Destupătorul de sticle din ocean- o carte despre singurătate și despre împreună

Destupătorul de sticle din ocean este o carte superbă scrisă de Michelle Cuevas și ilustrată de Erin E. Stead, publicată pentru prima dată în SUA în 2016 și în România la Editura Arthur, în 2018, în colecția Vlad și Cartea cu Genius.

E o carte atât de delicată prin tema, textul și ilustrațiile ei încât atunci când o citesc îmi vine să îi mângâi paginile.

Este povestea unui om care nu are nume, practic numele său din poveste este dat de rolul lui în societate. El este simplu: Destupătorul de Sticle din Ocean și locuiește singur, având doar un copac care să-i facă umbră. El are misiunea importantă de a deschide toate sticlele pe care le găsea pe apa mării și de a duce mesajele celor care le așteaptă.

Cartea ne plimbă pe urmele Destupătorului de sticle prin păduri cu copaci infloriți sau în zile furtunoase, pe cărările pe care sunt plimbate mesajele foarte vechi sau prin nămeții prin care ducea înfrigurat scrisori scrise cu o pană cufundată în tristețe.

Destupătorul avea însă un rol nobil pentru că de cele mai multe ori transmitea mesaje care aduceau fericire oamenilor, fiindcă într-o scrisoare poți găsi o comoară asemenea perlei dinăuntrul scoicii, așa cum frumos spune autoarea.

Deși poartă zi de zi mesaje în tot felul de locuri, Destupătorul are o dorință ascunsă pe care nici măcar nu și-o formulează explicit, simțind în carte teama de a formula dorințe aproape imposibile: La drept vorbind, de fiecare dată când deschidea o sticlă, parcă- parcă își dorea să-și vadă propriul nume făcându-i cu ochiul în susul paginii. Însă pe urmă își dădea seama că mai degrabă ar găsi o unghie de sirenă pe plajă.

Și într-o zi, Destupătorul găsi o sticlă cu un mesaj fără destinatar.

La început, Destupătorul intră în panică pentru că nu știe cui să ducă mesajul, apoi merge să întrebe toți oamenii pe care îi întâlnește dacă recunosc scrisul și dacă mesajul e pentru ei.

Cum niciunul nu revendică scrisoarea, Destupătorul decide să meargă el însuși la petrecere și să-i ceară iertare celui care scrisese biletul pentru că nu reușise să îl ducă destinatarului.

Acolo găsește toți oamenii pe care înainte îi întrebase despre scrisoare și pentru cititor pare că Destupătorul este  invitat la petrecere.

Iubesc cartea aceasta din mai multe motive:

1.Pentru că în epoca în care totul e la un email distanță, în epoca whatsup, snapchat, ne oprim o clipă și ne gândim la vremurile de demult când oamenii puneau mesaje în sticle și le aruncau în apă fără să știe când, dacă și unde vor ajunge.

2.Pentru că vorbește atât de emoționant și de subtil despre singurătate, despre marginali, despre oamenii fără nume pe care îi întâlnim în viața noastră sau despre oamenii fără nume cărora adesea le ignorăm existența:

Destupătorul nu avea nume. Și nici prieteni. Împrăștia un iz neplăcut de alge, sare și șosete ude. Nimeni nu avea să-i trimită vreodată o scrisoare.

3. Pentru că e o comunicare excelentă între text și ilustrații și pentru că ambele mă fac să mă simt în pielea Destupătorului de sticle. Este o carte despre empatie, în egală măsură.

4. Pentru că am putut să văd cu ochii minții singurătatea și împunsătura ei, ascuțită ca solzii de pește.

5. Pentru că deși pentru unii poate să pară o meserie lipsită de importanță, chiar și aceia pot fi impresionați de responsabilitatea și dedicarea cu care acesta își face meseria. Cu siguranță este o lecție de învățat atât pentru copii, cât și pentru adulți.

6.  Îmi place mult designul cărții. Contribuie la profunzimea și emoția poveștii.

De exemplu, în această ilustrație am simțit că îl văd pe Destupător dormind într-o sticlă imensă în care intrase ceva apă, sau la o altă citire l-am văzut dormind în timp ce plutea pe suprafața oceanului, iar textul încadrat într-o bucățică de hârtie ca cele care se află de obicei în sticlele pe care le destupa el, oferă consistență conceptului.

