Nu e treaba mea!

Multe dintre noi nu ne dăm seama ce putere imensă avem de a schimba lumea din jurul nostru prin modul în care ne educăm și creștem copiii.

Acum vreo 7 ani am plecat la o conferință în Danemarca. Era pe vremea când convorbirile in roaming erau scumpe așa că stabilisem cu soțul că vom vorbi mai mult prin sms, internet etc. În aeroport, în timp ce îmi căutam trenul către orașul în care urma să ajung, sună telefonul. Soțul. Să îi explic, din nou, detaliat, cum se pune mașina de spălat în funcțiune.

Sigur că exista și pe atunci google și sigur că el știe să îl folosească cu succes. Și cartea mașinii era pe undeva prin apropiere. Iar tati al nostru este un om extrem de inteligent care ar fi intuit cum să folosească mașina de spălat în câteva secunde fără a citi nicăieri.  Dar cumva telefonul lui a vrut să întărească faptul că mașina de spălat  era apanajul meu, că doar sunt femeie :)).  Sau poate că apelul la autoritate (eu fiind autoritatea supremă în casă în domeniul pusului rufelor la mașină) avea scopul de a întări ideea că tati al nostru nu își dorea o relație de durată cu mașina de spălat. Eram încă în faza de negociere a rolurilor în familie, la începutul căsniciei.

A nu se înțelege că eu mi-am dorit, dar, cumva, la împărțirea  muncilor casnice în familia noastră aceasta mi-a revenit mie. Având în vedere că nu spăl rufele la mână, nu pot spune că îmi displace foarte tare diviziunea. La urma urmei, în 5 minute treaba e gata.  Există chiar și beneficii ale deținerii monopolului utilizării mașinii de spălat: uneori, când vreau să îi transmit un mesaj lui tati, uit să pun la spălat șosetele lui albe :)).  Bineînțeles că el nu înțelege vreun mesaj. Și în mod clar ceva comunicare non violentă ar fi mai eficientă.

Ce vreau însă să le transmit copiilor noștri este faptul că nu există munci exclusiv feminine sau exclusiv masculine. Că și bărbații pot spăla rufe, pot face mâncare, pot da cu aspiratorul la fel de bine ca femeile. Și, în același timp, și femeile pot asambla mobila sau pot da găuri cu bormașina. Că și bărbații pot face orice e legat de creșterea copilului (cu excepția alăptării, dar și pe aceea o pot sprijini activ așa cum au povestit Florin și Alin în poveștile lor).

Că trebuie să existe un echilibru în distribuirea sarcinilor extra-profesionale care există într-o familie. Că familia este de fapt un parteneriat între doi oameni care se iubesc. Că în familie, oamenii se întreabă ce pot să fac să te ajut?  nu decretează cu nepăsare:  nu e treaba mea!

Așa că nu fac cu Mihai doar puzzle-uri logice, ci îl atrag după mine la spălatul rufelor, de exemplu. Profit de faptul că îi place să mă urmeze peste tot și îl antrenez în activități de viață practică.

Cu mătura și fărașul umblă de când face primii pași. Pentru ele nu a avut nevoie de nici o invitație. Sunt sigură că atunci când se va muta din casa noastră, în căutarea independenței, dacă va avea mașină de spălat nu mă va suna nici pe mine, nici pe un alt exemplar al speciei feminine pentru a-i explica cum functionează acest OZN.

Acest exemplu este unul simbolic. Mi-aș dori ca ambii copii să fie autonomi din cât mai multe puncte de vedere. Și mi-aș dori ca atitudinea noastră, a părinților să fie suport pentru autonomie și nu piedică. Din păcate, observ frecvent în acțiunile mele spontane, la care reflectez când pun capul pe pernă, faptul că am un bagaj de automatisme adânc fixate, care îmi determină comportamente și acțiuni pe care mi le doresc mai puțin. Le iau una câte una, le disec și le elimin rând pe rând. Și observ cum în situații similare reacțiile mele se schimbă. Cum eu mă schimb în fiecare zi fără să îmi dau seama.

De cele mai multe ori mi se pare că mă educă mai mult copiii pe mine decât eu pe ei…

La voi cum e?

Citește și Cum pot tații de fete să își ajute fiicele să aspire la cariere bine plătite