
Toată iubirea din lume
Te-ai trezit de dimineață în chiotele lui de bucurie. S-a trezit și a venit direct la tine, să te vadă, să te miroasă, să te îmbrățișeze și să te trezească. Să nu piardă nicio clipă de joacă cu tine. Apoi, el a strănutat, iar eu m-am albit la față la gândul că răcește iar, a mia oară în 100 de zile. Dar tu te-ai uitat senină la el, te-ai uitat senină la mine și mi-ai zis:
-Mami, știi ce o să-i fac eu lui Mihai?
-Ce? am întrebat eu cu emoție, încercând să-mi prind gândurile de coadă și să nu zboare aiurea.
Câteodată mi-e teamă de ce vrei să-i faci lui Mihai, dar se pare că temerile mele nu sunt întemeiate. Mereu mă surprinzi cu ceva ce nu mi-a trecut prin minte.
-O să-i dau toată iubirea mea, mi-ai răspuns.
Și din albă ca varul m-am făcut deodată roșie și îmbujorată de emoție de parcă aș fi vrut să zic cuiva: asta e fata mea, cea care dă iubire pentru a opri mucii :).
-O să-i dau toată iubirea mea, să se facă bine, ai repetat.
Apoi m-am speriat puțin că ce te faci tu fără iubire și ți-am zis repede:
– Bine, atunci îți dau eu iubirea mea să o ai la tine, să nu rămâi fără iubire!
-Și eu o să iau toată iubirea ta și i-o dau pe toată lui Mihai, că el are nevoie de ea.
-Și tu ce faci? te-am întrebat îngrijorată.
-Fac altă iubire! Fac multă iubire și o dau tuturor oamenilor. O trimit în toată Planeta Pământ.
Apoi l-ai îmbrățișat strâns pentru a-i da iubirea, iar el s-a așezat în brațele tale cum te așezi tu în culcușul brațelor meke și a primit iubirea ta cu zâmbet și bucurie.
V-am făcut apoi niște măr copt cu semințe și scorțișoară și ghimbir, să ajutăm puțin iubirea cu niște mâncare sănătoasă. Însă Mihai nu voia nicicum să mănânce. Ți-am cerut ajutorul și asta ai avut nevoie:
-Mihai, micuțule, trebuie să mânânci asta să te faci bine! Mami, cum se cheamă mâncarea asta, să nu-i mai zic papa bun.
-Budincă, răspund prompt.
-De unde știi rețeta.
-Am inventat-o, așa din minte.
-Uite, micuțule, dacă mănânci asta o să te faci mare și puternic și o să fii sănătos! ai încercat tu să-l ademenești.
Însă el se comporta de parcă n-ar fi auzit nimic.
Ai continuat cu blândețe și răbdare. Dar, câtă răbdare…
-Mihai, dacă mănânci budinca asta foarte bună o să ai viteză ca Fulger McQueen. O să fii super puternic. Ca dragonul Fulger….
A deschis repede gura și a mâncat linguriță după linguriță.
Mai târziu, în parc, Mihai a fost cu tati și i-a adus o floare Maiei.
Te-am văzut cum te-ai schimbat la față. Cum ochii îți tunau și cum întrebai din priviri de ce nu ți-a adus și ție floare. L-am trimis pe Mihai să îți aducă o floare, dar când a venit cu ea și ți-a întins-o, ai luat-o la sănătoasa. Ai fugit printre copaci și el a fugit cu floarea întinsă după tine. Când te-am prins, în sfârșit, și te-am întrebat dacă te-ai supărat că nu ți-a adus și ție Mihai o floare de la început, ai strigat cu năduf:
-Mie trebuia să îmi aducă Mihai floare prima! Eu voiam primaaaaaaaaa!
După plimbarea de seară, Mihai ne-a cerut în mașină să-i punem ceva la radio.
– Tati, Abama cu muzicaaaa! Tati, Abama cu muzicaaaa! Tati, Abama cu muzicaaaa!
Nu înțelegeam ce muzică vrea Mihai, dar tu ne-ai tradus repede.
-Tati, Mihai vrea Cum a devenit Habarnam muzicant.
Pentru că așa faci tu. Știi mereu prima traducerea limbajului lui Mihai. Ai un al nouălea simț. Simțul emoțiilor lui Mihai.
Sigur că pe seară v-ați pișcat și tras de păr din nou de la mașinile lui băgate în sala de dans a Elsei, construite de tine. Și sigur, am vorbit din nou despre cum putem să facem povești cu mașinile lui Mihai în lumea din Arendelle.
Ne-am băgat în pat la culcare. Ți-am zis cu emoție că mâine o să ne vină cărțile noastre. Ți-am zis că o să fie cartea la care ai compus și tu un fragment. Acel fragment foarte iubit de copiii care au citit povestea. Care s-au simțit auziți, curajoși și importanți atunci când au citit rândurile dictate de tine pe întuneric, la ureche, târziu, într-o noapte.
Mi-ai răspuns cu entuziasm:
– Pe buneeeeeeeeeeeeeee?
M-ai înnebunit cu acest pe buneeeee învățat de la prietena ta, însă tare bine îl mai spui în context cu super intonație și entuziasm.
Apoi mi-ai luat mâinile mele în mâinile tale, mi le-ai pus pe tine și mi-ai zis:
-Mami, știi ce sunt mâinile tale?
-Ce?am întrebat într-o doară.
-Viața mea!
Ești poetă, ce să mai zic. M-ai rupt în 100 de bucăți și m-ai făcut la loc, ca nouă.
Leave a Reply