Mami, poți să stai tu la mijloc?

-E mămica mea!
-Ba e a mea!

– Ba a mea e mai mult!
-Bucata asta e a mea!

-Eu vreau să stau lângă mami!

-Ba eu!

-Tu ai stat și aseară.

-Mami mă iubește numai pe mine.

-Mami e caldă numai pentru mine!

-Pe mine mă iubește mai mult!

-A fost mama mea prima, deci e numai a mea.

Cam asta aud de câțiva ani încoace sub zeci de mii de forme, cu plânsete, cu râsete, cu furie, cu nervi, prin somn, dimineața, la prânz, seara, noaptea târziu, iarăși dimineața.

Sunt greu de împărțit de cele mai multe ori și de multe ori am fost trasă de păr, de mâini și de picioare de copilul care își proclama proprietatea asupra mea.

Așa că tare mult m-a înduioșat prima noapte în care juniorul familiei și-a chemat prietenul de la grădiniță să doarmă la noi. Puiul meu era la mijloc, între mine și prietenul lui, iar eu mi-am întins o mână de mamă peste amândoi băieții așa cum întind peste ambii copii ai mei.

Dacă eram cu el și cu sora lui, el s-ar fi simțit foarte norocos că are locul de lângă mine, că se culcușește în brațele mele și că sunt mai mult a lui decât a ei.

Însă acum mi-a zis:

-Mami, poți să treci tu la mijloc?

-De ce să trec eu la mijloc, puiule?

-Ca să simtă și A. căldura ta.

-Da, eu acasă am nevoie să stau lângă un adult când adorm, îmi spune și A.

Și atunci am simțit cu toată inima puterea prieteniei. Și am zâmbit pe întuneric, încălzind cu iubire doi copii bucuroși să mă împartă.

Ilustrație- portretul meu prin ochii primei născute.