30 mai 2017

Tu ce făceai în weekend când erai mică?

M-a întrebat Iubitul duminică la prânz.

– Da… Mâncam mult și mă uitam la televizor.

– Fără reproșuri. Încearcă să povestești concret.

– OK! Mama făcea pizza de casă sau negresă sau cartofi pai cu multă brânză rasă și ne uitam la seriale multe ore. Sau la desene animate.

– Crezi că peste 25 de ani soția lui Matei o să îl întrebe “Tu ce făceai în weekend când erai mic?” și el o să zică: “Nu știu, frate! Mă târa maică-mea asta pe la toate atelierele vieții și la teatru și la concerte și festivaluri și nu puteam deloc să stau și eu cu ochii într-o tabletă!”?

– Rămâne să vedem, i-am zis eu.

Dar în sinea mea am fost convinsă că nu o să fie așa. Și zic îndată și de ce.
Weekendurile cele mai frumoase din copilăria mea au fost alea în care plecam cu toții de acasă și stăteam ore întregi în aer curat, lângă un râu sau aiurea. Țin minte că râdeam mult în zilele alea. Sau măcar zâmbeam. Și că obrajii erau roșii mare parte din zi.

Eu nu cred așadar că există copii care să zică în copilăria mică (!) “Doamne, sunt copleșit de atâta conectare cât mi-au dat mama și tata azi și de cât s-au jucat, prezenți, cu mine!” Nu cred în ruptul capului!
Îi văd pe băieții noștri cum cer cer cer: “Mai joacă și sticluța cu mine, mai prinde-mă și până acolo, hai să mai facem un concurs și până aici, mama tu poți să te dai așa cu tiroliana?”
Ca și cum EI ar fi cei care ar ști că mâine (poimâine) o să se se desprindă așa de tare încât o să doară!

De asta mă străduiesc peste puteri să văd cum pot fi parte din amintirile copiilor mei, dar nu orișicare. Din alea pline, colorat colorate, însorite. Sunt niște momente cu ei pe care eu una le-aș face inimă și mi le-aș coase în buzunar după buzunar după buzunar, să nu le uit niciodată!
Ca în seara asta când și-au adus aminte că Toma de la “iezi”, un minunat de 7 ani, ne-a recomandat Focul viu și m-au rugat să îl pun. Și-am stat toți trei cumiiinți, atenți și buni să ascultăm.
Sau ca în weekend când ne-am bucurat până la cer și înapoi de atelierul familiei Iordan de la Moara de hârtie. Ei au ascultat, cu cel puțin două urechi fiecare, nenumărate fluiere (și caval și țilincă și fluier gemănat și drâmbă și dairea și câte și mai câte ascunse sub ștergare). Eu le-am ascultat pe toate, dar am tras și cu nesaț din sacul mic cu flori de câmp înăutru. O madeleină!