Timpul lor

M-am gândit mult la ultima scriere, ”Pauza lui”, și în calitate de profesor, dar și ca părinte… Ca profesor, m-am bucurat de entuziasmul și motivația elevului meu, ca părinte mă tot macină întrebarea: ”Și minunații ceilalți? Despre ei, nu scrii?”

De când am scris ultimul articol și până în acest moment când stau și scriu după o oră ținută în limba franceză pe model nonformal, nu m-am liniștit. Toți copiii sunt ai mei și îi iubesc neținând cont de cât de mult excelează la engleză. Ei sunt și pentru că ei sunt și eu sunt Teacher, Doamna Engleză, Engleza, Mama…

Ce fac cu cei care nu vin cu un bagaj mare de cunoștințe la engleză – cum îi motivez, cum îi ridic, cum îi implic și cum îi fac să se simtă bine în ora de engleză, aceasta este, cred, cea mai arzătoare întrebare. De obicei, copiii se simt bine la limba engleză pentru că sunt luați în seamă. De ceva vreme, mi-am creat obiceiul de a verifica starea lor când încep ora ca să pot fi conectată cu ei și în povestea lor și starea lor la sfârșitul orei ca să știu cum îi las. Și îmi stabilesc ca obiectiv să le asigur un mediu prielnic pentru învățare. Tot timpul. E literă de lege pentru mine.

Când mai corectez caiete, ei vin la catedră și își iau timpul lor de exclusivitate (unul dintre momentele lor de exclusivitate). Și mai am timp să îi aud cum discută cu ceilalți. Ciulesc urechile dar mă fac că nu aud. Și atunci aud: ”Oricum, eu nu sunt prea bun la engleză!” Și atunci eu iau foc. ”Cum? Ce-ai zis? Ce te face să crezi asta?”

E atât de importantă încrederea. Încrederea că pot să învețe ceva. Și da, atunci îmi iau timp și lucrez la partea de încredere. Caut să văd ce activitate  fac ei cu plăcere și implicare și o repet în alte contexte ca să îi pun în valoare. O numesc ”perfuzie de încredere”.

E adevărat, clasa mea simultană nu are foarte mulți copii. Una are 10, una are 11 și una are 15. Dar îi știu pe fiecare și îi urmăresc. Le urmăresc lumina din ochi și cum stă zâmbetul pe fața lor. Cât de important este pentru copii să aibă un adult cu care să se simtă luați în seamă, pentru care să conteze prezența lor, care să îi pună în valoare și să le fie loc de cald și bine când apele nu sunt foarte limpezi.

Asta fac eu la clasă, încerc să găsesc contexte potrivite pentru fiecare și sunt dispusă să creez contextul potrivit pentru fiecare dintre copiii mei dragi. Iar ora, ora rămâne aceeași oră nonformală în context formal. Și dacă pare imposibil pentru ceilalți profesori, e pentru că te scoate, ca dascăl, din zona de confort ”pretty much”.

Să nu uităm că ține de noi cât de mult continuăm să învățăm despre noi înșine, despre copiii cu care lucrăm și despre conectare pe care o țesem între noi.

Adriana