Despre cuvinte, visuri, asocieri nefericite, management și alți demoni
Aseară am fost la o întâlnire cu oameni foarte interesanți din Romanian Business Club și am vorbit, evident, despre Dream Management. Am ales să le povestesc acestor oameni despre acest concept fabulos pentru că eu cred în puterea antreprenorilor de a schimba lumea, dar și pentru că antreprenorii își construiesc afacerea de cele mai multe oripornind de la un vis. Uneori, însă, ajung să uite de visuri și să facă doar business, așa că nu îi strică nimănui o reamintire despre de ce. De ce fac eu asta? Care e visul meu? Care e visul din spatele visului meu? Uităm să ne întrebăm astfel de lucruri și uită, mai ales acei antreprenori care au ajuns să fie stresați de visul lor, de afacerea lor, de angajații lor.
O doamnă cu care am interacționat aseară a zis că nu mai are niciun angajat pentru că într-o vreme era servitoarea angajaților. Părea că ceea ce oferea angajaților era mai mult decât primea. Dream Managementul așază relația angajat angajator. Când angajatorul se uită la visurile angajaților și angajații lucrează mai cu spor la visul angajatorului.
M-am bucurat să ascult foarte mulți oameni cu afacerile lor și să joc jocuri pe care le știam de la UNATC, să vorbesc cu o economistă, cu o agentă imobiliară și cu o doamnă care analizează cultura organizațiilor despre visurile lor. Iar la final, când m-am dus să-mi iau rămas bun de la o prietenă, un domn (să-i spunem Radu) m-a abordat și mi-a zis (redau conversația din memorie, posibil să nu fie chiar cuvânt cu cuvânt):
- Știi, aș vrea să îți fac o sugestie, dar să nu te superi pe mine, aș vrea doar să o iei constructiv.
- Sigur, despre ce e vorba?
- Știi, eu când aud despre visuri, mă entuziasmez, visez, dar când aud imediat cuvântul management mi se taie orice chef. Nu e bună asocierea asta de termeni.
- Radu, îți mulțumesc pentru observație, am mai auzit această idee (și în mintea mea a venit că trebuie să clarific mai bine către publicul larg)…
Și încercând să fac o glumă i-am zis că n-am ce face, că așa ne obligă Mirela Oprea (tartorul nr. 1 în Dream Management) să numim atelierele și ține mult la asta, n-am ce să fac.
Omul a văzut că nu-nțeleg căt e de nocivă asocierea între cele două cuvinte și cred că s-a simțit neascultat, mai ales că el mi-a zis ca să mă ajute. Era trecut de ora 22:00 așa că am zis să îi explic de ce Dream Management. I-am zis:
- Știi, la noi se vorbește mult despre a-ți urma visul, doar că dacă ne urmăm orice vis orbește pot fi mai multe probleme. Și noi vrem să promovăm ideea de a ne conduce visurile. Cum ar fi să te gândești nu să-ți urmezi visul, ci să-l conduci?
La aceste vorbe, Radu, vădit supărat inițial de asocierea celor două cuvinte, a început să se relaxeze puțin și să îi surâdă ideea, poate chiar să zâmbească subtil. Doar că eu i-am dat fatala:
- Deci de la ideea de a ne conduce visurile și expresia de Dream Management.
Și s-a declanșat din nou urticaria. Omul aproape că nu mai voia să mă vadă în fața lui, părea că îmi bat joc de conceptul de visuri, de cât sunt ele de speciale și de suflet, punând lângă ele cuvântul Management. Sacrilegiu în toată regula. Între timp, cea cu care vorbea Radu (să-i zicem Maria) când am ajuns eu lângă ei, îi spune:
- Radu, te înțeleg, noi nu suntem în categoria ei de clienți.
Cum orice om care are un vis și vrea să și-l realizeze cu ușurință sprijinindu-se pe ceea ce spune știința pe tema împlinirii visurilor e binevenit la atelierele mele, i-am zis Mariei că nu e așa, că pot și ei să fie clienții mei. Desigur, dacă își doresc asta.
- Nu, la mine e vârsta. Nu mai sunt la vârsta la care să visez.
Maria are o afacere în marketing și pe profilul ei de facebook, ne știm de câțiva ani de la evenimente similare, are multe titulaturi, printre care pe cea de visător (dreamer), însă acum considera că nu e pentru ea Dream Managementul, ea având în jur de 40 de ani.
