Scrisoarea lui Constantin Radulescu Motru către oamenii din anul 2019

Vreau de mult timp să vă povestesc despre ceva extraordinar, experiența mea la masterul PED-ARTE. Probabil voi tot scrie, dar momentan ma bucur de tot ce trăiesc, iar atunci când trăiesc intens nu apuc să mă și laud.

Pentru a fi doar o scurtă introducere, PED-ARTE sau Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație este un master interdisciplinar coordonat de prof. Crenguța Lăcrămioara Oprea, adresat cadrelor didactice, formatorilor sau oricăror oameni pasionați de educație și dezvoltare personală. E un master care vrea să transforme profesorul/ trainerul într-un actor care atunci când face o piesă bună cu colegii lui de pe scenă. E fascinantă împletirea între cursurile de pedagogie, practica la școlile și grădinițele unde se utilizează metode alternative în educație, iar cursurile de teatru, jocurile teatrale pe care le învățăm ne dezvoltă spiritul ludic, atenția, imaginația, conectarea la celălalt, încrederea în noi și în ceilalți. Sunt o minune.

Dar o iau pe rând, scriu câte puțin. Unul dintre cursurile primului semestru s-a numit: Alternative educaționale. Perspectivă istorică și a fost urmat de noi sub bagheta magica a doamnei profesoare Diana Csorba. Spun bagheta magică pentru că asta a fost, o magie. E o bucurie faptul că am simțit căldura, autenticitatea, deschiderea și bunătatea acestui om. E un curs care în mod normal ar fi trebuit să fie greoi. Sute de ani de istoria pedagogiei într-un semestru, însă conectarea reală cu un om cu adevărat pasionat de ceea ce face a făcut ca acest curs să fie o sărbătoare, un privilegiu, un moment de bucurie.

Spun asta pentru că eu cred cu tărie că autenticitatea celui de la catedră și conectarea cu cei pe care îi are în față sunt cheia pentru orice curs de succes. Sau cel puțin o premisă necesară.

Va las si o fotografie cu doamna profesoara pentru că surprinde căldura, bucuria și lumina cu care ne-a ghidat în această călătorie deloc ușoara. O călătorie la finalul căreia am simțit că noi toate am rămas cu dorința de a ști mai mult, de a căuta și a citi mai multă istorie a pedagogiei și de a învăța din lecțiile trecutului.

La acest curs, fiecare din cele 40 de colege a primit dintr-o cutiuță fermecată numele unui pedagog și pe tot parcursul semestrului ne-am însușit vocea lui. Am citit opera lui sau despre viața lui, am desenat hărți mentale cu conceptele care fundamentează teoria sau viziunea lui în pedagogie. Fiecare a avut un moment în timpul semestrului când a prezentat viziunea educațională a acelui pedagog, încadrând opera sa în contextul istoric și cultural și subliniind actualitatea mesajului sau poate modul în care contribuția acelui pedagog a schimbat ceva în modul în care a evoluat educația.

La finalul cursului, am avut o dezbatere asupra strategiei prezidențiale, România Educată, la care fiecare dezbătea tema din perspectiva și cu vocea propriului pedagog.

Vi-l prezint aici pe John Locke în pielea căruia foarte frumos a intrat colega mea, Mădălina.

De asemenea,  am făcut o carte mare a masterului, unde fiecare a contribuit cu o pagină: scrisoarea peste timp a pedagogului său; mesajul lui către oamenii din 2019.

Eu am avut privilegiul să extrag Personalismul în educație și mi-am ales o voce româneasca, cea a lui Constantin Rădulescu Motru.

Vă las aici scrisoarea domnului Motru, plimbat de mine puțin în prezent. Sper să vă inspire să citiți opera acestui mare gânditor. Pe mine m-a fascinat, deși la început m-a chinuit :).

