Amintirile de studiu

Cât de multă atenţie acordăm amintirilor de la şcoală pentru a susţine atitudinea pozitivă faţă de învăţare şi descoperirea de sine a elevilor? Amintirile de studiu construiesc de fapt imaginea pe care elevul o are despre sine atunci când este în acţiune în clasă, atunci când are de dus la capăt o provocare, când simte că nu poate înţelege un anumit conţinut sau când se simte văzut şi auzit cu adevărat printre colegi sau de către profesori.

Din experienţă, am observant cât este de important ca elevii să înveţe să încheie nişte situaţii, să conştientizeze modul în care au reacţionat a doua oară după ce o situaţie a fost analizată şi discutată şi s-a stabilit un comportament ulterior mai adecvat. Această şansă de a face lucrurile mai bine şi de a simţi pe propria piele progresul poate fi valorificata doar dacă există o comunicare eficientă a părintelui cu copilul, precum şi a profesorului cu elevul.
Multe momente de învăţare sau amintiri de studiu încă ne definesc şi atunci când ajungem adulţi,  de la poticnirea la orele de chimie  la nereuşitele de la orele de educaţie muzicală. Bifam domenii în care nu suntem capabili şi ne asigurăm că nu vom mai pătrunde în acele zone chiar pe tot parcursul vieţii.

Ceea ce a fost marcant negativ în educaţia timpurie este posibil de înlăturat doar în cazul în care apare o nouă experienţă de învăţare pozitivă. Însă o facem posibilă? Cât de conştienţi suntem încât să acceptăm ca primul pas, acela de a ne lansa în această experienţă de învăţare, ne aparţine doar nouă ? Unul dintre studiile realizate la nivelul societăţii româneşti atestă că doar 18% din adulţi practică meseria pe care şi-o doreau. În acest caz, cum întreţinem strict pe partea profesională, fericirea că facem ceea ce ne reprezintă cu adevărat?
Copiii au nevoie de mesaje adecvate din partea celor care sunt în preajma lor pentru a-şi clădi sentimentul competenţei şi pentru învaţa cum să îşi îndeplinească visele. În fiecare oră de curs, copilul are nevoie de spaţiul necesar pentru a se manifesta şi pentru a împărtăşi  ceea ce cunoaşte, ceea ce îşi doreşte să afle şi ceea ce poate înfăptui. De cele mai multe ori, intervenţia cadrului didactic are drept ţintă însuşirea de cunoştinţe, însă partea de reflecţie asupra modului în care au fost însuşite este lăsată în umbră. Este esenţial ca elevii să realizeze modul în care învaţă şi să înţeleagă că au posibilitatea ca învăţarea să fie cât mai atractivă.

În clasă, elevii pot utiliza o agendă în care îşi pot înregistra emoţiile trăite pe parcursul învăţării unor cunoştinţe, ce obstacole întâmpină şi cum reuşesc să le depăşească. De asemenea,  îşi pot crea simboluri pentru ceea ce învaţă astfel încât arhivarea şi organizarea informaţiilor să fie cât mai simplă. Totodată, elevii pot realiza filmuleţe despre cum au reuşit să înveţe anumite lucruri, modul în care îi pasionează informaţiile dintr-un domeniu şi felul creativ în care au acţionat.
Amintirile de studiu pot fi descifrate de către părinte sau profesor alături de copil pentru a le ajusta încât experienţele de învăţare să fie privite fără o teamă blocantă.

Amintirile de studiu spun mult mai multe decât un carnet de note întrucât reflectă notele personale şi ceea ce au luat copiii din experienţele de învăţare din clasă. Fiecare zi la şcoală este o poveste despre puterea personală sau despre sentimentul neajutorării în faţa unor situaţii care nu sunt pe înţelesul copiilor.
Înainte de începerea şcolii le-am solicitat părinţilor printr-un interviu să îmi relateze despre fricile pe care le-au avut în învăţare atunci când au fost elevi şi să analizeze dacă transmit în vreun fel aceste temeri şi copiilor în propriile procese de descoperire. Mai mult, am adăugat “Care sunt amintirile dvs. din şcoală pe care aţi dori să le transformaţi?”, “Ce v-ar plăcea să învăţaţi împreună cu copilul dvs? “ etc Răspunsurile m-au bucurat pentru că am observant dorinţa de fi alături de copii în învăţarea unor lucruri noi, fără temeri, pentru conectarea reciprocă.
Amintirile de studiu sunt un capitol important în cercetarea “Pedagogia fericirii” pe care am iniţiat-o anul acesta în cadrul şcolii doctorale. Fericirea vine odată cu descoperirea lucrurilor minunate pe care copiii simt că le pot înfăptui pentru ceilalţi şi pentru ei.