Cartea care mi-a pus copilul la colț
Pe când Maria avea vreo 18 luni am primit cadou cartea Așteptând un frățior sau o surioară, scrisă de Catherine Dolto, fiica cunoscutei psihanaliste Francoise Dolto. Cartea a fost de ajutor, deși nu pot spune că Maria a fost încântată de ea, dar ne uitam la imagini și povesteam despre frățiorul ei care urma să apară.
Așa că am cumpărat recent încă trei cărți ale ei în speranța că ne vor ajuta în această perioadă de crize de furie suprapuse peste gelozia frățească.
Una dintre cărți se cheamă- De ce fac copiii crize de furie?. După titlu, am zis că e exact ce ne trebuie pentru a o ajuta pe Maria să se înțeleagă mai bine și implicit să își gestioneze furia.
M-a încântat și descrierea cărții găsită pe site-ul editurii Cartea Copiilor. Redau aici un fragment: “De ce fac copiii crize de furie nu este o carte cu soluţii miraculoase, ci un exerciţiu părinte-copil pe care celebra Catherine Dolto ni-l propune, folosind un limbaj accesibil şi ilustraţii grăitoare. Chiar dacă nu ştiu s-o spună, copiii noştri sunt la fel de dornici ca noi să înţeleagă ce se petrece în sufletul lor în acele momente când sunt furioşi.”
Ei bine, cartea mi s-a părut mai degrabă potrivită pentru a explica părinților de ce fac copiii crize de furie (și da, sunt mulți părinți care nu înțeleg crizele de furie ale copiilor neavând timp să citească despre ele, așa că pentru ei ar fi bună ca rezumat), decât pentru a-i ajuta pe copii. Textul nu este prietenos pentru copil, nu îl ajută să se înțeleagă. Cel puțin așa cred eu. Furia este personificată într-o maimuță sau o gorilă furioasă. Mama compară comportamentul copilului cu cel al unei maimuțe, iar copilul își asumă rolul de gorilă furioasă.
Copilul se chinuie în primă fază singur să alunge gorila. Nu știu exact ce înțeleg copiii de aproximativ 3 ani (vârsta la care se întâmplă crizele de furie) din acceastă poveste cu gorile imaginare, suprapuse peste personalitatea copiilor. Eu cred că nu înțeleg mare lucru, iar dacă înțeleg ceva e posibil să fie o înțelegere bazată pe frica de ceva extern, iar nu o înțelegere a propriilor trăiri și emoții.
Nu știu exact ce a înțeles Maria din treaba cu maimuța, în schimb vă voi povesti ce efect a avut la noi această carte.
După două zile în care Maria a citit cu Flori cartea cu crizele e furie, Flori a observat cum atunci când era furioasă și trântea ceva, Maria se ducea imediat la colț și stătea acolo.
În aceeași seară a făcut o scenă similară și cu mine. Il lovise pe Mihai care atenta la olița ei și apoi s-a băgat repede în colțul băii. Primul meu gând a fost că are iar vreo treabă cu peria de curățat toaleta, dar când m-am dus după ea stătea dreaptă la colț, fără să aibă vreo treabă cu peria de lângă ea.
Care e legătura între reacțiile Mariei și fuga ei la colț?
Această pagină din carte:
Mi-e foarte clar că mersul la colț l-a învățat din carte, mai ales pentru că știu sigur că nimeni în jurul ei nu a trimis-o la colț. De altfel, până să citească cartea aceasta niciodată nu mai alergase în colțuri.
Cartea aceasta pare să împace toate variantele de parenting care se bat cap în cap. Promovează atât colțul lui Supernanny, cât și empatia părinților față de copil și sentimentele sale de furie, în pagina imediat următoare. (“Atunci când oamenii mari înțeleg de ce sunt atât de furios, gorila pleacă mult mai repede”)
Abordarea e oarecum nuanțată, pentru că în această carte copilul nu este trimis la colț de către părinți, ci se retrage singur în colț. Adică nu este pedepsit în mod explicit, ci mai degrabă se auto-pedepsește și este lăsat acolo de către părinți să își ispășească pedeapsa auto-asumată.
Despre colț și educația prin pedepse și recompense nu voi scrie aici. Au scris alții deja foarte bine. Voi prelua un pasaj de pe un blog care îmi place foarte mult (Alex și David cresc).
“Efectele coltului rusinii (cunoscut in articolele straine de parenting sub numele de time-out) sunt devastatoare, pentru ca cel mic percepe timpul petrecut acolo ca o retragere a iubirii parintelui. Izolarea si retragerea iubirii si atentiei parintelui nu il fac pe copil sa se gandeasca la ceea ce a facut gresit (pune-te in locul lui, ai sta sa te gandesti de ce te pedepseste sotul/sotia?). Nu, pusul la colt sau pe un scaun sau trimiterea lui intr-o alta camera il fac sa devina nervos si nesigur pe iubirea parintelui. Nesigur ca el ar merita aceasta iubire. De cealalta parte, spune Alfie Kohn ca parintii care nu aplica un control excesiv, ci se bazeaza pe caldura si ratiune au parte de copii care fac ceea ce li se cere si care devin oameni sanatosi, responsabili si empatici.”