Maria s-a dus apoi să vorbească cu altcineva și eu am rămas cu Radu, mergând spre ieșire împreună. Și atunci l-am întrebat:
- Și care e visul tău?
- (După o ezitare) Să-mi cresc afacerea.
- La ce cifră de afaceri?
- Să zicem că vreau să dublez cifra de afaceri.
- Și ce se întâmplă când se dublează cifra de afaceri?
- Păi vreau s-o cresc iar.
- Să zicem că acum o triplezi. Și apoi?
- Apoi o să o mai cresc.
- Să zicem că ajungi la varianta ideală a afacerii tale, cea mai frumoasă versiune. Cum ar arăta?
- Păi eu am un magazin online. Cred că aș vrea ceva mai mare decât emagul.
- Și ce se întâmplă când firma ta ajunge mai mare decât emag-ul?
- Păi le arăt celorlalți că am reușit. Am satisfacția că am făcut ceva.
- Și după ce reușești, ce faci?
- Păi cred că fac ca Bill Gates. Filantropie. O să-i ajut pe tinerii care vor să învețe informatică.
- Ce vârstă au acei tineri?
- Liceeni. Tineri ca mine, cum am fost și eu.
Și atunci am simțit emoție în glasul lui Radu. De parcă voia să-mi spună: cândva am fost și eu liceean și aș fi putut să ajung departe dacă primeam mentorat și cineva mă sprijinea să fac informatică. Am simțit că Radu nu a fost sprijinit în copilărie, nu a fost văzut și înțeles și acum simțea nevoia să demonstreze ce poate, dar și să-l ajute pe Radu adolescent prin intermediul acelor liceeni pe care voia să-i sprijine
- Și după ce o să-i ajuți pe liceeni, ce faci?
- Probabil mor, mi-a răspuns Radu, cu tristețe în glas.
Radu părea foarte în afara zonei lui de confort cu această discuție care nu a durat mai mult de 5 minute. Și uneori din astfel de ieșiri din zona de confort apare neliniștea și dorința de a face ceva pentru visul tău. Mi-a zis cât așteptam boltul că a rezonat mai mult cu ideea de curs util pentru angajați. Ca să îi motiveze să rămână în companie. Că are 3 angajați și că poate pentru ei ar fi o idee bună. Apoi mi-a mai zis Radu că a-ți lua o casă sau o mașină nu poate fi un vis, că asta e ceva ușor de făcut. Că altele sunt visurile. I-am zis că sunt oameni și oameni și visuri și visuri. Că pentru un om a avea o casă, oricât de mică, poate să pară ceva imposibil, îl scoate mult din zona de confort. Și pentru el e un vis.
Nu e ușor să fii antreprenor și manager al companiei tale. E extrem de greu și greul acesta te poate face să simți urticarie când auzi cuvântul management (care poate fi asociat cu muncă fără limite, stres, datorii, taxe, nesomn) lângă cuvântul vis (care poate fi despre tot ce e mai drag sufletului tău). L-am înțeles foarte bine pe Radu, dar Dream Managementul nu înseamnă nimic mai mult decât a ne conduce visul ca și cum am fi un manager de top al celei mai faine companii pe care o admirăm. Radu, dacă citești asta, imaginează-ți că ești managerul Amazon (un pic peste emag) și că visul tău e să îi ajuți pe tinerii pasionați de informatică să creeze aplicații și programe care să facă lumea aceasta mai prietenoasă cu mediul, cu oamenii, mai bună (orice ar însemna mai bună pentru tine). Poate mai bună cu adolescenții care își caută visurile. Cum ți-ai conduce acest vis?
Și până ne-om întâlni din nou, te invit să citești cartea scrisă de Mirela Oprea, Dream Management. Promit că nu mușcă. (Nici cartea, nici Mirela) și poate apoi vei povesti si tu altor oameni despre ce înseamnă cu adevărat să fim managerii sau șefii visurilor noastre.
Cu bucurie și recunoștință pentru oportunitatea de a mai aduce puțină lumină asupra acestui concept care văd că trezește controverse sau uneori nu e bine înțeles,
Mihaela
Dream Managerul care te conectează cu Bucuria.
Vă aștept sâmbăta aceasta la Atelierul de Dream Management sau la ședințele individuale.
Fotografia e un desen făcut de Maria P, de 9 ani, în tren dinspre București înpre Mangalia, în drum spre tabără.
Despre călătoria mea cu Dream Managementul mai puteți citi aici:
One Comment