
Nu vreau la grădiniță!
Săptămâna trecută Maria a început grădinița. Din mai multe motive despre care voi povesti cu altă ocazie, am considerat că acesta este momentul cel mai potrivit pentru ea să înceapă grădinița. S-a întâmplat ca în perioada vizitelor de acomodare la grădiniță să mi se umple și paharul alăptării. Așa că am încheiat și cu alăptarea în tandem în același timp. Nu mi-am propus, dar așa s-a întâmplat. Prin urmare, două schimbări importante în viața Mariei s-au produs cam în același timp și ambele presupun mai puțină conectare și mai puțin timp cu mine.
Au urmat câteva zile în care a stat lipită de mine, să nu mă piardă, a insistat că ea e bebeluș, a vrut pampers deși nu mai poartă de mult timp, s-a simțit rău. Am reușit să trecem de momentele acelea vorbind mult, ținând-o mult în brațe, jucându-ne și imaginându-ne că suntem tot felul de personaje, râzând, chiar și forțat, gâdilindu-ne, pupându-ne mult.
Apoi au urmat primele 3 zile de grădiniță. I-am zis că o aștept la vestiar, că doar copiii au voie în sala de joacă, că eu sunt prea mare și nu mă primesc înăuntru. De fiecare dată găsea informații care nu se legau. Și educatoarele erau mari, dar stăteau înăuntru…De ce nu stau ele la vestiar și eu înăuntru? În ziua doi, mi-a zis:
- Mami, tu ești mică! Și tu ești copil. Să nu stai la vestiar! Să intri cu mine!
I-am explicat că eu sunt copil doar în suflet și nu pot intra cu ea, dar că abia aștept să îmi povestească despre ce face ea acolo.
Pe frigiderul nostru avem două fotografii cu mine și cu tati de când eram la vârsta Mariei. Am mai povestit despre ele și rolul lor aici.
Mariei i-a fost greu la început să înțeleagă că am fost și noi mici la un moment dat. Uitându-se la poza mea, la început credea că e chiar ea. (semănăm foarte bine).
La un moment dat a acceptat că în poză sunt mami și tati mici, dar nu știu exact ce conexiuni a făcut în mintea ei legat de acest subiect.
După primele 3 zile de grădiniță, toate începute cu textul: Nu vreau la grădiniță și terminate cu entuziasm (A fost super la grădiniță), la ora de culcare ea tot rememora episoadele zilei. Despre copiii mai mici care plângeau pentru că voiau la mama lor, până la împărțirea lor în fetițe și băieței. A patra dimineață s-a nimerit în weekend. S-a trezit lângă tati și ca după un vis, i-a spus cu cel mai serios glas de copil:
- Tati, cand eu sunt la gradiniță sau când mami e la conferință, eu nu o văd pe mami!
Mi-era foarte limpede că cele două evenimente (încheierea alăptării și începerea grădiniței) i-au dezvoltat o stare de teamă de separare de mine. Și faptul că ea nu mă vedea și nu știa exact ce fac cât nu mă vede avea un impact foarte mare în căpușorul ei. Am luat-o în brațe, așa cum o iau în fiecare dimineață, am strâns-o bine ca pe un bebeluș (tare-i mai place să fie bebeluș) și am întrebat-o blând, rar și clar:
-Puiule, ție ți-e teamă să n-o pierzi pe mami? (liniște). Crezi că dacă n-o vezi pe mami când nu suntem împreună este posibil să o pierzi?
– DAAAAA!
-Oooo, puiule! Pe mami n-o să o pierzi niciodată!
Și ca prin minune mi-a venit prin cap ceva.
Am pus-o pe burta mea, m-am uitat bine în ochii ei să mă asigur că înțelege ce îi spun, am deschis brațele foarte larg în exterior și i-am spus:
- Uite, o vezi pe mami cât e de mare?
- Da!
- Cât e de mare?
- E mare ca o balenă!