Vă recomand să citiți acest articol excelent Ce are Alfie Kohn cu Supernanny? pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun aici cu privire la cât de nocivă poate fi această carte, în ciuda scopului ei nobil.
Despre Ce poti face in loc sa il pui la colt pe copil? a explicat foarte frumos Otilia Mantelers aici:
De la ultima pățanie cu cărțile Mami, Te iubesc și Tati, te iubesc! mi-am pus în cap două lucruri:
- să citesc orice carte înainte să ajungă în mâinile copilului
- să nu mai las la îndemâna copiilor cărți cu text mai ciudat
O citisem pe aceasta cu o zi înainte ca Maria să se întoarcă de la bunici, am observat pagina cu colțul și mă gândisem să o modific cumva (deși desenul era foarte sugestiv), dar am uitat cărțile prin cameră pentru că Mihai (11 luni) se juca cu ele. Așa că am reușit din nou performanța de a lăsa pe mâna ei o carte care i-a făcut mai mult rău decât bine.
Citește și Animalele nu citesc cărți de parenting
Mintea adultului are automatisme: spui colt, te gandesti la rusine. Un copil nu are aceasta asociere in minte, multi dintre ei habar nu au ce e rusinea, asa ca un colt pentru ei e la fel ca un scaun, un pat sau un petic de iarba. Ce cred insa este ca un copil poate gasi intr-o carte o idee de actiune pe care sa o faca atunci cand e furios si care sa-l ajute sa se calmeze, un fel de “respira adanc si numara pana la 10” al adultului.
Cand copiii au crize de furie mersul singur intr-un colț nu rezolva problema. Izolarea nu ajuta copilul sa se înțeleagă si sa depășească momentul. In plus, nu stiu ce a inteles Maria din carte, cert e ca într-un interval scurt a ajuns sa il pornească pe M de câteva ori si sa fuga repede la colț. De parca era ok sa il lovească pentru ca apoi mergea la colț. Cat despre rusine, chiar daca copiii nu stiu ce e, au avut grija diverse persoane sa o familiarizeze cu conceptul . Cat despre carte, cred ca nu avea ce cauta cuvântul colț aici. De acord cu comentariul, insa cred ca in carte ar fi trebuit sa apăra ceva diferit.. Caut un loc linistit in care sa ma regăsesc , de exemplu
Posibil este gresit tradusa sau posibil ca in franceza “colt” o fi un fel de loc linistit, habar n-am 🙂 Intr-adevar, tinand cont de expresiile limbii romane, posibil “caut un loc linistit” ar fi sunat mai bine. Cat despre ce inteleg copiii din carti, mi se pare ca lucrurile se complica pe masura ce cresc pentru ca cred ca incep sa inteleaga in functie de desenele din carti, de texte, de explicatiile pe care le ofera cei mari (daca bine am retinut, fetita ta a citit cartea si cu bona, care nu stiu ce i-a spus/explicat), de experientele de pana atunci, etc. Nu cred ca ea asociaza coltul cu rusinea, nu vad de ce ar face-o, dar inteleg ca te ingrijoreaza ce se intampla (rezonez cu multe din lucrurile pe care le scrii, am si eu un copil de 2 ani si un bebe in burtica) si in afara de sa discuti cu cea mica nu imi vine nicio alta idee care ar putea ajuta…
Bona noastra e foarte desteapta. Eu invat zilnic ceva de la ea. Ea a citit cartea fara sa stie ce e in ea, crezand ca eu am pus-o la dispozitie pentru a fi citita. Cand citesti efectiv, este greu sa iti dai seama de text si sa il modifici pe loc. Ea nu aplica pedepse si recompense, desi este foarte ferma cu copiii si ei o iubesc. Ea a facut prima legatura intre carte si reactiile Mariei.
Raluca, eu tin minte foarte clar cand am tuns-o pe sora-mea si am fost pusa la colt ca am simtit rusine. Eram foarte mica. Pana in 4ani clar. Eu cred ca si copiii simt rusine,dar nu stiu exact ce este. Cel putin cand e in lift cu alte persoane.
Si eu am vrut sa iau cartea, insa nu am apucat. Mersi de pont. Fiicei mele ii place foarte tare “Furia”, povestea terapeutica pusa la dispozitie de jucarii educationale. Defapt a fost prima carte pe care a avut rabdare sa o citesc in intregime. Asa a invatatsa inspire si sa expire, sa faca sarituri in forma de stea si sa isi recunoasca emotia.
Noi, am crescut cu povestile clasice si ce bine ne merge: soacra si nora sunt in razboi de dinainte sa se cunoasca, sotia tatalui e privita din start ca fiind o problema, razbunarea din povesti ne-a invatat sa intoarcem raul ce ni-l fac altii…Cam atat amintesc, pentru ca a trecut totusi ceva vreme de cand eram eu mica. Azi sunt povesti cu adevarat educative si lumea continua sa creeze. Abia astept sa pun mana si pe noua ta carte, Mihaela! Felicitari! :*
Multumesc mult, Anca! Eu aud des in jur ca noi am crescut cu povestile alea si iata ca suntem bine. Insa eu cred ca e loc de mai bine. 🙂
F frumos!