Nu vreau la grădiniță!

Săptămâna trecută Maria a început grădinița. Din mai multe motive despre care voi povesti cu altă ocazie, am considerat că acesta este momentul cel mai potrivit pentru ea să înceapă grădinița. S-a întâmplat ca în perioada vizitelor de acomodare la grădiniță să mi se umple și paharul alăptării. Așa că am încheiat și cu alăptarea în tandem în același timp. Nu mi-am propus, dar așa s-a întâmplat. Prin urmare, două schimbări importante în viața Mariei s-au produs cam în același timp și ambele presupun mai puțină conectare și mai puțin timp cu mine.

Au urmat câteva zile în care a stat lipită de mine, să nu mă piardă, a insistat că ea e bebeluș, a vrut pampers deși nu mai poartă de mult timp, s-a simțit rău. Am reușit să trecem de momentele acelea vorbind mult, ținând-o mult în brațe, jucându-ne și imaginându-ne că suntem tot felul de personaje, râzând, chiar și forțat, gâdilindu-ne, pupându-ne mult.

Apoi au urmat primele 3 zile de grădiniță. I-am zis că o aștept la vestiar, că doar copiii au voie în sala de joacă, că eu sunt prea mare și nu mă primesc înăuntru. De fiecare dată găsea informații care nu se legau. Și educatoarele erau mari, dar stăteau înăuntru…De ce nu stau ele la vestiar și eu înăuntru? În ziua doi, mi-a zis:

• Mami, tu ești mică! Și tu ești copil. Să nu stai la vestiar! Să intri cu mine!

I-am explicat că eu sunt copil doar în suflet și nu pot intra cu ea, dar că abia aștept să îmi povestească despre ce face ea acolo.

Pe frigiderul nostru avem două fotografii cu mine și cu tati de când eram la vârsta Mariei. Am mai povestit despre ele și rolul lor aici.

Mariei i-a fost greu la început să înțeleagă că am fost și noi mici la un moment dat. Uitându-se la poza mea, la început credea că e chiar ea. (semănăm foarte bine).

La un moment dat a acceptat că în poză sunt mami și tati mici, dar nu știu exact ce conexiuni a făcut în mintea ei legat de acest subiect.

După primele 3 zile de grădiniță, toate începute cu textul: Nu vreau la grădiniță și terminate cu entuziasm (A fost super la grădiniță), la ora de culcare ea tot rememora episoadele zilei. Despre copiii mai mici care plângeau pentru că voiau la mama lor, până la împărțirea lor în fetițe și băieței. A patra dimineață s-a nimerit în weekend. S-a trezit lângă tati și ca după un vis, i-a spus cu cel mai serios glas de copil:

• Tati, cand eu sunt la gradiniță sau când mami e la conferință, eu nu o văd pe mami!

Mi-era foarte limpede că cele două evenimente (încheierea alăptării și începerea grădiniței) i-au dezvoltat o stare de teamă de separare de mine. Și faptul că ea nu mă vedea și nu știa exact ce fac cât nu mă vede avea un impact foarte mare în căpușorul ei. Am luat-o în brațe, așa cum o iau în fiecare dimineață, am strâns-o bine ca pe un bebeluș (tare-i mai place să fie bebeluș) și am întrebat-o blând, rar și clar:

-Puiule, ție ți-e teamă să n-o pierzi pe mami? (liniște). Crezi că dacă n-o vezi pe mami când nu suntem împreună este posibil să o pierzi?

– DAAAAA!

-Oooo, puiule! Pe mami n-o să o pierzi niciodată!

Și ca prin minune mi-a venit prin cap ceva.

Am pus-o pe burta mea, m-am uitat bine în ochii ei să mă asigur că înțelege ce îi spun, am deschis brațele foarte larg în exterior și i-am spus:

• Uite, o vezi pe mami cât e de mare?
• Da!
• Cât e de mare?
• E mare ca o balenă!
• Da, mami e foarte mare! Și uite  (apropiind mâinile spre piept)…acum mami se face din ce în ce mai mică, foarte mică…invizibilă! Uite-o! (Îi arăt degetul mare prins cu arătătorul)! Aceasta e mami mică. O iau și o pun aici! În inima ta! Să o ai mereu cu tine!

Și-a pus mâna pe locul unde o lipisem pe mami- mică și a zâmbit larg.

• Unde e mami mică? o întreb
• Aici! îmi arată cu repeziciune și entuziasm.

Ia zi, pe cine vrei să mai ai cu tine mic în inima ta!

• Pe tati!

Repetăm procedura. Îl micșorăm și pe tati! îl băgăm în inimă.

Și pe cine ai vrea să mai ai cu tine în inimioară.

• Pe Mihai!

Ne-a fost mai ușor să îl micșorăm pe Mihai, el fiind mai mic în starea inițială, însă eu eram toată numai un zâmbet că l-a vrut și pe frate-su în inimioara ei.

Am micșorat apoi și bunici, unchi, mătuși, prieteni și așa ne-am jucat frumos în dimineața aceea.

Aproape zilnic îi amintesc de personajele mici din inima ei.

• Unde e mami – mică?
• Aici!

Eu sunt la inimă, Mihai pe la buric. Important e că suntem cu toții acolo.

După 4 zile, Maria (2 ani și 8 luni) a mers doar cu tati-mare la grădiniță. Mami a mers doar în varianta mică, din inima mare a Mariei.

Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare