Supererou

Pentru cine nu mă cunoaște, vă rog să-mi permiteți să mă prezint. Sunt Vanda. Dar nu oricare Vandă, ci fix Vanda aia mamă veche de Vanda Mică și mamă mai nouă de Junior. Îmi pare bine să vă cunosc.

Toată sarcina cu Juniorul am avut o singură grijă. Bine, o singură grijă pe lângă celelalte 999 de griji pe care le au în mod normal gravidele. Dar grija AIA, Grija… Nu era ”cum o să mă descurc eu cu ambii copii?”, ci ”cum o să mă descurc eu să culc ambii copii?”

Deja era o obsesie asta, Vanda Mică fiind notorie din fragedă pruncie până acum în fragedă copilărie pentru veleitățile ei de fentatoare de somn. Cum să culc eu copilul mic, dacă ăluia mare îi ia între 40 de minute și o eternitate să adoarmă? Și de fapt, cum culc și copilul mare în condițiile astea? Cum prindeam o mamă cu mai mult de un copil, prima întrebare asta îmi era. Cum dormiți? Cine cu cine? Cine cu cine adoarme? Și așa mai departe.

Până a venit Juniorul și m-a potolit. M-a executat rapid din prima noapte de viață: somnul se va face exclusiv pe cărniță caldă de om, preferabil mă-sa. Deci gata cu planurile, care unde doarme, cine pe cine adoarme, care când adoarme. În fiecare seara Domnul Vanda plimba Juniorul prin casă cât spălam și culcam eu Vanda Mică, apoi  îmi luam Juniorul în sling, săream cu el de 3929 de ori pe mingea de fitness și adormea. Dormea în continuare la mine în sling până ne mutam în pat, când dormea la mine pe burtă. The end.

Să culc copiii fără ajutorul Domnului Vanda era aproape imposibil. Am avut 3 încercări cu o reușită și jumătate. Plângeam de frică doar când mă gândeam că o să vină și vremea ca Domnul Vanda să mai plece din oraș, din țară, să mai și lipsească de lângă noi. Și ca să fim foarte bine înțeleși, eu mi-s genul independent, mor de ciudă să fie ceva ce să nu pot face singură și să depind de cineva. Mă ia cu transpirații reci și nu mai dorm nopțile.

Mă rog. The end până acum o săptămână, când Juniorul a decis din scurt că se poate dormi și în pat de oameni, nu are nici ace și nici un foc mic sub el, ca cearșaful n-o să-l mănânce de viu și nici pătura n-o să-i înghită picioarele. Așa că am mai dat o șansă încercării de a-i adormi pe amândoi singură.

Ieri – un eșec teribil.

Dar astăzi… Astăzi e o zi mare. Astăzi e ziua aia în care am reușit. Am reușit singură să culc ambii copii. Pe rând. În paturi. Mi-a luat o viață și mi-au ieșit 36 de fire albe. Dar am reușit. Astăzi m-am simțit ca un supererou…

Vanda, Gangblog

Citeste si 3 săptămâni fără somnul de prânz

Sursa foto- aici