Frumos ca … o fetiţă?! Nu! CA UN B-Ă-I-A-T.
Observ că trăim bine mersi în unele tipare sociale şi că nu vrem să ieşim din ele. Mi se mai întâmplă şi mie şi îmi vine să cred că asta e un fel de zonă de confort. Doar că, de când Micul Prinţ e ceva mai mare acum, sunt mult mai critică la etichete puse şi la gândirea inside the box. Nu mi se pare corectă.
Micul Prinţ are cârlionţi, ochi mari de catifea (şi nu exagerez când zic că are ochi mari, frumoşi şi luminoşi) şi gene lungi lungi. Gene lungi, ochi mari, cârlionţi, îmbrăcat în culori vii (nu doar albastru, gri şi maro)… chestiuni omeneşti, îmi vine să zic. Ei bine, lui nu i se permite să fie băiat, toată lumea îl ia drept… fetiţă. Nu am nicio problemă cu faptul că lumea mai încurcă, e firesc să nu îţi dai seama din prima dacă e băiat sau fată. Dar confuziile făcute doar pentru că fetele sunt mai aşa decât băieţii, nu le accept:
“- Nu e fetiţă, e băiat, doamnă!
– Aaaa, şi eu am zis că e fetiţă. Că aşa eşti tu.. frumos ca o fetiţă. Şi pun pariu că eşti şi cuminte ca o fetiţă.”
Mă aprind la astfel de reacţii şi încerc să îndrept situaţia stânjenitoare (presupun) pentru Horia, când el nu e de faţă sau nu vrea să reacţioneze. Deja s-a săturat, mereu se bagă în mine cu nasul şi nu mai răspunde oamenilor. Iar eu mă aprind.
Adică cum, băieţii nu au voie să fie frumoşi?! N-aţi văzut trăsături minunate la băieţi? Căscaţi ochii în jur să-i vedeţi şi permiteţi-le băieţilor să fie frumoşi ca nişte băieţi, ca nişte oameni ce sunt! Şi… cuminte ca o fetiţă?! Poftim??—> În capul meu, se derulează această revoltă, în fiecare zi, la fiecare replică “Aaaa, şi eu am zis că eşti fetiţă” pe care o primesc şi pentru fiecare replică “Îmi pare rău, am făcut o confuzie” pe care nu o primesc.
Ne aşteptăm ca toţi băieţii/bărbaţii din jurul nostru să fie puternici, să ofere siguranţă, să fie duri şi de neclintit în faţa unor avalanşe emoţionale şi fugim de băiatul/bărbatul care eşuează să fie conform standardelor sociale, stabilite fără voia lor, puse pe umeri ca nişte pietre. Cel mai greu este să te lupţi cu aceste etichete, să permiţi băiatului să fie om întreg (aşa cum frumos mi-a spus o doamnă profesoară), să permiţi fetei să fie om întreg. Punct.
Am mai păţit o secvenţă similară şi simt nevoia să o descriu, pentru a înţelege că e important să intervenim de fiecare dată când copilului de orice gen nu i se permite să fie om, cu toate simţămintele şi trăirile lui.
Horia începuse sa plângă în autocarul pe ruta Rm. Vâlcea – Bucureşti, pentru că am uitat mașinuța lui “de betonieră” la Vâlcea. Chiar şi-o dorea mult, a luat-o cu el, dar am uitat-o în portbagajul mașinii lui tataie care ne-a dus la autogară.
– Ooo, ce fetiță avem aici! ..
– E băiat, doamnă! i-o tai scurt.
– Mvaai, cu atât mai mult! Şi băiat şi plânge aşa urât!
Mi se urcase sângele in cap, încercam să îmi găsesc cuvinte puternice şi puţine care să încheie implicarea asta benevolă a doamnei de vizavi:
– Doamnă, şi băieții au sentimente şi suferințe, ştiati? E om şi el.
Jumătate de autocar se uita la mama tigru.
Note: – subliniez că nu am o problemă cu fetele, cred că e clar că am o problemă cu felul în care gândesc unii adulţi. copiii între ei se descurcă mai uşor când fac o confuzie; se întreabă unul pe altul, cum ar trebui să facă şi adulţii – să intre, dom’le, în vorbă cu acel copil şi să rezolve confuzia şi să se abţină în a justifica gândirea în etichete pe care se grăbesc să o etaleze ca trofeu al interacţiunii.
