
Vreți altfel de povești? Premiem ideile bune!
De vreun an de zile cochetez cu ideea de a scrie altfel de povești, centrate pe valori, cu un limbaj al comunicării non-violente, povești fără etichete, fără capete tăiate și alte măruntaie la vedere, povești care să pună copiilor întrebări, care să vorbească despre emoțiile lor și ale celor din jur, care să îi ajute să înțeleagă empatic lumea din jurul lor. Povești care să le vorbească despre cooperare mai degrabă decât despre competiție. Să vindece acolo unde doare rivalitatea între frați. Și de ce nu, povești care să ne ajute și pe noi, părinții, să reflectăm la anumite idei pe care le avem, povești care ne pot ajuta să creștem copii cu blândețe.
Nu știam când am pornit cu gândul acesta la drum cât poate să fie de greu să transform acest vis în realitate. Încă nu am reușit să transform vreo poveste într-o carte care să stea pe raftul unui librării, biblioteci.
Piedicile sunt multiple: de la pendularea intre copii si scris, până la stilul meu prea didactic de care mi-e greu să scap sau până la faptul că habar nu am ce presupune publicarea unei cărți.
Mi-ar plăcea enorm să fac din scrisul poveștilor pentru copii jobul meu pe termen lung. Chiar dacă știu că va fi greu. Am foarte multe idei, probabil unele mai bune și altele mai puțin bune. Trebuie să le dau timp să se cearnă, să se așeze. Dar pe lângă idei aș mai avea nevoie de multe. Fac o listă aici cu nevoile mele și dacă e cineva dornic să mă ajute în vreun fel.
– feedback pertinent pe drafturile poveștilor mele. M-ar ajuta mult dacă ați citi poveștile copiilor voștri și mi-ați scrie atât feedbackul vostru cât și al copiilor. (ce le-a plăcut, ce nu, ce întrebări au pus, ce nu au înțeles etc); nu e musai să le citiți pe toate; doar pe cele care vă fac cu ochiul; orice critică, sugestie și recomandare e binevenită.
-idei despre cum am putea publica cărțile într-un mod în care să fie posibil să transformăm (eu și ilustratorii) acest hobby într-un job.
– idei de sponsori care ar susține publicarea unor altfel de povești.
Astept sugestiile voastre in comentarii sau pe e-mail la crestemoameni@gmail.com
Pun mai jos o listă cu câteva dintre povești cărora le-am publicat deja un draft/ fragment pe blog. Pot să promit doar multă dedicare pentru a scrie povești din ce în ce mai bune.
Poveștile despre emoții și exprimarea lor în culori: David și animalele colorate: partea I, partea a-II-a, partea a-III-a, partea a-IV-a.
Gigi și Vivi- două surori nedespărțite
Iată și o fotografie cu cele două girafe, în lucru, așa cum au ieșit de pe mâinile foarte talentate ale Anei (12 ani).
Pentru că nu vreau doar să cer de la voi, ci și să ofer ceva, voi premia acele sugestii, sfaturi care mi se vor părea că îmi sunt foarte utile cu cărți.
Prietena mea, Anamaria, de la Citim cu drag oferă drept premiu cartea aceasta de la Editura Usborne. Anamaria are și un eveniment cu reduceri la cărți de la editura Usborne, pe care îl găsiți aici. Anamaria este o mamă care lucrează de acasă, și-a transformat pasiunea pentru cărți pentru copii în loc de muncă, căutând un echilibru între viața de familie și cea profesională. Puteți citi aici câteva din poveștile ei despre experiența maternității. Anamaria a oferit acest premiu cititorilor comunitatii noastre din dorința de a sărbători cei 2000 de prieteni ai paginii ei de facebook, Citim cu Drag. S-ar bucura să aibă și noi prieteni și colaboratori așa că vă invită să îi vizitați pagina.
Mai am două premii minunate pentru o gravidă și o mamă și partenerii lor: 2 invitații duble la un eveniment complex, (care se desfășoară chiar în această sâmbătă) foarte util părinților și viitorilor părinți, de la care veți pleca cu un bagaj de cunoștințe solid despre alăptare și provocările ei(Sesiunea I: cum poti alapta cu succes beneficiind impreuna cu bebelusul tau de Ora Magica, cu Mihaela Drilea Consultant de alaptare IBCLC) , despre plânsul bebelușului (Sesiunea a doua- Despre tiparele de plans ale bebelusului si in ce fel isi comunica noul nascut nevoia, cu Mihaela Pintea – Instructor DBL Australia), despre atașamentul copilului și dezvoltarea personalității lui, (Sesiunea a treia- Cum se construieste atasamentul copilului si legatura complexa intre sistemul de atasament si dezvoltarea personalitatii- cu Laura Borzea- Psiholog) și despre provocările din cuplu după apariția copiilor (Sesiunea a patra: Principalele etape de transformare si provocarile din cuplu dupa aparitia copiilor, cu Raluca Mihai– Psiholog)
Întregul program al evenimentului Fii un părinte pregătit îl găsiți aici. Evenimentul are loc într-o locație de poveste, Casa Vlasia din Snagov, unde puteți petrece o sâmbătă relaxată în cuplu sau în familie (pentru cuplurile care au deja copii, puteți să îi aduceți cu voi, Ioana Grozea de la Zen Bebe bucurându-i cu activități senzoriale). Sunt convinsă că veți pleca de acolo cu informații care vă vor ajuta enorm și cu un sentiment de bucurie după ce veți cunoaște aceste doamne calde și empatice. Mă bucur mult că există astfel de evenimente, îmi pare rău că nu am participat la cât mai multe înainte de a deveni părinți. Aș fi avut răspunsuri la mult mai multe întrebări, aș fi plâns mai puțin, m-aș fi simțit mai puțin neputincioasă în multe momente, aș fi făcut mai puține greșeli, aș fi știut unde să caut informația corectă la nevoie. Mulțumesc mult prietenelor care au organizat acest eveniment pentru generozitatea acordării acestui premiu pentru cititorii comunității noastre. Despre modul în care a apărut acest eveniment și cum răspunde el nevoilor părinților și ale viitorilor părinți, a mai scris Raluca Mihai aici. Încă mai sunt câteva locuri disponibile la eveniment așa că dacă nu câștigați premiul vă puteți înscrie direct la organizatoare prin telefon 0744181268 sau e-mail contact@leaganulvietii.ro.
Vă așteptăm să participați la acest concurs până joi la ora 11 când voi centraliza toate răspunsurile și voi desemna câștigătorii, astfel încât să vă puteți face planurile de weekend. Nu va fi o tragere la sorți din motivele care apar în acest articol, însă vă asigur de onestitatea și responsabilitatea mea în gestionarea acestui concurs. Dacă voi primi foarte multe sugestii și recomandări care îmi sunt de folos iau în calcul suplimentarea premiilor.
Update- prelungim concursul pana vineri la ora 9 am.
Vă mulțumim!
Citeste și Animalele nu citesc cărți de parenting
Leave a Reply