20 octombrie 2014

Despre dragoste și alți demoni

Sunt un copil iubit de părinți. Sunt un copil și un adult care își iubește mult părinții. Nu țin minte însă când și dacă mi-au spus părinții mei “te iubesc!”. Nu țin minte să le fi spus nici eu lor. Chiar dacă părinții îmi sunt mereu în gând și nu îmi pot imagina o lume fără ei. Și eu și ei spunem des “te iubesc!” acum: eu copiilor mei, iar ei nepoților. Uneori, în străfundurile gândurilor mele, sunt geloasă pe copiii mei. Mami și tati, părinții mei, le spun lor “te iubesc!” și mie nu-mi spun. Eu sunt mare acum. Prea mare pentru a mai primi afecțiune în cuvinte. Primesc doar prin priviri, prin îmbrățișări, prin gesturi, prin grija continuă, prin telefonul zilnic al mamei. Gelozia față de copiii mei nu ține însă decât preț de câteva zecimi de secundă. Se transformă apoi în bucurie la gândul că atunci când mama și tăticuțul meu le spun copiilor mei “te iubesc!” știu sigur că e forma lor de a-mi spune și mie. Iar când eu le spun copiilor mei “te iubesc!” mă gândesc și la părinții mei.

I-am spus Mariei “te iubesc!” de când s-a născut. Cu moderație (adică zilnic), de teamă să nu duc cuvintele în derizoriu. Să nu ofer prea mult ceva ce mi-a lipsit. De când s-a născut Mihai îi spun mai des. O asigur că o iubesc la fel de mult ca înainte. Îi spun separat, când suntem doar noi două, dar le spun și amândurora în același timp. Să știe că îi iubesc pe amândoi și să știe că și Mihai are dreptul la o parte egală cu a ei din dragostea mea mare.

Nu mai țin minte decât faptul că eram atât de obosită încât mă abțineam să plâng. M-am așezat în pat căutând un moment de liniște, Un moment al meu. Și a venit Maria lângă mine, m-a luat de mână și mi-a zis: Mami, …….(o pauză lungă în care îmi treceau prin cap cu viteza luminii….mi-e foame, fac pipi, vreau apă, vreau suc de portocale, vreau plastilină, vreau lego, vreau afară, vreau sus, vreau yupiiiii, vreau să dau cu mopul, vreau să fac puzzle, vreau în brațe, vreau țiți, vreau….) Mă pregăteam să mă ridic, dar ea mi-a zis doar MAMI, TE IUBESC. La fel de natural ca mami, fac pipi. Dar părea că știe exact ce îmi spune și ce înseamnă. Nu știu ce zi a fost. Avea vreo 20 de luni. De atunci ne-a zis cuvintele magice de mai multe ori, în momente complet neașteptate, când aveam mare nevoie de ele.

Mă gândesc adesea cum aș putea să le explic copiilor concepte mai greu de înțeles. De exemplu, cum aș putea să le explic ce e dragostea.

Astăzi mi-au trecut prin cap 3 definiții. Trei dintr-o mulțime nesfârșită.

Dragostea e atunci cand o fetiță de vreo 7 ani a plecat trimisă de mama ei la aprozar să cumpere portocale, fructe de care nu mai mâncase de un an de zile. Fetița a ocolit aprozarul, s-a oprit la consignația cu briz-briz-uri si i-a cumparat mamei ei niște cercei de plastic cu sclipici argintiu, zornăitori și lungi ca aceia pe care îi împrumutase de la o vecină când a mers la o petrecere. Cerceii erau albaștri ca ochii frumoși ai mamei ei.

Dragostea e atunci când un bunic a plecat să cumpere 20 de kg de ghebe pentru o zacuscă din care să mănânce și copiii și nepoții. Era așa de încântat că va produce o mâncare sănătoasă pentru toată familia încât, ajuns la fata locului, a cumpărat 90 de kg cheltuind inclusiv banii economisiți pentru ghetele de iarnă.

Dragostea e atunci când speli, cureți și fierbi vreo 9 ore neîntrerupt cele 90 de kilograme de ghebe pe care le-a cumpărat soțul până la 3 dimineața chiar de ziua ta de naștere când rațional ar fi să speli împreună cu el cele 20 de kilograme stabilite de comun acord și apoi să-l lași să le spele singur.

Voi cum vorbiți cu copiii voștri despre dragoste?