Despre hoți abstracți, concreți și Singur acasă

Acum vreun an, cineva i-a furat lui tati bicicleta. A fost prima dată când Maria a aflat despre hoți. I-a fost greu să înțeleagă de ce unii oameni fură lucruri. Au urmat tot felul de întrebări despre hoți, atât de multe încât nici nu mi le mai aduc aminte.

Apoi, acum câteva luni aveam un căruț gol în Carrefour, am vrut să întrăm să căutăm niște încălțări pentru Mihai și tati a convins-o pe Maria să lase în căruț un cățeluș mic de pluș de care era foarte atașată. S-a gândit el că dacă lăsăm cățelul în căruț nu va dispărea căruțul de pe holul magazinului atunci când suntem la probat încălțări, însă a dispărut cățelul și căruțul a rămas gol pe hol. A fost o mare dramă pentru Maria. Și-a amintit de hoți. Nu înțelegea de ce cineva ar fi putut să îi fure cățelul. Eu am încercat diferite explicații, nu tocmai reușite. Cum că poate l-a luat un copil care n-avea jucării sau un om care a vrut să i-l dea altui copil care n-avea jucării. Între timp, tati încerca să o convingă să-i cumpere din Carrefour alt cățel mai frumos, mai cu moț, mai mai..

Iar ea m-a întrebat pe mine de ce tati nu înțelege că ea nu vrea niciun alt cățel, că îl voia pe acela. Și a accentuat asta…de ce nu înțelegem..amândoi. Noi înțelegeam, doar că fusesem luați pe nepregătite. Nu știam cum să gestionăm.

Nici explicațiile mele cu copiii fără jucării n-au fost strălucite. Pe fondul acela de furie, de pierdere, de gol, de despărțire forțată de cineva drag (pentru copii plușul preferat e de multe ori ca o ființă), ei bine, pe acel fond emoțional explicațiile mele cu copilul care n-are jucării și l-ar fi putut lua, primi erau aberante. Și nu făceau decât să alimenteze furia și să scoată din ea texte care nu îmi plăceau urechilor, de genul copilul acela e urât etc.

Apoi am lăsat lucrurile să se așeze și i-am zis că acel cățel a plecat într-o călătorie specială, că se simțea plictisit să stea numai cu noi și a vrut să mai vadă și alte locuri etc. A părut interesată de poveste, dar în mintea ei au rămas tot hoții: cei mai răi, cei mai urâți, cei mai cei.

Și la 2-3 săptămâni îmi zicea și îmi zice și acum ceva despre hoți.

De exemplu într-o zi m-a întrebat:

-Mami, știi cine e cel mai urât și rău din lume?

Cu inima mică, gândindu-mă că zice de frate-su și că simt iar un mic eșec pe ce încerc să construiesc cu ea și Mihai, am întrebat-o:

-Cine, iubito?

-Hoțul! Hoții sunt cei mai urâți și mai răi din lume!

Și a continuat spre bucuria mea, de parcă mi-ar fi citit mințile:

-Și Mihai este cel mai frumos băiat din lume. Și tati! Dar tati e mai mare.

În alte rânduri, când își amintea furioasă despre hoți îmi zicea ce le-ar face hoților. Scenariile erau chinuitoare, mergând până la pedeapsa capitală, așa ca am simțit nevoia să sar în apărarea hoților și să îi explic lucruri precum:

– nu toți hoții sunt la fel; discuția e amplă;

-unii hoți fură fără să se gândească că ar face rău cuiva, pur și simplu pentru că altfel ar muri de foame; aici m-a întrebat de ce nu muncesc hoții….discuția a fost lungă. Și cred că s-ar putea întinde cu anii.

– nu ne facem dreptate singuri; există poliție, există legi, există judecătorie; nu lovim, nu omorâm hoții.

-dacă hoții s-au comportat într-un mod în care nouă nu ne place, nu ne comportăm la fel ca ei.

– ne ferim de hoți, suntem mai grijulii, mai vigilenți; i-am explicat ce măsuri am luat pentru a nu mai rămâne tati fără bicicletă și am hotărât că nu ne mai lăsăm lucrurile nesupravegheate.

În momentul ăsta cred că hoții sunt un concept destul de abstract în mintea ei, însă e clar un concept care o bântuie, o problemă care o frământă. Când vorbește despre hoți e îndârjită, e încordată, strânge din pumni și dinți, zici că îi plesnește inima. Așa că am căutat cărți pentru copii în care să fie abordată această temă și în care hoții să capete contur mai concret.

Capitolul ei preferat din Pipi Șosețica e cel în care Pipi e vizitată de hoți (l-am citit de nenumărate ori). E prima carte în care hoții au căpătat o față umană, nume și prenume, au dansat și la final au căpătat și un ban pentru munca  lor. Cartea are puține ilustrații alb negru pe care ea le-a privit cu atenție și a vrut să asocieze numele hoțului cu personajul ilustrat. Despre Pipi voi scrie însă într-un articol viitor, pentru că sunt prea multe de spus.

Pentru că e perioada Crăciunului și a cărților de Crăciun,  cartea perfectă pentru Maria e Singur acasă (carte cu subiectul celebrului film cu același titlu). E cu Crăciun, e cu familie, e cu pot eu singur, cu curaj, cu găsit soluții ingenioase și e și cu hoți care au și o față umană. Abia aștept să vedem împreună și filmul, cred că va fi preferatul ei o perioadă bună, însă fiind cu subtitrări cred că vom mai întârzia momentul filmului și până atunci ne bucurăm de carte.

Pun mai jos câteva imagini din carte. De joi o citim non stop, Maria e foarte interesată de tot felul de detalii care nu sunt explicite în carte cum ar fi, de exemplu, pe unde au intrat hoții dacă treptele casei erau înghețate și alunecoase, care hoț e Marv și care Harry (e una din întrebările cheie, mi-e limpede că are nevoie să îi vadă pe hoți umani, cu nume ), cum țipă hoții, cum a reușit Kevin să facă toate capcanele pentru hoți. Simt cum la fiecare nouă citire se învârt tot felul de rotițe în mintea ei, construiește scenariul extins ca pe un puzzle, caută piese care lipsesc. Cartea e versiunea super-scurtă a filmului, ca un rezumat frumos ilustrat așa că lasă loc de întrebări, discuții, curiozități. La final, când domnul Marley salvează situația, râde cu un râs de descărcare. M-a pus în seara asta să îi citesc pe repeat fraza cu Bang-Bang în timp ce râdea cu tot corpul. Un râs din care reieșea nevoia ei de siguranță, de a ști că hoții în final sunt prinși, că există dreptate, că nu i se întâmplă nimic rău lui Kevin.

Și întrebarea ei de mai demult, reactivată cu cartea aceasta este dacă hoții se nasc hoți. Mă întrebase acum vreo câteva luni și dacă mama hoților se numește mama- hoață. I-am zis că hoții nu se nasc hoți și a ajuns ea la concluzia că hoții nu au fost crescuți bine.

Însă întrebarea aceasta e atât de plină de miez. E despre etichete, comunicare non-violentă, despre cum privim lumea din jur, cum ne raportăm la ea. Despre frică, despre oameni, despre noi. Nu m-am gândit până acum la faptul că acest cuvânt este o etichetă, a fost nevoie să mă întrebe ea dacă hoții se nasc hoți.

Citește și Biblioteca Mariei