Visuri în inimă și crampe în stomac. Sau despre cum visurile îți construiesc o undiță

Mă întâlnesc săptămânal cu antreprenori cu care vorbesc despre ateliere de dream management pentru angajații lor. De fapt, cu majoritatea nici nu apuc să mă întâlnesc, îmi scriu scurt sau îmi spun rapid la telefon că un atelier de dream management nu se pretează pentru angajații lor: croitorese, constructori, șoferi, bucătari, chelneri, vânzători etc. 

Explicația este că la nivelul lor, oamenii își doresc mai degrabă un bonus de x sute de lei, decât un atelier de dream management. Că n-au ei visuri sau că nu le trebuie visuri sau că oricum n-ar înțelege ce le spun eu. 

Le explic că sunt fată din popor, care a copilărit la țară și deși am predat și masteranzilor în universitate, am capacitatea să vorbesc și pe limba copiilor și pe limba croitoreselor și pe limba constructorilor sau a șoferilor și a vânzătorilor și că oamenii au visuri indiferent de ultima școală absolvită sau de cât de necalificat e postul respectiv. 

Sunt asigurată de unii angajatori că ei știu mai bine cu cine au de-a face, că nu se gândesc angajații lor la visuri. 

Le povestesc că alți angajatori care au ales să facă un astfel de atelier au putut să își cunoască mai bine angajații, să le asculte visurile și fricile, aspirațiile și obstacolele și au putut astfel să îi ajute să facă mai mult pentru viața lor decât să le plătească salariul lunar. 

Unii oameni visează să meargă pentru prima oară la mare cu copiii lor. Sau să ajungă în locuri despre care au auzit doar în poveștile altora sau în filme. Alții visează o educație mai bună pentru copiii lor. Un afterschool mai bun, o doamnă învățătoare blândă, cursuri pentru copiii lor, fie că sunt sportive, fie că sunt de muzică, pictură, robotică. Unii visează o grădină, alții să se mute de la garsonieră la 2 sau 3 camere. Unii visează o vacanță cu familia extinsă, cu copiii, dar și cu frații și bunicii, pentru că în copilărie n-au avut vacanțe cu părinții lor. Alții visează la pace sufletească, să vindece rănile copilăriei și să își steargă din minte programul instalat de mama sau tata: “ești un rahat cu ochi” (nu știu originea acestei expresii, dar am auzit-o la cel puțin 5 persoane diferite). Să vindece, să ierte, să se descopere pe ei, dincolo de vorbe grele cu care au crescut. Și tot așa. 

Visurile nu sunt mofturi. Și toți oamenii au capacitatea de a visa. Doar că unii au uitat de visuri, altora le e frică să viseze. Pentru unii, cuvântul vis nici nu există în vocabular. E ceva ce nu e compatibil cu persoana lor. O îndrăzneală prea mare. 

Aceiași antreprenori care cred că angajații lor nu au nevoie de managementul visurilor sunt supărați când află că angajații lor nu votează sau votează cu un candidat care le promite cai verzi pe pereți, fantezii. Oamenii se agață de fanteziile politicienilor, când nu mai au speranță sau nu mai cred în propriile visuri. Au nevoie de liderul salvator care să vină și să le dea ceea ce ei nu cred că pot să facă. Pentru că ceea ce le lipsește oamenilor fără visuri este încrederea. Încrederea că pot deveni acea persoană care poate împlini cele mai îndrăznețe visuri ale lor. 

Politicienii salvatori vin pe fundalul unei societăți formată din oameni care și-au pierdut puterea personală, și-au pierdut demnitatea, și-au pierdut încrederea și, mai presus de toate, și-au pierdut speranța. Și când totul pare negru și nu mai apare nicio luminiță la capătul tunelului nostru infinit, vorbele bine meșteșugite, promisiunile fanteziste par să aducă lumină. 

Avem nevoie de un vis de țară. Avem nevoie să ne gândim la cea mai frumoasă versiune a visului despre țara în care vrem să ne creștem copiii și nepoții. Însă visul de țară vine din suma a tot ceea ce suntem noi. Din tot ceea ce suntem capabili să visăm. Ca la avion, mai întâi ne punem noi masca de oxigen și apoi suntem capabili să îi ajutăm pe alții. 

Oamenii au nevoie să se conecteze cu cele mai dragi visuri ale lor, să știe ce îi înalță, ce le aduce bucurie lor și celor dragi. Să își pună pe lista lor visuri care îi scot din zona de confort, dar le înalță sufletul cu bucurie și care să le arate apoi un drum de creștere, învățare, transformare și muncă pentru a-l putea împlini. 

Drumul acesta de creștere și transformare nu e ușor, nu se întâmplă peste noapte, dar este extrem de valoros. Valoarea lui nu poate fi comparată cu un bonus de x sute de lei la salariu sau cu tichete cadou/ bonuri de masă. Valoarea conexiunii cu visurile cele mai dragi ale sufletului nostru trece dincolo de bani. E un cadou prețios pentru inima omului, o călătorie către valori precum Binele, Încrederea, Fericirea, Educația, Armonia în Relații, Liniștea, Libertatea, Claritatea, Perseverența, Munca, Cooperarea. 

Poate că angajatul care vinde la ghișeu va alege oricând bonusul de x sute de lei în plus azi, va merge să își cumpere țigări și să se plângă de viața grea și de salariul de mizerie și de țara coruptă în care trăiește. Dar liderul companiei e cel care are viziune, cel care alege să ofere angajatului său șansa de a se conecta cu visurile lui, șansa de a se cunoaște mai bine cu echipa prin cele mai dragi visuri din copilărie sau din prezent, șansa de a-și lua puterea și de a îmblânzi victima, de a-și crește încrederea în forțele proprii și a-și împlini cele mai dragi visuri. Pentru că un angajat cu visuri împlinite este un om fericit, mai sănătos, cu mai multă liniște și blândețe de sine sau empatie pentru ceilalți. Un om cu care putem construi apoi un vis de țară. Un om care împlinindu-și visurile își va face undiță să pescuiască, nu va mai avea nevoie de bonurile de masă. Și care va putea contribui la visul de țară din prea plinul sufletului lui, fără să-l roadă stomacul de foame și fără să caute să-și aprindă o țigară. 

Mă gândeam în timp ce scriam dacă a oferi angajaților un atelier de dream management poate fi interpretat și ca un gest de aroganță sau superioritate. Că dacă managerii știu că oamenii se bucură mai mult pentru un bonus de x sute de lei, de ce să le ofere ceva despre care știu că pe termen scurt le produce mai puțină bucurie sau deloc. Și răspunsul care mi-a venit în minte este că totul este despre intenția din spate. Că dacă acest atelier e oferit cu iubire, cu convingerea că ajutând un om să-și împlinească visurile dragi sufletului său, cu dorința de a sprijini fiecare angajat să fie fericit și împlinit, să fie  campionul vieții lui, cum spunea profesorul de sport, domnul Adrian Țacu, premiat săptămâna aceasta la Gala Merito, atunci nu există nici superioritate, nici ego, ci doar generozitate, empatie, curiozitate și dorința de a fi toți mai bine împreună, cu visuri împlinite și cu pace. 

Care e visul tău?

Dar visul tău pentru țara ta?

Cu iubire,

Mihaela, Dream Managerul care te conectează cu Bucuria

Fotografia e din colecția mea cu inimi, acestea găsite în cabina de vot.

Citește și Alegi iubirea sau frica? O nouă abordare a resurselor umane în România pentru lideri vizionari