Scrisoarea lui Constantin Rădulescu Motru

Excelenței sale, domnul Klaus Iohannis,

Stimate domnule președinte,

Am citit documentul de viziune și strategie intitulat atât de frumos România Educată. După ce l-am citit, l-am mai citit încă o dată. Mi-am pus ochelarii. Apoi am încercat să văd dacă mai există o continuare, o anexă, o parte a doua.

În călătoria mea în timp, am văzut că a apărut internetul. Accesul la informație într-o lume care se schimbă într-un ritm alert este vital. Tot pe internet am găsit această hartă a țării. Nu îmi imaginam că în anul 2018 e posibil să avem o astfel de situație. 2418 școli cu toaletă în curte. Mi-ar fi plăcut să găsesc în România Educată și această hartă, colorată verde cu zero toalete în curtea școlilor într-un viitor cât mai apropiat.

Sur

Sursa foto- aici

Am căutat în documentul de strategie cuvântul sat. Nu există. Am găsit doar o singură dată menționat mediul rural într-unul dintre obiectivele stabilite pentru perioada 2018-2030:

Reducerea discrepanțelor dintre școlile din medii diverse și, respectiv, a polarizării sistemului educațional. Acest deziderat se poate realiza prin adecvarea finanțării școlilor din mediul rural la nevoile reale și prin schimbarea politicilor de resurse umane, astfel încât școlile din mediile dezavantajate să poată atrage cadre didactice talentate, motivate și pregătite pentru a face față provocărilor specifice acestor medii.

    Din formularea aceasta, pare că banii rezolvă totul. Că finanțarea aduce după sine talentul, motivarea și pregătirea. Vă rog să-mi permiteți să mă îndoiesc de aceasta. Banii pot să rezolve toaleta din curte, însă nu pot rezolva decât parțial politica de resurse umane. Sunt o condiție necesară, însă nu suficientă. Vocația nu se cumpără. Avem nevoie pentru educația copiilor noștri de oameni cu vocație, de oameni cu valori, de oameni care să lucreze împreună în echipe. Avem nevoie de oameni pentru care educația să fie motivul pentru care nu dorm noaptea sau pentru care se trezesc dimineața. Avem nevoie de oameni care să facă diferența. Care să aibă un ego mic și o inimă mare. Avem nevoie de oameni care să dăruiască. Avem nevoie de oameni care să se dăruiască. Avem nevoie de oameni pentru care munca este o binecuvântare și nu o corvoadă. Avem nevoie de oameni cu viziune. Avem nevoie de oameni care să iubească știința. Dar nu de dragul științei, ci pentru că ea produce o schimbare pozitivă în dezvoltarea copiilor cu care lucrează. Pentru că îi ajută să își depășească problemele, să evolueze și să contribuie ulterior la evoluția societății.

Mi-ar fi plăcut să citesc mai mult despre acești oameni în strategie. Mi-ar și plăcut să citesc mai mult despre cum creștem oamenii de care avem nevoie. Mi-ar fi plăcut să citesc mai multe despre oameni și mai puțin despre sistem. Pentru că oamenii fac sistemul. Noi toți suntem sistemul. Aș fi vrut ca pe lângă Maria să îi găsesc în strategie și pe Ionică, nepotul lui Moș Gheorghe din Zăpodeni, care mai are 10 frați mai mari și care nu are curent electric în casă. Sau să o găsesc și pe doamna Cati, femeia de serviciu de la școala din Urlați. Sau pe Mirela, școlăriță la Coroiești, ai cărei părinți sunt plecați de ani buni în Spania. Sau pe Mihaela State, mamă singură, învățătoare la Școala Primară Zănoaga cu predare simultană.

Nu știți despre cine vorbesc? Mi-ar plăcea să le strângeți mâna! Și apoi să rescrieți strategia.

Împreună.

Al dumneavoastră,

C.R. Motru

P.S. Tare frumos mai scrie dl Motru despre școlile de la sate și importanța lor. Voi mai scrie despre ce m-a fascinat citindu-l.