- Da, mami e foarte mare! Și uite (apropiind mâinile spre piept)…acum mami se face din ce în ce mai mică, foarte mică…invizibilă! Uite-o! (Îi arăt degetul mare prins cu arătătorul)! Aceasta e mami mică. O iau și o pun aici! În inima ta! Să o ai mereu cu tine!
Și-a pus mâna pe locul unde o lipisem pe mami- mică și a zâmbit larg.
- Unde e mami mică? o întreb
- Aici! îmi arată cu repeziciune și entuziasm.
Ia zi, pe cine vrei să mai ai cu tine mic în inima ta!
- Pe tati!
Repetăm procedura. Îl micșorăm și pe tati! îl băgăm în inimă.
Și pe cine ai vrea să mai ai cu tine în inimioară.
- Pe Mihai!
Ne-a fost mai ușor să îl micșorăm pe Mihai, el fiind mai mic în starea inițială, însă eu eram toată numai un zâmbet că l-a vrut și pe frate-su în inimioara ei.
Am micșorat apoi și bunici, unchi, mătuși, prieteni și așa ne-am jucat frumos în dimineața aceea.
Aproape zilnic îi amintesc de personajele mici din inima ei.
- Unde e mami – mică?
- Aici!
Eu sunt la inimă, Mihai pe la buric. Important e că suntem cu toții acolo.
După 4 zile, Maria (2 ani și 8 luni) a mers doar cu tati-mare la grădiniță. Mami a mers doar în varianta mică, din inima mare a Mariei.
Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare
Cat de frumos! Pe cat de simplu pe atat de complicat pentru noi, adultii, sa ne gandim la aceste reprezentari in contexte cunoscute pentru noi. Fara ele, insa, uneori nu intelegem de ce parca nu exista comunicare eficienta intre noi si micutii pe care ii iubim atat de mult! O mamica inspirata, a carei orientare deriva din empatie fundamentata la randul ei pe grija si iubirea fata de puiul ei 🙂
In cativa ani (e adevarat, mai multi…dar care vor trece foarte repede!), procedeul trebuie reamintit si aplicat si pentru Mami si Tati, de data asta cu Maria…care chiar daca o sa plece la studii departe de ei sau … in sanul unei familii cu perechea ei, va fi mereu alaturi de ei doi si nu o vor pierde niciodata. E atat de simplu sa dam asigurari copiilor cand stim ca “siguranta” e la noi. Pe de alta parte, devenim la randul nostru copii neajutorati cand puiul nostru pare ca “ne paraseste”. Pentru asta ajuta si faptul ca Mami si Tati au grija sa nu isi neglijeze alte aspecte importante din viata lor, chiar dincolo de granitele vietii alaturi de copilul care este – cel putin in primii lui ani de viata – centrul universului lor nou creat.
Cum e mami fara Maria? E bine? Stiu ca acest proces e greu si pentru mame separarea e grea in ambele sensuri!
E foarte bine. Simt ca in momentul asta gradinita e ce e cel mai bun pentru ea. Si pentru ca ma gandesc ca ii e bine sunt bucuroasa. In plus nu mi-ar strica nici mie sa imi recastig putin timp pentru mine. Chiar visez sa si doarma acolo….pentru ca de dimineata pana cand fug sa o iau nu reusesc sa fac mare lucru. Chiar am sentimente foarte bune legate de gradinita.
Cum ai incheiat alaptarea?Daca poti sa vorbesti despre acest aspect.Fetita are 2 ani si 3 luni alaptata la cerere si ma tot gandesc la momentul in care incepe gradiita si o alaptez , cum o sa fie ce va zice ea acolo samd.
Ioana, Sunt in niste zile foarte agitate. Dar sper ca saptamana viitoare sa ma adun si sa scriu povestea aceasta. E un subiect care imi ia ceva mai mult timp si vreau sa scriu pe indelete, in speranta ca nu voi uita detalii importante. Alaptare frumoasa!
Buna, Nu am prins povestea despre care vorbeai ca o vei scrie.Eu simt ca trebuie sa iopresc alaptarea cat de curand.Nu stiu ce metoda sa abordez fetita este innebunita dupa san.Metoda cu blandete nu pare sa functioneze.