Bufnița pleacă în vacanță- despre animale, natură și educație

Nu am mai scris de mult timp despre cărți pentru că nu am avut timp. De câteva luni vrea și Mihai să îi citim și de obicei nu vrea aceleași cărți ca Maria, așa că citim non stop pe toate fronturile. Voi încerca să prezint în perioada următoare cât mai multe din cărțile noastre preferate, așa că am ales pentru astăzi una din cărțile care e iubită de ambii copii: Bufnița pleacă în vacanță, cumpărată de la Ikea anul trecut.

Împreună cu cartea  Regele Elan și Aventurile ariciului prin pădure, cele trei cărți formează o excelentă colecție pentru a învăța copiii despre animale sălbatice din diferite țări. Cele trei cărți sunt educative, centrate pe valori, cu un limbaj non violent și se pot cumpăra pentru un preț de 20 de lei bucata, fiind de o calitate foarte bună. Mi-aș dori ca educatorii să le introducă în programa lor atunci când studiază animalele sălbatice și să elimine povești precum Ursul păcălit de vulpe, din care singura informație corectă pe care o aflăm e că și vulpea și ursul mănâncă pești. În rest aflăm despre furt și păcăleală, pe un fond hazliu, înțelegând copiii că e de bine sau nostim să furi și să păcălești. Poveștile acestea nu sunt nevinovate, nu învață copiii despre animale, ci mai mult, transmit modele de comportament copiilor, fără o abordare critică și morală, fiind ușor internalizate de copii. Închei această paranteză subliniind faptul că dacă acum 30 de ani era o listă limitată de povești pentru copii, unele nepotrivite, acum lista este foarte largă, există resurse multiple, trebuie doar căutate.

Revin la povestea despre care am început acest articol și prezint câteva aspecte legate de subiectul și construcția poveștii.

Bufnița cea înțeleaptă este profesoara animalelor din pădure: șoareci, iepuri, vulpi, veverițe, arici, broaște, coțofane. În timpul lecțiilor copiii află cum arată fruzele diferiților copaci: frunza de arțar, de stejar, află că un stejar poate trăi o mie de ani sau  care este mâncarea preferată a animalelor prezente la școală.

Chiar dacă vulpea ar mânca iepuri și bufnița șoricei, aflăm din poveste că la școală toate animalele sunt prietene și nimeni nu mânâncă pe nimeni cât timp se află la școală.

Aflăm, de asemenea, că bufnițele dorm ziua și sunt active noaptea, ținând orele de la școala dimineața devreme înainte de a merge la culcare. Așa ajunge bufnița să fie extrem de obosită și să adoarmă într-o zi chiar în timpul lecțiilor. Coțofana, în semn de prietenie, o sfătuiește să plece în vacanță câteva zile, timp în care să o suplinească ea la școală.

Bufnița pleacă în vacanță și câteva zile orele sunt ținute de coțofană.  Coțofana are o abordare educațională  centrată pe ceea ce știe ea să facă și nu pe nevoile de învățare ale elevilor săi.

În prima zi, coțofana constuiește cu elevii săi un cuib … de coțofană. Fiecare elev ajută cum poate: soarecii adună vreascuri, iepurele de câmp și vulpea caută crengi mai groase, broasca strânge noroi pentru lipit, iar coțofana le arată cum se împletesc crengile astfel încât cuibul să nu se strice. Iese un cuib foarte frumos și ce îmi mai place e că povestea e centrată pe cooperarea copiilor și nu pe competiția între aceștia. Aflăm, în același context și că fiecare animal preferă căsuța sa, vulpea vizuina, iepurele culcușul comod din tufișuri, veverița- scorbura, iar șoriceii galeriile lor subterane.

În altă zi însă, coțofana a decis să îi învețe pe toți elevii de la școală să zboare. Bine că nu apare în carte că ar fi dat și note, pentru că ar fi fost hilar să noteze iepurii, aricii și broaștele la lecția de zbor, cot la cot cu colegele lor, coțofanele.  Acest exemplu aparent banal este însă o lecție subtilă despre echitate în educație, despre faptul că este nevoie ca toți participanții la procesul educațional să aibă șanse egale la educație. Exemplul poate să deschidă calea discuțiilor cu copiii de la vârte destul de fragede până la vârte mai mari. Probabil copiii mai mari vor striga că nu este corect ca toți  elevii să învețe să zboare, pentru că nu toți au această abilitate în mod natural. Cu copiii mai mici se pot discuta diferențe între animale, păsări, se poate discuta despre zbor, posibilitățile de discuție sunt multiple la multe citiri ale cărții, care se recomandă de la 2 ani. (e perfectă pentru grădinițe).

Ce este însă frumos în carte e că tocmai la lecția de zbor bufnița revine din vacanță pentru că îi era dor de elevii ei și în loc să aibă o abordare critică la adresa coțofanei care fusese atât de amabilă să o ajute, evaluează situația cu diplomație și tact, transmițând însă mesajul potrivit:

• Ce înțeleaptă ești, o complimentă bufnița pe coțofanp. Văd că îi înveți că nimeni nu le poate face pe toate, dar că fiecare se pricepe la ceva. Iepurele de câmp nu poate să zboare, dar nu-l întrece nimeni la țopăit. Ariciul nu știe să țopăie, dar și când te înțeapă…

Cartea e plină de detalii din care copiii învață într-o manieră prietenoasă. De exemplu învață că bufnițele au simțul văzului foarte dezvoltat în contextul în care bufnița zboară în căutarea șoricelului mezin pierdut, sau învață despre numere și mulțimi, bufnița arătându-i coțofanei mulțimea de patru bețe care exprimă numărul patru. Și mai învață că atunci când un șoricel a folosit unul din bețe la construirea cuibului de coțofană, au rămas trei în loc de patru și astfel coțofana a greșit când i-a spus mamei șoriceilor că are toți cei patru pui, verificându-se cu mulțimea bețelor.

Însă deși cartea este presărată cu tot felul de informații din care copiii învață, ea nu este deloc obositoare, este scrisă de o manieră foarte fluidă, într-un stil foarte prietenos pentru copii, iar învățarea se produce pe nesimțite.

Recomand cu căldură această carte în care elevii învață de o manieră amuzantă, elevii sunt fericiți, profesoara își iubește elevii și muncește cu responsabilitate și dăruire.

Citește și Animalele nu citesc cărți de parenting & Biblioteca Mariei