Final de an școlar fără coroniță

Fetele mele au terminat scoala fara coronita.

Si poate, anormal pentru o parte din lume, asta m-a facut foarte fericita; iar ele au intrat in vacanta doar cu gandul la joaca, la mare, la calatorii si ca se vor culca peste programul obisnuit, fara nicio umbra de mahnire ca nu au fost primele intr-un clasament. Si pe bune, nici nu prea aveau cum; au o prietena in clasa care poate citi cu voce tare ca un adult. Coerent, fara greseala, fara poticniri. Si nu e un copil fortat. Il cunosc bine. Asa e ea: talentata la treaba asta, ba chiar la mai multe. Deci ele n-ar fi fost cele mai bune din clasa, la asa ceva.

E adevarat ca nici prietena lor n-a terminat prima, pentru ca un alt prieten de-al lor e bun rau la imagini, fotografie si umbre. Vede copilul asta o lume atat de complexa, ca n-aveau fetele mele cum sa fie primele in clasa. Nici fata care citeste perfect nu face fata la treaba lui.

Poate ca si Mara si Ilinca ar fi fost primele, dar s-a gasit o mana de om, cu atitudine flower-power, sa le traga scaunul de sub ele, dar si de sub ceilalti, pentru ca nu-l intrece nimeni la cunoasterea lumii si a diversitatii ei. E deschis, vorbaret si senin. Bate mult pamantul cu parintii lui si ei au grija sa-l si faca inteles. El ar putea fi primul din clasa. Dar nu este.

Exista o colega unde toate pe banca ei sunt aliniate in unghiuri si linii perfecte. Fereasca Sfantu’ ca pixul sa stea cum cade el! In plus, de la sine, din natura ei, este atenta, disciplinata, sarguincioasa. Un copil tare bun. Poate ca ea sa fie prima. Dar, pentru ca Mara, una dintre fetele mele, stie niste lucruri la care nimeni nu o intrece, si despre care n-as vrea sa vorbesc ca sa nu ma laud, fata asta buna despre care va vorbeam inainte, nu poate lua marele premiu. Deci Mara e cea castigatoare! Dar, nu! Nu este. Exista langa ea in clasa, sora ei, Ilinca, un copil profund care emite niste teorii de sta mata-n coada. Numa’ s-o cunosti cu adevarat! Bun, as scoate-o pe Ilinca “sefa clasei”, cea pe al carei cap sa punem coronita, numai ca in banca de la geam, pe la mijloc, e un copil cu un chip luminos, curios…

Una peste alta, fetele mele nu aveau cum sa termine primele in clasa si nici vreunul dintre colegii lor. La urma urmei nici pe Enstein, cu tot creierul lui imens, nu l-a taiat capul sa scormoneasca printre mucegaiuri, dupa penicilina. Ce sa vezi, era unu’ mai bun ca el, la asta!

Bineinteles ca as putea sa aflu cam pe unde sunt cu invatatura, daca mi-as arunca un ochi pe carnetul de note. Dar am facut o intelegere cu ele, c-o sa ne uitam in el abia printr-a 7-a. Acum binele a fost facut, asa ca nu mai am cum sa dau inapoi. Cum subiectul “note” nu exista in casa noastra, nici eventuala curiozitate n-am cum s-o satisfac.

Faptul ca niciun copil n-a fost urcat pe-o scandura mai inalta si nu i s-a umplut capul cu nuiele, fiind numit “the king”, se inscrie in linia celor doi ani de pana acum (clasa pregatitoare si clasa I), alaturi de profesorul lor.
Un profesor ce are vointa si pasiunea de a nu sacrifica educatia nici macar a unui singur copil, din cauza circumstantelor in care se afla invatamantul azi si nici sa inhibe sansele ca el sa-si urmeze visele, indiferent ce intensitate si imagine au ele acum.

De fapt aceste ganduri de sfarsit de an sunt un feedback dat acestui om, Domnica Lupu.
Cum nu exista in clasa concursuri scolare, notele-s neimportante, coronitele nici atat, pregatire cu ea separat “ia de unde nu-i”, n-am nicio problema sa-i spun ca este un profesor inspirat si minunat!
Aceasta este forma de a-mi arata recunostinta fata de lucrurile cu adevarat bine facute si de care avem atat de multa nevoie!

Laura, Yozi.ro