Starea de bine revine

Săptămâna asta a fost plină de încercări pentru noi și a început abrupt tare, cu o fractură urâtă (ca și cum ar exista și frumoase!) supracondiliană a lui Matei – 7 ani și 2 luni.
Cel mai și cel mai greu a fost că nu am fost lângă el când s-a întâmplat și ne-am simțit ca doi lei în cușcă, îngrozitor de neputincioși, când am aflat.
Luni a început întunecată tare și o puteam ține așa încă 10 ore până puteam pleca acasă. Dar am decis să merg în natură și, doamne, ce bine mi-a prins! Am stat și m-am zgâit (acest super neologism) la frunze, la flori, la animale, la 3 măceșe și m-am putut abandona stării în care eram: “Să fie, să vină, o să fie bine!”
Și ce să vezi, lucrurile au început să intre pe făgaș, puicul nu a mai avut nevoie de operație pentru că a intervenit reducția anatomică și s-a refăcut singurel.

Amândoi am fost super recunoscători, iar eu am cerut voie doctorului să-l duc în weekend în excursia rezervată acum două luni. Și ne-a dat “binecuvântarea”.
Și de unde luni plângeam în aeroport, vineri m-am bucurat de fiecar hectar de pădure de foioase văzut până la Siriu și azi înapoi!
M-am bucurat de lac, de o mână de cătină culeasă în timp ce Matei mă stresa cu “Ursul, dacă vine ursul, ce ne facem cu ursul, dacă ar veni un urs acum?”. În timp ce eu oricum cântam fals din toți rărunchii taman ca să țin departe animalele pădurii!

M-am bucurat de excursia ghidată printre molizi și brazi (acum știu să-i diferențiez, sic!), de mâncarea delicioasă, de aerul super proaspăt, de garda lăsată pe podea-de-jos cu dulciurile.
Vaaai, cât de bine a fost să mâncăm ciocolată de casă sub pătură în timp ce ne uitam la X Factor! Și nu, nu aveam febră!
M-am bucurat din plin de Marele Blond, care parcă și-a pierdut un braț pentru următoarele trei săptămâni, dar a câștigat 300 de puncte la capitolele intelect, funnynessnessness și în domeniul “Eu sunt cel mai pe fază”. Șiii mi s-au înmuiat genunchii când de dimineață m-a așteptat în sala de mese cu sandwich cu ou și ceai negru “cu un cub de zahăr brun, mama!” #unde_se_duc_bebelușii_când_se_duc

Ce voiam să spun este că eu sunt Regina Panicii în situațiile de criză (hai, fie, Prințesa!), dar am observat că atunci când mă liniștesc și mă rog și cer ajutorul și las lucrurile să se întâmple, între luni și vineri se formează un pod care mă trece de la agonie, la cea mai deplină stare de liniște și recunoștință și prezență. Un pod de bine, practic. 🙂

Cu dragoste, Maria, azi Bucuria, de la ma-na.ro