Pisici
Am o săptămână de când atunci când mă conversez cu prietenii le cer 3 cuvinte să fac poezii cu ele și să îmi exersez fantezia.
Mai mulți copii de diferite vârste mi-au dat cuvântul pisici.
Așa că de ieri pe azi am compus niște rime cu pisici care sper să vă amuze.
Pisicile
Pisicile cu nod în gât
Sunt pretutindeni pe Pământ
Și tare și-ar dori un rât
Cu el să sape prin pământ
Și să ajungă fără veste
În țara-albastră din poveste.
În care sângele-i cerneală
Și curge doar din călimară.
Și blana de pisici e-albastră
Și-ai ochi de pasăre măiastră.
Pisicile cu mustăți crețe
Se zice că-s tare istețe.
Că privesc oamenii în ochi
Și îi tratează de deochi.
Și bucuroși de vindecare
Clipesc din ce în ce mai tare
Și dau apă la șoricei
Mânca-i-ar pisicile pe ei!
Pisicile cu coadă sură
Dau toată ziua din gură.
Că au aflat la conferință
Că dacă mișcă din codiță
În timp ce măcăie din gură
Se face albă coada sură.
Cu coada albă ești mai pură,
De ai pus șoarece în gură!
Și poți spune la spovedit
Că faci mătănii însutit.
Pisicile cu moț în frunte
N-au timp de lucruri mărunte.
Se dau noaptea în tobogane
Și circulă în camioane.
Se uită lung, fără cuvinte,
Ca și cum nu ar avea minte,
Când văd pisici cu moț pe spate
Care sunt tot pisici moțate.
Și se întreabă care moț
Bagă sperietura-n hoț!
Pisicile care te latră
Sunt iubitoarele de artă.
Ele vor noaptea la muzeu
Pictează pentru Pis-Trofeu.
Cântă la cor și acordeoane
Și fac colaje din neoane!
Au casa în stil Art Deco
Și nu trasă la indigo.
Urechile sunt unse bine
Cu muzici renascentine.
Pisicile care-s fantome
Au nasul alb și cu arome
De ciocolată și colivă
Merg des pe stradă în derivă.
Au mațele din iaurt gras
Și blana din cașcaval ras.
Au ghearele din praf de stele
Să mângâie copii cu ele.
Îmi tot vine să scriu fără oprire versuri cu pisici de toate felurile.
Ilustrație Andreea Molocea
Leave a Reply