De unde atâta “Hai!”?

Ieri la prânz a fost soare bun, fără dinți!
Am scos copiii în parc înainte de masa de prânz. Recunosc cinstit: ca să nu facă haos în casă. (Cum ajungem uneori să ne pese mai mult de patru pereți decât de o relație!).
Am început înceeet încet plimbarea, cât să ne bucurăm de ea.
În capul meu era că facem o tură de parc și ne întoarcem acasă, să încălzim sarmalele cu mămăligă.
Dar n-am spus nimănui care-i planul meu. Și fac așa adesea! Îmi construiesc un scenariu, mă aștept să fi fost transmis telepatic celor din jur și ia uite că nu se întâmplă!
Am mers poate 200 de metri și băieții s-au oprit! Aveau un omuleț lego breloc și au început să arunce cu el de unul la altul și să îl prindă sau să îl caute prin frunze, de la caz la caz.
Fără să gândesc măcar o secundă, am zis “Hai, copii!”. De două ori. Niciun răspuns!
După care m-am oprit. Și m-am gândit: Ce doamne iartă-mă fac eu aici?

E jocul lor! Se simt ATÂT de bine. Sunt conectați! Râd! Caută soluții! Și eu îi dau cu HAI al meu! Ca să ce? OK, o să întârziem puțin cu masa! Și?

OK, poate o să mă plictisesc eu. E în regulă!
M-am așezat frumos pe pământ și m-am bucurat când de ei, când de soare, când am închis ochii și m-am bucurat de mine și de momentul ăla!

S-au jucat copiii mei 40 de minute, aruncându-l pe Captain America de la unul la altul.
Fără să mă bage la mijloc sau în seamă, pentru că nu mai era loc între ei.
La un moment dat și-au adus aminte că exist și m-au rugat să îi ajut să îl găsească pe zburător printre frunze. L-am găsit și le-am propus să îl leg cu ceva, că îl identifice mai ușor. Au fost de acord!

Vai, ce bune au fost alea 40 de minute în care “nu am făcut nimic”! Am stat! M-am bucurat! Am fost prezentă în mine și m-am hrănit din conectarea lor.
Sunt profesori copiii în a se bucura de lucrurile mici mici mici!

Îmi pun pe lista de dorințe să mă opresc și mai mult să învăț de la ei!

Cu iubire,

Maria ma-na.ro