Părinți, acțiune colectivă și o carte frumoasă

Una dintre experiențele frumoase ale maternității, pe lângă cele foarte multe, a fost bucuria descoperirii solidarității și a acțiunii colective a părinților. Mulți oameni frumoși, inteligenți, creativi, descuiați la minte, reflexivi, auto-critici, calzi, cu o incredibilă disponibilitate de timp, nervi, disponibilitate de a ajuta, de a împărtăși, părinți din aceia care își doresc să spună lumii largi ce au descoperit ei minunat și i-a ajutat în creșterea copiilor pentru că poate ajută și alți părinți sau alți copii.  Un astfel de părinte este Raluca, fondatoarea grupului ÎmiPlaceMontessori. Ea întreține armonia grupului prin modestia, calmul și dăruirea cu care împărtășește din experiențele ei personale cu copiii. Raluca este una din mamele care fac mult pentru educația părinților și implicit a copiilor, dar despre care știm doar noi, cei privilegiați să fim în grupul ei.

Grupul este un izvor de inspirație, cuprinde o mulțime de resurse educative pentru copii de la primele zile de viață.  Grupul e plin de mame (deși am introdus și câțiva tați, dar nu am văzut nici unul activ) care se documentează cu privire la educație, la dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor și împărtășesc pe grup resurse educaționale testate de ele sau chiar create de ele. E un grup fascinant de unde învăț în fiecare zi. Nu scriu aici despre metoda montessori pentru că eu sunt doar la început de documentare, învâț și eu în fiecare zi. Dar resurse se găsesc foarte multe pe internet, inclusiv în acest grup frumos.

Pentru că nu mai știam ce fel de cărți să îi iau Mariei, care știe deja pe de rost o mulțime de povești,  astă vară am apelat la cunoștințele grupului și am primit foarte multe recomandări valoroase.

La sugestia mai multor mame iubitoare de cărți de pe grupul ImiPlaceMontessori am achiziționat noi cărți pentru Maria, o mică devoratoare de cărți. Le-am ascuns prin dulapuri și sertare cu gândul de a scoate câte una nouă din când în când, la cerere. Uneori scot o carte la 2 -3 zile, alteori o carte pe zi, iar în alte perioade scot chiar câte 3-4 cărticele pe zi, dacă pare neinteresată de prima sau a doua opțiune. După care tot ea revine la ele când simte nevoia. Din când în când le mai ascund prin sertare pe cele nefolosite frecvent o perioadă. Iar ea le redescoperă în zilele când simte nevoia să cotrobăie prin dulapuri.

Într-o zi toridă de august am scos în viteză de la saltea o carte la întâmplare. Era unul din acele momente în care aveam nevoie să-i atrag atenția cu ceva pentru a nu se concentra pe atenția primită de fratele său care se cerea în brațe.  Am nimerit Hoinari prin anotimpuri – Iarna.

Cu mult entuziasm, i-am dat cartea Mariei indemnând-o să-mi citească din ea. E una dintre preferatele mele, o carte cu imagini frumoase, în jurul cărora se pot țese nesfârșite povești. Nu scriu despre ea, pentru că deja au scris alții foarte frumos. Dau un exemplu un articol de pe unul din blogurile mele preferate cu activități pentru copii, Mic atelier de creație.

Maria (2 ani și 2 luni atunci) a “citit”  cartea pe nerăsuflate,  înainte și înapoi de vreo 4 ori. După care a lăsat-o pentru altă carte cu Bobița și Buburuză, la rândul ei o descoperire recentă.

Ce m-a surprins este că în toate cele 4 prime “citiri” a identificat aceleași personaje: un cățel, un căluț,  un iepuraș, o pisică, o cioară, un șoricel, o veveriță, alt cățel, altă pisică, o păsărică, o rață,  o gâscă, o găină, un cocoș, un ponei, un măgăruș etc. Toate animalele din carte.

Foto: Mihai- 6 luni, citind și el cartea

Singurii “oameni” pe care i-a identificat au fost omul de zăpadă și Moș Crăciun, deși cartea e plină de tot felul de oameni care fac o mulțime de activități.

Inevitabil m-am întrebat de ce la 2 ani și 2 luni îi plac mai mult animalele decât oamenii? Sigur că am și eu “meritul” meu pentru acest rezultat, având în vedere că 95% din cărțile pe care i le-am introdus în “bibliografia” primilor ani de viață sunt cu animale. Universul oamenilor Mariei e format doar din oamenii implicați în viața ei: părinții, fratele, bunicii, unchii, mătușile, bunicii, copiii din parc, prietenii cu care ne vedem.   Dar  lumea din jur e plină de oameni minunați de la care are ce învăța, așa cum învâț și eu zilnic. Cred că sunt în etapa în care trebuie să îi povestesc Mariei mai mult despre oameni. Despre alți oameni decât noi, oamenii ei. Dar cum? E un subiect cu privire la care  trebuie să meditez ceva mai mult. Cu siguranță voi găsi multe răspunsuri în întrebările ei.

Voi cum vorbiți cu copiii voștri despre oamenii din lumea largă?