7. Iubesc această pagină la sfârșitul cărții. Pagina cu inima plină a Destupătorului de Sticle: plină de viață, plină de muzică, plină de iubire, plină de oameni, plină de împreună, plină de dans, plină de scrisori.

Și vizual mi-a mai plăcut cum toate ființele privesc în aceeași direcție. Poate către oceanul purtător de mesaje, poate către locul unde apune soarele, poate către un pescăruș care zboară. Oriunde ar privi, imaginea exprimă că Destupătorul nu mai este singur, ci împreună cu alți oameni care privesc în aceeași direcție cu el.

8. Iubesc finalul cărții. Când am citit-o prima dată am citit finalul de două ori și mi-am zis: Ce carte bună!

Poate o să încerc să duc și mâine scrisoarea, gândește Destupătorul.

Prima dată când am citit finalul m-am gândit că Destupătorul nu voia să lase nimic neterminat. Apoi m-am gândit că poate Destupătorul voia să mai meargă la o petrecere, atât de mult i-a plăcut. Voia să mai repete ziua aceea frumoasă de împreună. Apoi m-am gândit că Destupătorul era atât de modest, încât nici prin cap nu i-a trecut că poate scrisoarea aceea era cu adevărat pentru el, că el fusese invitatul la petrecere. Și asta m-a emoționat și m-a durut pentru că m-am gândit că se credea atât de neimportant încât nu ar fi conceput că ar fi putut primi el acea scrisoare. Apoi m-am gândit iar, din dorința mea ascunsă de finaluri fericite, că Destupătorul va duce scrisoarea aceea în fiecare zi și va tot avea petreceri și va învăța să danseze și va scrie apoi și el scrisori și le va trimite pe mare și apoi le va duce celor cărora le-a scris. Și va organiza el petreceri în care invitații vor căuta sticle în ocean și el va primi un nume.

Cert e că imaginația mea a luat-o razna. Aș mai tot putea scrie despre imaginile care mi se succed cu repeziciune prin minte când citesc povestea asta, ceea ce e exact cauza pentru care cred ca e o carte atât de bună.

Puteți asculta cartea citită în limba engleză și vizualiza superbele ei ilustrații în acest film:

E o carte frumoasă care poate fi citită și discutată în diferite moduri cu copii de diferite vârste.

Copiii mai mici o vor vedea mai ales prin prisma aventurilor pe care le are Destupătorul în misiunea lui de a duce scrisoarea, vor întreba despre mesaje din sticle, vor vrea poate să deseneze sau să scrie și ei mici mesaje și să le introducă în sticle, să le pună pe mare sau să se joace cu ele în cadă, vor fi curioși despre omul-orchestră și instrumentele la care cântă, vor vrea o felie de tort de la petrecere, vor dansa ca fetița în rochie verde și vor simți mai puțin singurătatea Destupătorului așa cum o simțin noi, adulții, sau copiii mai mari.

Cartea poate fi folosită și pentru copii puțin mai mari pentru ateliere de filosofie pentru copii ghidând discuția cu întrebări precum:

– De ce comunică oamenii și în ce moduri au comunicat ei de-a lungul timpului? De ce au această nevoie?

– De ce își trimit oamenii mesaje/ scrisori?

– De ce sunt unii oameni singuri?

-De ce își dorea Destupătorul să primească o scrisoare?

-De ce înfrunta Destupătorul cele mai grele condiții meteo pentru a duce scrisorile unor oameni necunoscuți?

– De ce nu avea Destupătorul nume? De ce au oamenii nume? De ce nu ne alegem numele?

-De ce avea Destupătorul această meserie? Ne alegem meseriile sau meseriile ne aleg pe noi?

De asemenea, se pot isca discuții despre etica muncii cu întrebări care derivă din răspunsurile la întrebările anterioare.

Ca să nu mai lungesc vorba, cartea aceasta e o bijuterie. Un prieten de strâns în brațe și sper să fie strânsă în brațe de cât mai mulți copii și adulți.