Cine râde la urmă râde mai bine…Mia, mami și periuța de dinți

Acum vreo trei ani o prietenă postase o poză cu copilul ei încă bebeluș cu un dinte haios în gură și o perie de dinți în mână… Cât am râs nu pot spune și cât m-au mâncat tastele să-i scriu să șadă potolită și să nu streseze copilul cu peria, să nu-i cadă primul și singurul dinte de la atâta periat…

Ca să înțelegeți de unde  asemenea pornire, să vă explic .. Eu am crescut la bunici și bunicul avea o perie de dinți la naftalină pe care o scotea de două ori pe an poate maxim trei: de Paște , de Crăciun și la Sf. Ilie când era bâlci… La cum arăta pot jura ca o avea de când se însurase sau cel mai probabil o primise moștenire…În restul anului peria stătea la loc de cinste, adică la un loc cu șurubelnițele bunicului, cosoiul de cusut, hamul , cuțitul de înjunghiat porcul și niște resturi de săpun de bărbierit rămase din alt secol… Când a murit bunicul la 79 de ani încă avea dantura bună și nu se plânsese niciodată de vreo durere de dinți…

Cât am stat la bunici, cam până la 7 ani și după aceea în fiecare vacanță, când mergeam la bunici nu-mi amintesc să fi avut vreodată perie de dinți pastă sau vreo intenție de genul, în schimb aveam dinții albi, sănătoși și prima mea vizită la dentist la 25 de ani (mda recunosc ca e jenant) a fost pentru o gingivita. La controlul general un an mai târziu aveam doar o carie superficială…

Soțul meu însă, paranoic cu periatul din copilărie, a avut mereu probleme cu dinții și a vizitat dentiști probabil în același număr ca numărul  dinților din gură…
Și uite așa trece timpul, o am pe Mia și îi apar primii doi dinți.  Nici gând să-i perii… Mai cresc doi. Ne gândim să-i periem … Primul periat.  Urlete, țipete. Periem mai mult ocazional, nu tu rutină și cu siguranță nu tu oprit din alăptat dupa periat, cum ar fi trebuit…

Vine si soțul de la servici într-o zi și-mi povestește de un coleg indian care a tras cu ai lui copii o groază de probleme,  că mergeau cu sticla de lapte la somn… Îi trag un : “era sticlă, nu sân” și o înjurătură în gând că nu-și vede de-ale lui și uite așa mă trezesc când fiică-mea facea un an și patru luni că era ceva în neregulă cu dințisorii ei … Avea niște pete albe ca niște striații pe dinți și dinții deveneau din ce în ce mai poroși.
Mergem la primul doctor și imi spune că nu-i grav și că zahărul din laptele matern s-a scurs pe dinți și a mâncat dinții puțin…Și să periem de doua ori pe zi cu pasta cu flour și seara după ultimul periat sa nu-i dau decât apă până dimineața.  Și să ne vedem în șase luni.
Ușor de zis. Acasă urlete. Hai că în seara asta, hai că de mâine, uneori extenuată dupa două nopți în care mă țineam tare leșinam aproape în a treia și cedam. Alteori mă păcălea. Mă hotărăsc  să mai vizităm un alt doctor. Mergem  și mă bagă zdravăn în sperieți. Îmi spune că e grav, că trebuie operat dar ca e tare greu la ăștia mici, nimeni nu se bagă … În fine ne recomandă să o înțărcăm de tot în regim de urgență și să sunăm la o clinică care ar opera copii atât de mici.
Mai vizităm un alt doctor care când află că eu sunt semialergică la anestezicul dentar ne dă pe ușă afară politicos, nu înainte de a ne face favoarea de a ne trece pentru operație pe o listă  lungă, de nu știa nimeni unde-i coada și cât trebuie să aștepti.
Ne intoarcem la prima clinica recomandată, foarte scumpă, care nu recunoștea asigurarea dentară decat într-un procent mic. Riscuri, formulare și iar asteptare…În fine, când fiică-mea a facut 2 ani și 2 luni (între timp am înțărcat-o și am obisnuit-o zilnic cu periatul de două ori pe zi, am curățat-o cu ață dentară și am pus zilnic MI Paste. un tratament cu proteină de lapte care reface dinții), a venit și ziua cu operația.
Asistenții i-au pus un plasture cu anestezic foarte colorat pe mână,  apoi, cât soțul a ținut-o în brațe cumva cu mâna în spate, niște doamne drăguțe făceau baloane de săpun gigantice, iar anestezistul i-a băgat ușor o branula și în zece secunde a adormit.
Nu pot spune ce stres am îndurat pe holul spitalului și cum fiecare nimic căpăta simboluri ciudate: prea nu se trezea să ne cheme și pe noi înăuntru, prea erau multe ciori pe afară, prea era amabil personalul… Sigur s-a întamplat ceva și nu ne zice. În fine, după două ore de așteptat am fost poftiți în salon și am găsit-o pe fiică-mea cu patru dinți noi și un braț de jucării, ușor incoerentă și atât de fericită că nu mai dorea acasă…
Acum stie că are dinti noi, îi perie în fiecare zi, nu face mofturi, nu de alta dar stie că d-l Sherman mănâncă resturile din dinții copiilor și cum este mare gurmand și pofticios, nu știe să se opreasca la timp și chomp chomp papă și dinții (povestea am găsit-o în lunga așteptare la unul din cabinetele dentare).
Cum convingi un copil mic să-l speli/ să se spele pe dinți:
– O perie colorată frumos;
– O pastă fără gust de mentă( copiii nu prea tolerează menta/mentolul);
– Elmo song (Brush your teeth);
– Povestea lui Dințisor vizionată inainte de rutină/ sau o carte despre dinți și sănătatea lor;
– Să-l lași să socializeze cu peria înainte de a te apuca de treaba serioasă;
– Să încerci să faci totul cât mai distractiv.  Noi încercăm toți trei să ne spălăm în același timp ca să vadă micuța că nu doare și e plăcut.
– Când copilul e prea mic doctorul spunea că este bine să-i speli gingiile cu o carpă moale de finet muiata în apă călduță.
– După vârsta de un an recomandă ca noaptea copilul să primească doar apă.
Despre cum am înțărcat-o pe Mia în regim de urgență poate într-un alt post!

Sursa foto: aici