Vrei, mămicuțule meu?

Aseară mâncam cu Maria. A vrut musai carne. Cum nu aveam neam, i-am propus o conservă de ton. A acceptat, în lipsă de alternative. Amețită și eu, zic hai că mâncăm împreună. Am tăiat alături o roșie mare, felii. Am luat 2 furculițe, una pentru mine, una pentru ea. Le-a luat ea pe amândouă. Nu înțelesesem de ce, dar eram prea obosită să mai încerc s-o conving să-mi dea și mie una. Am început să mănânc cu mâna. Știam că dacă mergeam să caut a treia furculiță mi se confisca și ea.

Îmi întinde furculița plină:

• Vrei mămicuțule meu? mă întreabă cu un zâmbet larg.

Vreau repede până nu cade conținutul furculiței pe jos.

• Haaaaap! spune ea mulțumită în timp ce mă privește cum înghit.

Îmi întinde repede și o felie de roșie. E mare.

• Vrei mămicuțule meu?

Casc gura.  Mușc din ea.

• Nu pe toată ! E prea mare! îmi spune în timp ce trage spre ea cealaltă jumătate rămasă în mână.

O nouă furculiță cu ton.

-Vrei mămicuțule meu?

Casc gura hipnotizată. Voia să mă hrănească. De aia nu mi-a dat furculița. Și de unde o fi scos-o cu mămicuțule…. Cu o seară înainte îl întrebase pe tati: Ce faci, tăticuțule meu?! Ne lăsase fără replică. Nu folosisem astfel de cuvinte. Doar Mami și Tati. Am dedus că a extins ea de la puiuțul meu, puiuțule și a făcut mămicuțule și tăticuțule meu. Între timp mânăncă și ea vreo 2 furculițe de ton și o felie de roșie. Vine cu o nouă încărcătură.

• Vrei mămicuțule meu?

Vreau, bineînțeles, în timp ce îmi mai bagă și un halei- haaap. Vine și cu o roșie. Casc gura.  Pe traseul spre gură se oprește.

• Ai în guriță. Mestecă bine!

24 sept 2014- 2 ani și 3 luni