Dar dacă ar fi visele în realitate și realitatea in vis?

Poveste inventata de Sofia (6 ani), fiica mea, azi de dimineata.

A fost odată ca niciodată un copil pe nume Sofia. Ea visa că a văzut publicitatea unui filmuleț care chiar îi plăcea și căuta CD-ul. De fiecare dată când căuta CD-ul trecea prin tunele făcute din semnele întrebării. Semnele întrebării erau albe, dar marginile lor erau culorate cu multe culori.
Când s-a trezit, Sofia și-a dorit foarte mult să vadă filmulețul pe care îl visase. Nu știa decât că era cu o pisică. Pisica vroia să vâneze ceva. Doar atât știa despre acel filmuleț.
Și atunci, fetița s-a gândit: ca să mă pot uita la filmul din vis, trebuie să aduc visele în realitate, iar realitatea să o bag, cumva, în creieraș. Ca să pot face asta, îmi trebuie un om care să-mi intre în cap, să ia visele și să să mi le aducă și același om să ai realitatea….Dar cum să facă asta, se întrebă fata?
Se gândi, se gândi și iarăși se gândi. Începură să-i vină idei:
1. Să facă mașina viselor și a realității, un fel de camion care să transporte visele în realitate și apoi să încarce realitatea, s-o facă mică și s-o descarce prin ureche în creier.
2. Să se facă ea mică și să se bage prin propria ureche de când era mare, cu o scară, să ia visele, apoi să urce cu realitatea pe scară și s-o verse pe ureche în creier.

„Pentru asta aș avea nevoie de un sac, un fel de turbincă în care să bag realitatea”, își spuse Sofia.
3. Să se facă mică, să urce pe o scară până la frunte și să apuce cu un clește visele, vis cu vis, să le pună într-o cutie mare. Apoi să ia realitate cu realitate și să o pună în altă cutie, pentru că prima era puțin murdară de vise. O cutie mare, pentru că realitatea este foarte mare. Apoi ia realitate cu realitate cu cleștele, se urcă pe scară și o pune în creier, bucată cu bucată.
De fiecare dată când avea idei, fetița Sofia se murdărea pe mâini de la ele. Și, pentru că îi veniseră atâtea idei, se murdărise foarte tare pe mâini de vise.
„Am reușiiiiit!”, strigă Sofia. „Am băgat visele în realitate.”
Apoi se duse să se spele pe mâini și pe dinți de vise și să vâneze ceva, că îi era foame.

Miau!

Sfarsit!

Si pentru ca orice poveste a Sofiei e insotita de un desen, iata desenul acestei povesti!

Daca vreti sa va delectati cu povesti scrise de mama Sofiei, cititi si De ce? sau Pui de oameni