Moș Crăciun e ca Bau-Bau! (Maria-3,5 ani)
Ieri, pe mașină în drum spre casă de la grădiniță, Maria (3,5 ani) către mine.
– Moș Crăciun vine și la Mihai?
– Da, vine la toți copiii!
– Nuuuuuu! Vreau să vină doar la mine! Eu să primesc toate cadourile și Mihai să nu primească nimic.
– Uite, Maria! Să îți explic! Moș Crăciun a existat odată ca niciodată. atunci când copiii nu aveau deloc jucării. Și el s-a gândit să le facă o bucurie. Dar acum Moș Crăciun e un personaj imaginar. El există doar în povești. Moș Crăciun acum este în fiecare dintre noi. Oricine poate fi Moș Crăciun pentru a face o bucurie celorlați. Noi părinții suntem Moș Crăciun pentru copii, la fel și bunicii. Și copiii pot fi Moș Crăciun pentru alți copii și să le dăruiască ceva frumos: o carte, o jucărie, o hăinuță.
– Deci Moș Crăciun nu există. Este un personaj imaginar.
-Da, ca Bobiță și Buburuză! zic eu.
– Moș Crăciun e ca Bau- Bau. Nu există!
– Exact!
– Noi suntem Moș Crăciun pentru cei din jur pentru că îi iubim! Și le oferim cadouri pentru a le face o bucurie. Uite, noi, părinții, vă iubim și pe tine și pe Mihai și de aceea primiți amândoi cadouri. La fel și bunicii. Și tu poți fi Moș Crăciun pentru cineva pe care îl iubești.
– Eu vreau să fiu Moș Crăciun pentru tine!
– Îți mulțumesc, iubito!
– Și nu vreau să fiu Moș Crăciun pentru Mihai! Nu sunt pregătită să fiu Moș Crăciun pentru Mihai.
– Am înțeles. Dar ai vrea să fii Moș Crăciun pentru alți copii și să le oferi din cărțile tale?
– Da!
– Super!
– Și cine sunt moșii îmbrăcați în roșu?
– Păi sunt niște actori cum am văzut noi la teatru sau la operă, care se îmbracă într-un costum de moș pentru ca noi să ne distrăm. Să jucăm niște roluri și să ne simțim bine.
– Și să-l tragem de barbă!
– Daaa! (activitatea mea preferată de când eram copil și aveam dubii cu privire la personalitatea moșului). Hai că trebuie să căutăm un loc de parcare.
Caz încheiat!
Discuția a decurs extrem de natural, pentru că n-am apucat nici să îi citesc povești cu Moși (nu a fost interesată, deși aveam cărți, nici să îi fac o întreagă poveste cu Moșul și viața lui. A mers totul de parcă știa exact ce îi spun, doar avea nevoie de niște repere)
P.S. Aviz prietenilor, bunicilor …să avem o versiune comună despre Moș Crăciun față de Maria. Altfel cine știe ce mai crede.
Fotografie- Copyright D’Alex Photography
Citește și Timp special cu copiii- atelier de creație ornamente brad de Craciun
Leave a Reply