mângâie.

Ceea ce cred eu că e cheia, soluția magică ce va influența relația lor, este atenția noastră la detalii și reacțiile noastre legat de episoadele acestea. Ale noastre, adică ale tuturor adulților care interacționăm cu ei.

Eu încerc să o întreb cât mai des de ce a făcut asta, dacă o supără ceva, cum s-ar simți ea dacă ar fi în locul lui Mihai, dacă ei i-ar plăcea să fie lovită, cum crede că se simte Mihai. Inventez povești despre prietenie, sprijin, dragoste cu personajele ei din Bobiță și Buburuză, altele decât cele pe care le știe deja, povești în care ea se identifică cu anumite personaje și Mihai cu altele.

De exemplu, astăzi i-am spus o poveste despre ziua lui Baltazar, băiețelul albină, pe care ea îl asociază cu Mihai. Nu știu dacă asocierea e legată de faptul că și Mihai o mai mușcă, pișcă sau trage de păr, iar ei nu-i place deloc.

Pe scurt, Baltazar, băiețelul albină, era o albinuță mică de un an și ceva și urma ziua lui de naștere. Mariei îi plac mult poveștile cu aniversări (am inventat câte o poveste cu o aniversare pentru fiecare din personajele din carte). Însă Baltazar era foart trist pentru că nu avea prieteni. Nimeni nu voia să vină la ziua lui pentru că el îi înțepase pe toți prietenii pădurii fără motiv. Iar ei au simțit durere și s-au supărat.

Maria își alesese să fie în această poveste doctorul Bufniță. Așa că am făcut din ea o bufniță înțeleaptă.

Pe când Baltazar stătea și plângea pe o floare că el nu are prieteni și că sigur nu va veni nimeni la ziua lui, doctorul Bufniță îl auzi și merse să-l întrebe de ce plânge.

– Plâng pentru că eu nu am nici un prieten. Bobiță, Buburuză, Fulgușor, Vendel, Săltăreața, toți se joacă împreună, dar pe mine nu mă invită niciodată.

– Și de ce crezi că se întâmplă asta, dragă Baltazar?

– Nu știu! Într-o zi, Bobiță m-a acoperit de frunze și eu nu știam cum să-i spun să dea frunzele jos pentru că nu puteam să respir. Așa că l-am înțepat cu acul meu și atunci Bobiță a sărit cu tot cu frunze și am putut să zbor. Din ziua aceea Bobiță nu a mai vorbit cu mine. În altă zi, Buburuză și prietenele ei, în timp ce se jucau,  au dat aproape toate florile din poieniță la pământ, iar eu nu mâncasem nimic în ziua aceea. Cum nu știam cum să îi spun să îmi lase și mie niște flori din care să mănânc polen, am înțepat-o puțin. Ea a țipat și de atunci n-a mai vorbit cu mine. Și tot așa.

Doctorul Bufniță l-a dus pe Baltazar la o floare frumoasă și i-a spus să-l aștepte acolo. A zburat repete la Bobiță să îi spună ceva important.

– Bobiță, caută repede cornul tău și suflă în el. Vreau să convocăm o adunare a prietenilor pădurii.

Zis și făcut. Toți prietenii pădurii s-a adunat în poieniță la consiliu.

– Dragi prieteni, începu doctorul Bufniță. Mâine e ziua lui Baltazar și aș vrea să îi pregătim o petrecere surpriză.

-În nici un caz, răspunseră micuțele viețuitoare în cor. Baltazar ne-a înțepat pe toți și nu mai vrem să fim prietenii lui.

– Știu că sunteți triști și poate chiar furioși pentru ca Baltazar v-a înțepat, dar el nu a făcut asta decât pentru că nu putea să se exprime. Nu știa cum să vă spună ce avea de spus. De exemplu că frunzele tale îl sufocau, dragă Bobiță sau că era înfometat, iar tu, dragă Buburuză îi distrugeai sursa lui de hrană. Baltazar e o albinuță mică și nu știe mereu cum să își exprime dorințele sau sentimentele. Dar astăzi mi-a spus că este foarte trist, că și-ar dori mult să fie prietenul vostru.

Bobiță, Buburuză și ceilalți prieteni căzură pe gânduri. Ei nu înțeleseseră de ce Baltazar îi înțepase, însă acum lucrurile erau mult mai clare datorită doctorului Bufniță. Se gândeau că poate l-au judecat prea aspru pe băiețelul albină, așa că deodată, au hotărât cu toții să îi facă lui Baltazar o petrecere surpriză.

Nu mai insist cu povestea intreagă, cert e că Baltazar e impresionat de petrecere, de tortul său în forma stupului de albine și de faptul că toți prietenii pădurii îl așteptau cu bucurie.

Ceea ce am vrut să îi explic Mariei a fost faptul că Mihai e foarte mic, vorbește puțin, nu știe să se exprime și de aceea o pișcă, mușcă etc.

La jumătate de oră mai târziu, Maria și Mihai alergau unul după altul prin curte la bunici râzând în hohote, cu câte un porumb fiert în mână. Mihai a căzut pe spate între 2 ghivece cu flori. Eu mă balansam în leagăn și priveam ca un spectator pasiv toată istoria. Mihai întinde mâinile în aer cu un plânset sec, Maria îl ajută spontan să se ridice, îl mângâie.

-Gata, vezi! Te-am ridicat! E murdar porumbul!

Îi ia porumbul din mână, i-l dă pe al ei. Merge repede la furtun, dă drumul la apă. Îi spală porumbul de mizerie, i-l dă înapoi, și-l recuperează pe al ei.

– Vezi, l-am spălat! Acum poți să-l mănânci. 🙂

În tot timpul ăsta m-am balansat în leagăn. Nu am zis nimic. Nu am sărit. Nu mi-a ieșit inima din gât că și-a rupt Mihai ceva. Nu am semănat panică. Nu am chemat-o pe Maria să se implice etc. Ei au început din nou să alerge și să râdă prin curte. După ce Mihai s-a uitat cu admirație la Maria și la cum a știut ea să spele porumbul și să i-l dea curat :).

Am observat în alte situații, când săream ca arsă dacă Mihai cădea, Maria cădea și ea fix ca el pentru a primi aceeași atenție sau îl plesnea pentru că era frustrată că el a căzut și primește atenție. De parcă ar fi făcut asta intenționat în mintea ei.

Încet, încet, cu poveștile potrivite și reacții spontane inspirate cred că relația dintre ei are potențial să devină una minunată.

Cert este că Maria nu va reacționa pozitiv la amenințări mascate de tipul: “De ce l-ai lovit, daca te imit si eu pe tine?” sau la exprimarea neputinței noastre prin fraze de tipul :” Atunci când îl lovești mă scoți din minți.”. Cea din urmă am folosit-o și eu când efectiv nu mai știam ce să zic, iar ea parcă voia să mai apese niște butoane să vadă cum arată mințile mele scoase de unde or fi ele.

Are nevoie de conectare, de înțelegere,d e atenție la detalii și la nevoile ei și om mai descoperi pe parcurs ce alte nevoi nu îi sunt îndeplinite. Pentru că despre aceasta este vorba.

Citește și Îl lovesc pe Mihai! Îl lovesc!