De profesie sunt consilier psihologic autonom (cu formare în psihologie experienţială - consilierea familiei, adultului, cuplului şi copilului), iar de curând am devenit mama unui băieţel. Maternitatea a venit cu o mulţime de provocări şi schimbări în viaţa mea, care mă fac zilnic să îmi doresc să fiu mai bună, să cresc şi să aduc valoare prin ceea ce fac atât în viaţa mea, cât şi a celor din jur. Cred că dacă ne dorim un viitor mai bun pentru copii noştri trebuie să începem prin a ne investiga în primul rând pe noi. Noi suntem exemplele lor, noi suntem baza de la care pleacă şi modelul de urmat. Dacă îţi doreşti ca el (copilul) să facă ceva, întreabă-te înprimul rând dacă tu faci asta. Cred că fiecare copil merită să fie respectat şi tratat ca o fiinţă care are gândurile sale, trăirile şi sentimentele lui. Doar pentru că sunt diferite, nu înseamnă că sunt mai puţin bune sau că el trebuie corectat. Cred că pentru a avea o relaţie bună cu copilul tău este necesar să te străduieşti să îl cunoşti. Să afli ce şi cum gândeşte, ce simte, ce îşi doreşte şi ce nu şi să înveţi să respecţi aceste lucruri! Cred că fiecare om este diferit şi unic, iar asta mă ajută să nu plictisesc niciodată . Ma gasiti si pe www.facebook.com/sacrestemfrumos si http://sacrestemfrumos.webnode.ro/
Leave a Reply