
De ce ai participa la Swimathon București
În 2017 a fost prima dată când ne-am adunat toată familia la Swimathon.
Matei și Marian au înotat și au strâns și bani.
Iar Ștefan și cu mine am făcut galerie și am donat.
Ne-am mobilizat foarte frumos atunci. A fost ca un super team building.
Și poate cel mai impresionat gest din vara trecută a fost când Ștefan și-a răsturnat pușculița și a donat 23 de lei și 70 de bani pentru copiii din Tunari.
M-a impresionat pentru că eu încerc tot timpul să nu îi țin pe băieții mei într-un puf, într-un glob, într-o bulă idilică. Asta nu înseamnă că îi bat și-i scutur, ci pur și simplu vreau să le arăt cât mai multe fețe ale lumii în care trăim. Dar, e drept, că de fiecare dată mă întreb dacă ajung la ei. Și în momente din astea îmi arată “că văd”.
Anul ăsta am luat-o de la capăt. După ce Iubitul Drag mi-a “strigat” anul trecut că îl fac de râs în fața copiilor poloiști, anul ăsta a acceptat extrem de ușor invitația mea de înota și strânge bani, de data asta pentru Fundația Comunitară București.
Și dacă l-am cooptat pe el, au venit foarte simplu alți 4 prieteni (nu cai) frumoși. Și și-au spus Înotătorii magici și s-au pus bine pe treabă și pe liste.
Matei, Bunul, a zis pas inițial. Și i-am respectat spațiul și ritmul. Dar apoi s-a răzgândit. Și m-a rugat să îi fac un inventar scurt de posibilități. Anul acesta înoată și strânge bani pentru De-a arhitectura, pentru ca în școlile de stat copiii să poate transforma spații anoste în unele super confortabile și primitoare.
E nebunie în țară zilele astea. Dar noi ne-am împărțit și refuzăm să stăm. Să așteptăm. Unii dintre noi merg în piață, alții scriem de zor în birouri, alții sunăm, povestim și apoi mulțumim din inimă. Orice, numai capul nu-l plecăm. Orice, numai nu băgăm mâinile în sân.
Îmi este foarte drag Swimathon (acum și din interior). ȘI pentru că mișcăm lucrurile repede și bine pentru proiecte mici sau medii, unde statul nu ne bagă în seamă.
Intrați și vedeți ce vă merge la inimă: fie că vorbim de o secție întreagă de terapie pentru nou născuți, fie că vorbim despre o bicicletă super specială pentru o persoană la fel sau de 30 de hectare plantate, cu ajutorul nostru, al tuturor.
Și donați! România este despre comunități foarte frumoase, când nu renunțăm.
Cu iubire,
Maria
Leave a Reply