Maria și ciocolata

Marți am intrat la Lidl să luăm niște telemea, iaurturi și niște jocuri cu numere, mulțimi și ceasuri.

Însă intrarea în magazin se face, bineînțeles, pe la raionul cu multă ciocolată. Ciocolată în toate formele și cu ambalaje de toate culorile. Dacă până  acum ceva timp Maria trecea pe lângă raionul colorat aproape fără să-l observe, în ultima vreme e din ce în ce mai greu.

A avut o perioadă  vara asta când îmi creștea inima. Maria alerga prin tot magazinul, de la raionul cu ciocolată la cel de înghețată și îmi zicea cu entuziasm:

– Maaaami, maaaami! Am văzut multă, multă ciocolată cu chimicale și multă înghețată cu chimicale și n-am luat!

– Suuuper! Las că facem acasă înghețată bună fără chimicale.

Ba chiar dacă îi oferea cineva ceva din magazin, le răspundea că ea nu mănâncă cu chimicale, ci doar ciocolată/ înghețată făcută de mama ei. 

În ultima vreme însă s-a înmulțit numărul persoanelor care îi tot oferă Mariei ciocolată de toate felurile. Sigur, Maria nu extraterestră căreia nu-i place ciocolata. Mai ales că sunt rețete testate, ambalaje colorate etc. Am încercat să o învăț pe Maria să refuze politicos atunci când i se oferă o ciocolată din comerț, în speranța că scap eu de sarcina de a atenționa adulții din jur că nu e chiar o gustare sănătoasă pentru un copil de 3 ani. Și o perioadă a mers șnur. Însă după ce a prins gustul, datorită unor escapade la bunici unde a primit ciocolată pe principiul că e doar puțină, ce rău poate să-i facă, nu numai că nu mai refuză nimic, dar au început scenele în magazin.

Și cum mergeam eu în viteză pe lângă imensul raft cu ciocolată din Lidl, tot recitând textul cu hai, Maria să mă ajuți cu căruțul, hai să mergem din zona asta cu chimicale să  căutăm telemeaua, Maria nu s-a mai desprins de raftul cu pricina. A studiat cu atenție toate ambalajele de ziceai că citește denumirile lor, după care a ales o ciocolată mică, cu un ursuleț desenat pe ambalaj.

– Vreau să mănânc această ciocolată cu chimicale!

– Maria, în primul rând nu poți mânca nimic până nu plătim, iar eu nu vreau să dăm banii pe ceva ce îți face rău. Te rog frumos să pui ciocolata în coș și o să o lăsăm la casă când plecăm.

– Nu, nu o pun. O țin în mână.

Și am mers noi așa prin magazin. Maria uitându-se la ciocolata cea cu ursuleț ca la cea mai prețioasă comoară a ei, eu făcându-mă că nu observ toată relația ei cu ciocolata. O băga în buzunar, o mai scotea, se mai uita la ea, o mirosea, o punea la inimă, apoi iar în buzunar.

Când am intrat în linie dreaptă spre casă i-am spus că vom ajunge la casă și acolo vom lăsa ciocolata la doamna care ne ia banii.

Ea s-a făcut că nu mă aude, a băgat-o în buzunar și n-a mai scos-o de acolo. Ca și cum dacă eu n-o vedeam în interiorul buzunarului ei nici n-aș fi știut că e acolo.

Dar surpriză. Știam.

Ne așezăm la casă. Oameni în față, oameni în spate, trag aer în piept și începem.

– Maria, să știi că ne apropiem de doamna de la casă și vom fi nevoite să îi dăm ciocolata!

– Nu! (un nu vag de parcă voia în același timp să zică cum că n-ar mai avea ciocolata ascunsă în buzunar)

-Maria, știu că ai băgat ciocolata în buzunar. Noi nu  băgăm în buzunar ceva ce nu am plătit. Produsele stau în coș și abia după ce le plătim se pun în sacoșele și buzunarele noastre.

Cască ochii cât cepele, dar rămâne fermă pe poziție.

Aproape ne vine rândul așa că merg mai departe.

– Maria, te rog să scoți ciocolata din buzunar pentru că nu e plătită și să o pui pe bandă pentru ca doamna să o ia. Nu putem să o cumpărăm pentru că îți face rău. Ți se strică dinții, de exemplu.

-Nu! Eu după ce o mănânc o să mă spăl pe dinți și nu se strică.

Din spatele meu, două doamne de peste 50 de ani asistau cu interes la spectacol. Doar doar cedez sau copilul face o criză și cedez.

– Dar vai, ce răspuns inteligent i-ai dat mamei! Bravo! zice una din doamnele din spate.

– Da, puiule, doamna are dreptate, este un răspuns foarte bun, însă din păcate chimicalele acestea intră foarte ușor pe sub gingii și chiar dacă speli dinții ei sunt în continuare afectați.

O iau în brațe, o pun pe bandă (locul în care trebuie să se despartă de ciocolată) și îi spun empatic:

– Puiule, știu că ți-ai dori foarte mult să mănânci ciocolata aceasta. Arată așa de bine și ursulețul acesta e așa de frumos.

– Daaa!

-Cred că are și gust bun. Dar uite, nu tot ceea ce arată frumos și are gust bun e și sănătos. Înțeleg că atunci când primești ciocolată de la adulții pe care îi cunoști crezi că este și bună. Pentru că ei sunt drăguți și te iubesc și ți-o oferă cu drag.  Dar ei nu știu că această ciocolată de la magazin nu e bună pentru copii. Și de aia trebuie să le explici tu!

– De ce mi-a dat doamna M. ciocolată?

– Pentru că nu știa că are chimicale, puiule! Și a vrut să îți facă o bucurie. Pentru că te iubește!

Îi explicam totul ținând-o în brațe și mângâind-o pe cap, fără pic de învinovățire că a ascuns ciocolata în buzunar. Așa că ne-am conectat foarte bine, a scos ciocolata din buzunar, i-a dat-o doamnei de la casă și i-a spus:

– Doamnă, să nu mai aduceți ciocolată cu chimicale aici la magazin. Să aduceți ciocolată sănătoasă!

– Să transmiteți conducerii, zic și eu întărind cuvintele Mariei.

Doamna zâmbește, iar doamnele din spatele meu oftează triste pentru că pleacă copilul fără ciocolată.

– Da chiar nu-i dați deloc doamnă? o aud pe doamna din spate în timp ce ne îndepărtam spre ieșire.

Domnu Lidl, se aude până acolo?

Citește și Prima minciună

Fotografie- Copyright D’Alex Photography