Sunt o mamă trasă de păr, mușcată și lovită

Probabil voi șoca cu acest titlu. Dar așa este. Nu frecvent, însă din când în când, când copiii mei au crize de furie mai urâte și mai ales crize de gelozie,  își varsă furia într-un mod violent pe mine.  Cea care mi-a lăsat urmele cele mai adânci este Maria, frustrată mai ales în momentele în care îl alăptez pe Mihai sau dacă sunt cu Mihai când se trezește și vrea exclusivitate în brațele mele.

Știu că există sigur voci care vor spune: Așa-ți trebuie! Dacă n-ai pus piciorul în prag…. E strigător la cer că ajung copiii în ziua de azi să își bată părinții. Oare ce mai urmează? Etc. 

Am auzit astfel de voci în jurul meu din partea unor persoane apropiate și recunosc că m-au tulburat, m-au frustrat, m-au enervat și m-au scos din pepeni.

Uitându-mă în urmă, în experiența ultimelor ani cu Maria și Mihai, la crizele ei de gelozie și de furie, m-am simțit de multe ori neputincioasă, am simțit că are nevoie enormă de empatie, am vorbit mult cu ea, i-am explicat ce nu a făcut bine, am pus-o să se gândească cum s-ar fi simțit ea dacă Mihai i-ar fi făcut ei ce i-a făcut ea lui. De multe ori discuțiile au dat rezultate. Dar au fost și momente când furia ei a fost atât de mare, încât nu doar că nu am reușit să o liniștesc ținând-o în brațe, ci am ajuns să fiu lovită, mușcată, trasă de păr de credeam că mi se desprinde tot scalpul.

Îi spuneam că mă doare, că nu îmi place, că nu i-am făcut nimic, că vreau doar să o ajut. Nu auzea nimic, mă trăgea și mai tare. Au fost momente când am reușit să-mi salvez scalpul în timp ce urlam de durere doar trăgând-o și eu la rândul meu pe ea de păr. Nu sunt mândră, nu e ceva ce ar fi fost nevoie să fac, cred că a fost un gest automat de auto-conservare.

Cert este că la un moment dat am avut de pus niște limite. Am încercat să le pun cu foarte multă blândețe. Atunci când îl lovea pe Mihai cred că nu am fost suficient de fermă să îi explic de ce nu este în regulă să facă asta. M-am raportat primordial la sentimentele ei și doar tangențial la ale lui. Mă simțeam vinovată pentru sentimentele ei de gelozie și pentru durerea pe care o simțea ea. Mă măcina mărunt întrebarea ei: De ce mi-ați făcut un frățior? , iar printre plânsetele și urletele ei de toate felurile simțeam mai mult să plâng și eu cu ea decât să fiu fermă în explicarea limitelor.

Iar lipsa de fermitate și sentimentul de vinovăție m-au adus aici. Într-o situație copleșitoare cu care mă lupt zi de zi să o depășesc. Să construiesc bine și frumos.

Dar în același timp, îmi pare rău că lecțiile acestea le învâț reactiv și nu preventiv. Că nu am avut dinainte toate instrumentele care să mă ajute să gestionez corect astfel de crize.  Și mă bucur că acum există conferințe și tot felul de evenimente valoroase pentru părinți, bunici, bone, educatori. Pentru că aceste evenimente ne sunt utile nouă tuturor, pentru a avea relații armonioase în familie și înafara ei.

Un eveniment foarte frumos se desfășoară chiar în acest weekend: de vineri până duminică. Weekendul de parenting este o serie de seminarii organizate de echipa Eu, parinte ghemotoc, formată din  Ioana Agachi si Nicoleta Capraru, psihoterapeute centrate pe persoană, cu o experienta de 7 ani in domeniu si peste 50 de ateliere de parenting realizate pana acum. Evenimentul este destinat cu precădere viitorilor părinți sau părinților cu copii de până în 3 ani.

• Vineri, 11 martie 2016, 18.30-19.30 – Kit de prima relationare. Despre atașament, despre cum dependența se transformă în autonomie, despre relaționarea emoțională.

• Sâmbătă, 12 martie 2016, 10.00-11.30 – Kit de gestionare a balaurilor emoționali. Despre cum se dezvoltă emoțiile, despre crizele de tantrum, despre criza “Nu”, despre agresivitate și anxietatea de separare.

• Duminica, 13 martie 2016, 10.00-11.30 – Kit de aplicare a disciplinei. Despre limite, intre libertate si “NU”, despre disciplina ca insuflare de valori, despre tipuri de disciplina si despre stilul tau.

Detalii despre locația evenimentului și costuri puteți găsi pe pagina web Eu, părinte ghemotoc, aici.

Pentru cei care cred că îmi merit soarta de a fi trasă de păr etc, că prea o gâdil între coarne pe Maria, postez aici și vorbele pe care mi le-a scris Ioana Agachi, una din cele două psihoterapeute de la Eu, parinte ghemotoc cu privire la problema mea cu Maria:

Crizele de furie si agresivitatea (in timpul sau in afara acestora) reprezinta o etapa fireasca in dezvoltarea ghemotocilor. De cele mai multe ori sunt expresia unor emotii si nevoi foarte intense sau foarte noi, pe care cei mici nu stiu inca cum sa le exprime sau sa le gestioneze. Episoadele agresive si crizele de furie sunt aproape de fiecare data consumatoare de energie, epuizante pentru ghemotoc. Mai mult decat atat toate emotiile lor, toata descarcarea aceea agresiva trezeste si in noi, parintii, emotii din cele mai intense si dificil de gestionat, cum ar fi furia, frustrarea, vinovatia, neputinta. Si atunci intram oarecum intr-un cerc vicios in care emotiile se intrepatrund, simtim ca pierdem controlul si reactionam si noi intr-o maniera impulsiva, nemaifiind atunci conectati cu nevoile copilului, cu emotiile din spatele comportamentului agresiv.

