3 iulie 2015
Caut empatie la cei din jur
De ceva vreme, ma chinui sa imi pastrez rabdarea, sa fiu intelegatoare, sa fiu empatica – asta da provocare!, in conditiile in care copilul are 2 ani si simt ca imi testeaza limitele zilnic, dar nu e vina lui. Ma simt adesea obosita, iar zilele in care am lucruri de facut prin oras si pentru casa, dar fara niciun ajutor, sunt grele pentru mine ca mama.
Daca R. ar vorbi, probabil ar avea multe sa imi spuna, insa vocabularul lui este destul de limitat. Incerc in general sa nu dau atentie personajelor din jur, daca, de exemplu, suntem in parc si eu ma pun jos la nivelul copilului si ii explic ce si cum. Nu m-a interesat parerea nimanui, ci doar cum eu pot fi o mama mai buna si cum imi pot ajuta copilul sa iasa dintr-o criza. Asta pana astazi.
Astazi a trebuit sa ajung la banca si cum se face ca langa banca e un parculet cu tobogan. “Boban”, da, vestitul tobogan, preferatul lui R. Eram foarte grabita, banca nu era singura sarcina in acea dimineata si i-am explicat copilului ca vom merge la banca, iar imediat dupa mergem in parc si stam cat vrea el (ma gandeam la vreo 30 de minute). A parut sa inteleaga si cand intram in banca incepe sa planga si sa urle si sa se tranteasca jos, sa ma impinga, sa ma loveasca…
M-am pus in genunchi la nivelul lui si i-am explicat din nou cu ton linistit. Cat incercam eu acolo sa imi linistesc copilul, iese o doamna dintr-un birou si zice: “Vedeti ca e doamna directoare chiar aici in hol si il aude!”. Eu ma fac ca nu aud si incerc in continuare sa linistesc copilul, banca plina, lumea ofteaza, imi arunca priviri mustratoare etc. Doamna de la ghiseu imi recomanda sa il scot in parc ca mi se va pastra randul, rasuflu usurata. Ne dam pe tobogan aproximativ 10 minute, dupa care m-am gandit sa ma intorc ca poate mi-o veni si mie randul. R. din nou intra in criza, iese doamna din birou si ma roaga sa il linistesc ca deranjeaza. I-am replicat apasat ca asta incerc sa fac si totusi este un copil de doi ani, care in general asculta si intelege, insa astazi nu vrea si nu vrea. Am trecut cu vederea oftaturile si privirile ciudate si am apreciat din suflet cand o doamna in varsta din spate i-a intins lui R. un pix, am luat repede un fluturas si i l-am dat, nici ca se putea mai bine, am inceput sa ne intelegem. Iesim din banca, stam la tobogan, plecam plangand si mergem in hipermarket.
In hipermarket, au amenajat o mini piscina cu mingi si cu tobogan. Stam si acolo vreo 30 de minute, incepusem sa imi pierd serios rabdarea. Ajunsa acasa cu un copil de 12 kilograme in brate, un rucsac in spate si 2 sacosi bagate pe antebrate, eram mai fericita ca niciodata ca s-a terminat totul cu bine. Am ramas cu gandul la doamna de la banca, stiu ca acolo se lucreaza, stiu ca R. chiar deranja, dar nu a plans mai mult de 2 minute, interminabile ce-i drept pentru unii. Ma gandeam oare dansa o fi mama? Oare dansa cum rezolva asemenea situatii?
M-am simtit asa fericita cand doamna din fata mi-a cedat locul, nu ma asteptam la asemenea intelegere, iar la remarcile cu “de ce nu l-o fi lasat acasa?” nu am raspuns pentru ca e logic ca nu am avut cu cine sa il las. Adica, noi cele care nu avem bunici disponibili sau nu ne permitem bone nu mai mergem nicaieri? Cine ne rezolva noua treburile? Caut empatie la cei din jur, asa cum si eu incerc sa fiu empatica cu o fiinta care inca nu isi poate gestiona sentimentele si nu poate trai singur in lumea oamenilor mari, cu treburi pe la banca.
P.S.:Ma gandesc serios la achizitionarea unui tobogan.
Sursa foto aici
Buna. A fi empatic, e ceva cu care Dumnezeu te-a inzestrat . Poate unii dintre voi ma veti contrazice dar va asigur din propria experienta ca asa e. Chiar mi-as dori sa privim in jur cu empatie si atunci vom vedea lumea cu alti ochi. Poate uneori dorim acest lucru nu numai din partea unor straini dar chiar din partea celor din familie(a sotilor, a bunicilor).Eu am trei copii poate mi -as dori ca cineva din familie ,sa preia prin empatie, o sarcina de-a mea dar e cam greu. Nu as vrea defiecare data sa cer ajutorul lor as dori ca ei sa simta lucrul asta dar vezi e cam dificil pentru ca a fi empatic se se simte nu se cere. O zi buna tuturor si nu uitati fiti empatici cu cei din jurul vostru.
Draga mea si eu am trecut prin acelasi greutăti si încercări ca tine dar nu m-am lăsat este important sa faci ce iti spune sufletul si ce este bine pentru copil. O zi minunată!!
Draga Denisa, o vorba de duh universala ne invata ca ” empatia bine rinduita incepe cu sine” 😉
asta in trendul zilei pentru ca modelul original…. nu-l mai chiar stiu ,
O sumedenie de nevoie propii urla’n tine de foame , ca-n multe alte mame, femei si fiinte umane.
Nevoia de-a fi recunosuta si respectata in limitele inerente conditiei tale de om ; nevoia de-a fi inteleasa si maingiata
Nevoia de-a fii incurajata.
Nevoia de-a fi sustinuta.
Nevoia de-a fi consolata ….
Nevoia …….
Te las pe tine sa vezi care
Si cine , altcineva mai bine si mai eficace, mai direct si mai profund de cit tine ar putea sa hraneasca toate aceste nevoi ?
Te invit sa gusti din sursa fara limita a propriei tale empatii fata de tine insati .
In momentul de fata viata imi propune sa recunosc un buchet mare mare de nevoi nehranite, in mine
Si adesea, in timpul zilei, pentru un moment, inchid ochii , intru adinc in inima mea, ma iau in brate in modul cel mai tandru, cel mai blind si mai duios cu putinta imi ascult si miingii partile indurerate, flaminde de compasiune si de dragoste.
Iti amintesti vorba lui Gandhi : daca aspiri sa schimi lumea, incepe cu cea din interiorul tau .
Interpretat si tradus de mine ar veni : atita vreme cit aspecte din interiorul meu , parti din mine sau nevoi profunde sint in conflict, neiubite neintelese si prost tratate , lumea pe care o vad in afara mea , va fi in mod obligatoriu reflectata aidoma.
Cind pacea, empatia, dragostea, lipsa de judecata, si bucuria domnesc in mine ( imi apartine sa veghez la asta, si sa stau molcom in vreme de restriste) in mod obligatoriu , potrivit legii universale de rezonanta , ceea ce voi vedea, gusta si simti infara mea va fi …. ghici ?
Astazi insa, din locul in care partile mele nehranite si indurerate le recunosc perfect pe ale tale ca apartinundu-mi, te stirng in brate duios si calduros spundu-ti : Te-am auzit , masor exact cit de greu iti este.
Te admir, te incurajez si te binecuvintez.