
Îți dau cu ciocanul în cap!
De ceva vreme, Maria (3,8 ani) nu reușește să își exprime sentimentele de furie de o manieră non-violentă și are un limbaj foarte violent, speriindu-și unii interlocutori. Au contribuit desigur și expunerea la niște povești cu dragoni și săbii, cu Scufița și pușca vânătorului, pe care le-a auzit în diverse medii și oricât mi-aș bate gura uneori și oricât aș încerca să îi explic că spune lucruri foarte grave, nu o scot la capăt.
Ieri am ieșit în parc pe la 17. Am plecat cu bicicletele și am uitat să iau vreo gustare pentru copii. Nu mai mâncaseră de pe la ora 12-13.
Era deja ora 18 când Maria s-a așezat să se dea în leagăn alături de o altă fetiță. Tatăl său o hrănea cu un sandviș și Maria saliva. L-a întrebat pe tati dacă are și el mâncare, tati nu avea așa că pe când mă apropiasem de ea începuse să-și dea deja drumul la gură.
A început ușor cu texte clasice:
– De ce fetița nu are căciulă pe cap?
-Pentru că este mai mare și este mai rezistentă, îi răspunde tati!
-Ba nu! Tu nu ești mai mare! Eu sunt mai mare! Tu ești mică, fetițo!
Fetița mânca liniștită sandvișul, gură după gură. Maria se uita la el cum se micșorează și între timp scotea pe gură.
-O să iau o sabie și o să te tai! O să-ți dau cu ciocanul în cap! etc.
Nu mi-am mai umplut creierul cu ele pentru că deja mă doare mintea.
Puteam desigur să încerc să îi spun: vai, Maria, cât de urât poți să vorbești!, cum poți să spui așa ceva?, dacă mai spui astfel de lucruri plecăm imediat acasă, deși abia venisem, puteam să mă rușinez și să mă gândesc oare ce o crede tăticul despre mine și să plecăm cu urlete, crize, trânteli pe jos și alte cuvinte “frumoase” adresate fetiței, ” dușmanul de clasă” care mânca pâine cu șuncă alături de ea.
Însă comunicarea non-violentă m-a învățat că în spatele tuturor comportamentelor neadecvate ale copiilor stă de fapt o nevoie. Și cunoscând-o pe Maria știam că urla foamea-n ea.
Așa că primul lucru a fost să îi explic fetiței de la leagănul vecin să ignore tot ce zice Maria, că nu e nimic personal, îi este doar foarte foame pentru că nu mâncase nimic de aproape 6 ore. Tati plecase deja după mâncare și eu rămăsesem singură cu amândoi.
– Îi zic, să știi că ea nu vrea să spună lucrurile acestea urâte. Doar îi este foarte foame și nu știe cum să exprime asta într-un mod civilizat. Seamănă cu tatăl ei, zic în glumă, care când îi e foame tare tare m-ar mânca și pe mine.
Tatăl zâmbește complice, semn că știe despre ce vorbesc.
– Maria, înțeleg că ți-e tare foame și că ți-ar plăcea și ție să mănânci un sandviș așa cum mănâncă fetița. Mi-ar plăcea să îți exprimi furia că nu ai ceva de mâncare într-un mod mai civilizat.
Ea continua cu proclamarea faptelor de vitejie, semn că foamea era cruntă.
-Cred că ți-e așa de foame că ai mânca tot toboganul ăsta mare!
-Da, și aș mânca și mingea aia mare!
(Aleluia, am ajuns unde am vrut. Deja nu mai erau texte adresate fetiței, ci intrasem într-un joc al lucrurilor mari pe care le-ar fi mâncat ea).
-Mingea aia mare de cauciuc? Brr, oare ce gust are cauciul?
– Beacs! Nu e bun!
-Cred că ai mânca toate florile astea din copac și toata iarba!
Jocul a continuat, după care am fugit la Mihai care se îndrepta spre o ieșire din parc. Am văzut-o vorbind apoi iar cu fetița. Nu știu ce i-o mai fi spus, dar tăticul învățase deja care e problema și strategia și cred că s-a descurcat. Între timp a ajuns și tati cu mâncarea, Maria a redevenit omul vesel și jucăuș.
M-am văzut și cu tăticul înainte să plece și i-am transmis scuzele noastre și mi-a răspuns zâmbind că nu-i nimic.
Pe drumul de întoarcere am trecut pe lângă fetiță și tatăl ei și Maria a strigat bucuroasă ca atunci când își întâlnește un prieten bun pe care îl iubește.
-Mami, mami, uite-o pe Sara și tăticul ei!
Ce mult a contat faptul că tatăl Sarei a avut răbdare, nu ne-a etichetat, nu ne-a amenințat la rândul său, nu i-a zis Sarei ce rea e fetița aceasta care vorbește atât de urât, ci doar a încercat, ca și mine, să îi explice Sarei că Maria avea o nevoie neîmplinită și încă una mare: era ruptă de foame.
Citește și Dacă ești rea, nu se mai joacă niciun copil cu tine!
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
5 Comments