33. Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele

Azi am suflat într-un tort cu lumânări. Scria 33. De unsprezece ori vârsta Mariei, m-am gândit eu. Vârsta lui Iisus, mi-a zis nașul.

Curios este că sunt câțiva ani buni, nici eu nu mai știu exact câti, de când nu îmi mai număr anii. Dacă mă întreabă cineva într-o altă zi decât ziua mea câți ani am, socotesc cu data nașterii. Trăiesc de câțiva ani fără vârstă. Și nu știu dacă asta e bine sau e rău. Simt uneori că m-am oprit în timpul în care cântam cu Fantasia colinde. Timpul acela frumos în care tropăiam cu cizmele în zăpadă ca să nu ne înghețe degetele în timp ce cântam. Mă uitam duminică la fetele acestea minunate cum cântau, încălțate cu pantofi decupați și mă gândeam că mi-e frig uitându-mă la ele. Uitasem cum e să cânți fără a-ți fi frig. Cum se încălzește sângele prin vene când vezi oamenii emoționați în sală.

Câteodată îmi trece prin cap că nu-mi mai număr aniversările pentru că nu am reușit să fac prea multe din ce am visat. N-am cântat suficient, n-am citit toate cărțile pe care aș fi vrut să le citesc, nu m-am văzut cu oamenii pe care îi apreciez și îi iubesc și cu care am ajuns să am mai mult o relație virtuală, nu am petrecut suficient timp cu copiii, nu am petrecut suficient timp cu părinții sau bunicii, nu am petrecut suficient timp cu partenerul de viață, nu am vorbit suficient cu el, nu am petrecut suficient timp cu mine și cu gândurile mele.

În ultima vreme asta pare să mă doară tare: lipsa timpului cu mine. Cu gândurile mele, cu visele mele, cu cărțile mele sau din mine, cu bucuriile sau tristețile mele. Nu am suficient timp să le rumeg, să le diger fără a auzi pe cineva că strigă MA-MAAAA! ori fără a auzi un plânset, o lovitură, un țipăt…

Azi am reușit o performanță. Să citesc o carte amânată de ani de zile din lista de lecturi. Am lăsat bunicii să se bucure de nepoți, am lăsat telefon să zbârnâie și m-am lipit eu cu mine, ca o leoaică care ținea cu dinții de hoitul timpului personal și am citit cu plăcere o carte despre  o fermă de animale.  Despre acea unică Fermă a Animalelor, chiar dacă în ultimii ani am citit despre o mulțime de ferme idilice ale animalelor pentru copii de 0-4 ani. Am zâmbit singură în colțul gurii, uneori cu tristețe pentru cât e de reală și actuală cartea, alteori cu bucurie pentru cât e de inteligent scrisă și am încheiat ziua fericită că am reușit să fac ceva pentru mine. Ceva ce îmi lipsește atât de mult în anii aceștia. Să citesc o carte ținându-mi răsuflarea și să mă bucur de ea.

Abia aștept să vorbesc cu copiii și despre această fermă a animalelor. Sigur se va lăsa cu multe de ce-uri.

Seara, Maria a adormit ținându-mă strâns în brațe. Cu toată ființa ei, de parcă ar fi vrut să-mi spună că prea mult am stat azi doar eu cu mine și avem de recuperat. La un moment dat mi-a zis să nu mai respir pentru că o deranjează zgomotul respirației mele și nu poate să doarmă. I-am zis să îmi dea drumul din strânsoare și astfel nu va mai sta cu urechea în nasul meu. Și nu o va mai deranja.

-Nu-ți dau drumul, a venit instaneu răspunsul.

Și a adormit așa chircită, prinsă de mine ca într-o menghină, cu transpirațiile noatre împreunate.

Anul trecut, de ziua mea, am reușit să citesc Spovedanie la Tanacu, o carte la care m-am tot gândit tot anul. Sper să reușesc să instaurez o mică tradiție, să fac din ziua mea zi de citit. Sau poate mai multe zile din an pentru mine, dacă am noroc.

Așa că, dragii mei prieteni, dacă vreodată veți vrea să îmi faceți vreun cadou, oferiți-mi ceva timp de calitate cu copiii (ei cu voi) pentru ca eu să am acel timp pentru mine. Seara, îmi voi opri și respirația când vor sări pe mine, dacă trebuie, dar voi respira interior cu un zâmbet mare pe față.

Mulțumesc mult pentru toate urările frumoase! Sper să reușesc până în 2016 să vă răspund tuturor!

Citește și Adoarme ținându-mă de mână

P.S.- Un superb concert de colinde ale unor copii extraordinari puteti asculta aici

Fotografie- Cristi Lapa