Lecțiile primite de la copii se transmit în moduri neașteptate

Aseară tati a venit de la servici, a apucat să-și schimbe hainele și a fost atacat cu niște cărți de citit. Maria vroia ca tati să-i citească din nou carțile cu Jackie, sau dacă nu, atunci Bobiță și Buburuză.

Cărțile cu Jackie (Școala Urșilor și Pozna lui Jackie) le citim deja de un an de zile. Sunt preferatele ei. Deși le știe pe de rost de mai bine de jumătate de an, vrea să i le citim în continuare.

A avut chiar o perioadă în care îmi cerea zilnic să-i citesc de 20 de ori o pagină din ambele cărți, pagina cu Jackie când plânge. Singurul text de pe pagină era Oaaaaaaaaa! Și bineînțeles că eu citeam acel Oaaaaaaaaaaaaaaa! cu intonație, imitând plânsul micuței Jackie.

Nu întâmplător perioada citirii paginii respective a fost o perioadă în care Maria a plâns mult, după apariția fratelui ei. Era tristă pentru că îl țineam pe Mihai foarte mult în brațe, îl alăptam, iar ea pierduse exclusivitatea brațelor mele. A fost o perioadă foarte dificilă pentru ea, iar când nu plângea îmi cerea să plâng eu ca Jackie prin intermediul cărții. Apoi discutam despre ce face Jackie, de ce plânge, de ce e supărată Jackie, o întrebam dacă și ea e supărată și învățam încet încet cum e cu exprimarea sentimentelor.

Pentru ea cărțile cu Jackie sunt ca un prieten, au rol terapeutic. Ea a plâns ca Jackie, a râs ca Jackie, a făcut năzdrăvănii ca Jackie și a fost acceptată cu năzdrăvăniile ei. La fel ca Jackie.  Au fost și încă sunt niște cărți care o ajută în dezvoltarea și exprimarea personalității ei.

Fiecare carte cu Jackie a fost citită de vreo 300 de ori de mine, de vreo 200 de ori de tati, de vreo alte 300 de ori de Flori și de vreo 100 de ori de bunici. În total vreo 900 de citiri pentru fiecare carte. Plus citirile parțiale ale unor pagini anume.

Așa că tati, care știe și el pe de rost cărțile cu Jackie, a provocat-o pe Maria să îi aducă alte cărți, pentru că are mai multe, cumpărate în primul rând,  din nevoia noastră, a părinților, de diversitate. Maria i-a dat apoi cartea cu Bobiță și Buburuză, și aceea citită de tati de vreo 150 de ori. Așa că tati a întins coarda și a cerut o nouă carte, alta decât cele cu Jackie sau cele cu Bobiță și Buburuză.

Maria (2 ani și 4 luni) s-a dus la dulapul cu cărți, le-a scos pe toate, le-a analizat și a început să vorbească singură cu personajele din carte. Era în lumea ei, așa că noi, încet, încet, ne-am retras prin bucătărie sau pe la alte activități ale noastre.

La un moment dat am observat că era foarte liniște și de obicei când e liniște Maria lucrează ceva interesant pentru noi. Deodată tati mă strigă să vin repede să văd ce a făcut Maria.

Nici nu vreau să-mi imaginez, perdele trase din galerie sau alte grozăvii, așa că mă duc repede pentru a nu lăsa imaginația să zboare.

La fața locului, Maria așezată confortabil rupea și ultimele două pagini din cartea Bobiță și Buburuză. Stătea calmă și rupea frumos pagină cu pagină, cu precizie și tehnică. La final se chinuia să rupă și niște rămășițe din cotorul cărții și pagina care dubla coperta, cu personajele preferate schițate.

Cartea Bobita si buburuza rupta de Maria

Nu și-a ridicat capul spre noi. Lucra în continuare concentrată. Am putut să fac liniștită fotografii, să râd pe silențios. Tati cu o față mare și îngrijorată mă întreabă evidentul:

-Crezi că a rupt-o pentru că n-am vrut să i-o citesc?

Degeaba am încercat pe cel mai blând și calm ton să aflăm din gurița ei motivația acestei activități, ea și-a terminat treaba, s-a ridicat calmă și a trecut la rezolvarea unui puzzle. Fața ei s-a menținut serioasă, cu un aer superior de sfidare. Nu a răspuns nimic de parcă ne spunea, dacă sunteți așa deștepți și citiți doar ce vreți voi, sigur puteți să vă dați singuri seama de ce am rupt cartea.

Am numit-o activitate individuală de sortare și extragere a paginilor din carte. Așa, ca să sune Montessori. 🙂

Uitându-mă în urmă, îmi aduc aminte că tati a mai refuzat și în altă seară să-i citească cartea cu Jackie. Și atunci a rupt pagina introductivă a cărții în semn de protest. Dar fiind doar o pagină și aia doar introductivă, n-am dat prea multă atenție episodului. Acum îmi dau seama că a fost doar un avertisment pentru ceea ce avea să urmeze.

N-am reușit până la momentul ăsta să citesc o carte de parenting care să mă lumineze  cu privire la episodul de aseară, dar cred că la o vârstă atât de fragedă copiii nu cer anumite lucruri fără un motiv bun. Și cred că motivul pe care ei îl au și noi nu îl identificăm e mai puternic decât motivul nostru de a refuza să citim același lucru pentru că ne-am plictisit. Am avut și eu aceeași dilemă cu Maria și cărțile cu Jackie, dar, din fericire, nu i-am refuzat niciodată citirea cărții atunci când o cerea, ci am căutat să o atrag în alte momente către cărți noi și să îi explic ce interesante sunt și acelea.

Copiii își știu cel mai bine nevoile. Noi trebuie doar să răspundem. Chiar dacă dăm același răspuns de nenumărate ori.

Despre cărțile cu Jackie, am găsit niște povești foarte frumoase pe blogurile altor mame, așa că vă invit să vă inspirați din una dintre ele, precum și din activitățile cu care au îmbogățit mesajele cărților.

Voi ce carte ați citit de câteva sute de ori?