Atunci cand ne confruntam cu o perioada cu multe crize de furie si multa agresivitate, este de dorit sa luam in calcul minim trei componente ale situatiei:

Contextul in care au aparut aceste manifestari- ce s-a intamplat in ultima vreme? Cand apar mai exact aceste comportamnete? Au fost schimbari majore in familie, in programul copilului? Se afla intr-o criza de dezvoltare (moment in care se produc salturi la nivel motric, cognitiv, emotional si care atrag emotii puternice si comportamente diferite)?;

Ce emotii, reactii trezeste in mine, ca parinte– cum ma simt cand copilul meu este agresiv? Ce modalitati am pentru a gestiona propriile emotii?;

Ce emotii traieste copilul meu– ce este in spatele acestui comportament, care sunt nevoile lui. De multe ori trasul de par, muscatul poate fi asociat de catre copii cu jocul, cu distractia sau este o metoda pe care ei au gasit-o prin care isi manifesta dezacordul, furia. Acest comportament fie este preluat de la cei din jur (observ ca alti copii care reactioneaza asa si au beneficii), fie este un comportament indus (mi s-a intamplat si mie sa fiu lovit de un alt copil) sau este un comportament vechi din bebelusie care nu a fost stopat la timp si s-a perpetuat.

Cum ii pot fi alaturi?

Primul pas este sa observam cand are cel mic tendinta sa loveasca sau sa traga de par si sa identificam nevoia din spatele comportamentului (nevoia de posesie, de afirmare, de putere, de exprimare a unor emotii).

Pasul doi este sa satisfacem cat mai mult aceasta nevoie in afara crizelor, cand ghemotocul se afla intr-o dispozitie buna si deschisa la a invata sau a experimenta lucruri noi.

In timpul crizelor este foarte important sa fim constanti in comportamentul nostru, adica sa ne manifestam dezaprobarea, sa explicam cum ne simtim si de ce nu suntem de acord cu o astfel de reactie si sa il indepartam pe cel mic de noi. Avand in vedere ca in spatele acestor comportamente incapacitatea de gestionare a emotiilor, atunci este important sa empatizam si sa etichetam emotia ca sa o poata invata. Dupa empatie urmeaza sa propunem celui mic alte comportamente dezirabile pentru exprimarea furiei – de exemplu, daca iti vine sa lovesti poti da in aceasta perna. Copiii invata mai mult prin model decat prin predici, de aceea daca parintii au un temperament vulcanic sau nu stiu ei insisi sa isi gestioneze starile de enervare, atunci indiferent de ce ii vei transmite celui mic, el va prelua comportamentul tau si nu sfaturile tale. Acesta este unul din motivele pentru care incurajam parintii ca atunci cand sunt nervosi sa exprime si in fata copilului cum se simt si sa-i arate o modalitate sanatoasa de a gestiona furia. De exemplu: Acum sunt furioasa si nu pot sa ma joc cu tine, am nevoie de cateva momente singura sa ma calmez.

Cei mici invata cum sa gestioneze agresivitatea si furia in felul urmator:

– Observand adultii si alti copii;

– Apeland la jocuri agresive;

– In cadrul unor ateliere de dezvoltare personală pentru copii.

Dacă nu reușiti să ajungeți la acest weekend de parenting sau chiar dacă reușiți, un eveniment foarte frumos care nu trebuie ratat este conferința organizată de Mindsight România- Disciplină fără dramă, pe 2 aprilie,  împreună cu dr. Tina Payne Bryson.  

Tina Payne Bryson este psihoterapeută, expertă în parenting, co-autoare (împreună cu Daniel Siegel) a două cărți de parenting best-sellers și este directoare de Educație Parentală a Institutului Mindsight, California, SUA.

Pe site-ul conferinței găsim o mulțime motive pentru care să participăm. Vom afla de la conferință:

• Strategii care să ne ajute să identificăm propria filozofie legată de disciplină şi cum să dezvoltăm cele mai bune practici de a transmite lecţiile pe care dorim să le oferim copiilor.
• Cum se dezvolta creierul copilului şi care este cea mai potrivită şi constructivă metodă de disciplinare în diferite stadii de dezvoltare, pentru fiecare vârstă.
• Modalităţi prin care ne putem conecta cu copilul şi cum să-i comunicăm cu calm şi iubire – oricât de extrem de nepotrivit ar fi comportamentul său – în timp ce îi putem seta limite clare şi consecvente.
• Sfaturi prin care ne putem susţine şi ghida copilul într-o criză, având ca rezultat înţelegere, empatie şi conectare.
• Vom vorbi despre cele mai comune greşeli legate de disciplină pe care le fac chiar şi cei mai buni părinţi şi cum putem rămâne fideli principiilor de parenting care iau în considerare dezvoltarea creierului precum şi strategiilor de disciplină.
• Vom descoperi strategii eficiente de interacțiune cu copiii, cu accent pe dezvoltarea unor abilităţi ce duc la relaţii mai bune și la sănătate mintală.

Găsiți toate detaliile despre această conferință foarte importantă pentru orice familie – aici

Citește și Fratele mai mic