– Michael Thompson scrie cărţi (!) întregi despre cum se cresc băieţii, care sunt mult mai sensibili emoţional decât fetele, însă nimeni nu le permite să şi fie, din păcate. Căutaţi pe google “Michael Thompson Raising Cain” sau “Michael Thompson Crescându-l pe Cain”. Las şi un video sugestiv Raising Cain: Protecting the Emotional lives of boys
Sursa foto aici
Și eu sunt o mamica de băiețel. Desi îmi plac fetițele, mi-am dorit enorm baiat. Momentan e bebeluș, are 5 luni și niciodată nu am ținut cont de culori. Exceptând roz și culorile închise copilul meu a îmbrăcat și verde și roșu și galben etc. Am auzit de multe ori “vai ce fetita frumoasa” am precizat mereu e baiat. Ce m-a șocat a fost remarca unei doamne “nu-mi vine sa cred ca e baiat” pe bune? Adica cumva băieții se nasc urâți? E o lege nescrisa? Și referitor la remarcile când plange…e un bebe, un copil e normal sa plângă. Intradevar unii sunt mai alintati dar chiar și așa fiecare părinte își creste copilul cum consideră mai bine și nu e dreptul nimănui sa intervină cu păreri sau etichete.
Multumesc foarte mult pentru comentariu, Claudia. Impartasim aceeasi idee si sunt complet de acord cu tine 🙂
Eu am fetita si este tunsă scurt si mereu aud : Ce băiat frumos si cuminte aveti. Ce bine ca este ascultător. Dar cum eu sunt sătulă sa spun ca este fetita draga mea scumpa spune tare Sunt fetita nu vezi ca am cercei. Sper sa prindem vremuri normale cat mai curînd. O zi buna!!
Buna si multumesc pentru comentariu!
E foarte important sa ii invatam pe copii sa rezolve cazurile de confuzie si e amuzant cu reactioneaza fetita ta 🙂
Eu imi ziceam la un moment dat ca nu raspund daca isi va da jos pantalonii :)) Desi nu cred, dar ziceam doar.
Eu cred totusi ca baietii si fetele sunt diferiti. Sper sa nu te superi ca te contrazic. De multe ori trebuie sa lasi ucrurile asa cum sunt. Fetele au trasaturi mai fine, mai rotunde , mai delicate…etc iar baietii le au mai ascutite.Comportamentele la felș baietii sunt mai activi( a nu se citi mai rai, ca pentru generatiile trecute asta reprezinta) iar fetele mai statice(a nu se citi cuminti) dar bineinteles exista exceptii, insa daca generalizezi, cam asa e. Stiu ca e enervant sa tot clarifici genul copilului dar eu zic ca oricum lumea nu o poti schimba cu toate preconceptiile avute insa atitudinea si perspectiva ta se poate schimba. Pe mine nu ma mai deranjeaza cand lumea imi confunda baietelul cu o fetita, ba mai mult, sunt mandra ca primim complimente. De obicei lumea face un compliment cand admira frumusetea lor, nu cred ca ar trebui sa o luam ca pe o insulta. Traim intr-o societate cu multe prejudecati si trebuie sa le ignoram, sa le intelegem, important e cum gandim noi, cei care vom fi cu idei invechite cand copiii nostri vor fi parinti.
Buna, Andreea!
Desigur ca nu ma supar pentru orice argument, discutie. Si bineinteles ca fetele si baietii sunt diferiti din punct de vedere fizic si mai ales psihic/emoţional. Insa tin sa nuantez ca de multe ori constructele sociale sunt mai puternice decat noi si decat capacitatea noastra de a gandi autentic.. inca nu mai stim ce e normal sau nu. Nu inteleg la ce te referi cu atitudinea si perspectiva mea care se pot schimba..
Si eu raspund pozitiv la complimente, firesc, nu am zis deloc asta in articolul meu. Singura problema este ca aceste complimente nu se opresc la a fi simple complimente, ci ajung să fie stereotipale, prin comparatie si nu per se. Accentuez ideea de a oferi fiecaruia sa fie OM, nu conform genului pe care il reprezinta, pentru ca genul este foarte mult influentat de constructe sociale (baietii nu au voie sa planga, fetele sa se joace cu lucruri de bucatarie, fetele sa se ocupe de ingrijirea corporala, baietii sa care greutati si sa fie aproape inumi sentimental).