Scrisoare catre vecini

Către voi dragi vecini,

Se anunță o zi frumoasă de miercuri. Astăzi îl sărbătorim pe al nostru prieten Rareș, iar entuziasmul amândurora este mare. Teodora abia așteaptă să se joace și să mănânce tort, iar eu abia aștept să ies din rutină și să aflu ce mai face prietena Laura.

Aproape eram gata.  Mă machiam. Cineva la ușă.

Răspund cu un zâmbet larg. Eram foarte entuziasmată că vom petrece și nimic nu avea să strice asta.

În fața mea vecinul de la etajul 5 (nu îi știu numele). De fapt nu cunosc decât un singur nume din tot blocul. Al vecinului perete în perete cu noi. Vă povesteam de doamna drăguță care mereu ne întâmpină cu fructe, chiftele care miroseau demențial, jucării. Care mereu ne salută zâmbind și ne întreabă ce facem, să apelam oricând la ajutorul lor. Într-o  zi a stat și cu Victor, timp de 30 minute. Este o doamnă deosebită. Întreaga lor familie prezintă aceste aceste calitati.

Revenind la vecinul de la 5. Se uită la mine. Eu mă uit la el. Așteptam să zică ceva. Începe:

“-Știți, și eu am avut copii mici!”

Deja am zis ca nu e de bine. Să îmi șterg zâmbetul larg.

Continuă

-“Am zis că ora 21 este rezonabilă,  dar când deja se aud zgomote la ora 23, e prea mult”.

Eu doar ascultam.

-“Am avut și eu copii. De fapt, ei mi-au atras atenția la ce zgomote târzii se aud și nu intervin deloc. Că pe ei îi certam. Da.  Eu MI-AM EDUCAT copii astfel: la ora X se stinge lumina și toți în pat.

Eu tot ascultam,dar cuvântul educat foarte intonat mi-a stârnit o lacrimă care încă era pitită.

Etajele- 4, 6, 7, 8 au copii. Cu vârste cuprinse între  2 și 7 ani. Și locuiesc la apartamentele de pe aceeași coloană. Noi fiind la 7 (O mica detaliere   pentru a înțelege următoarele declarații):

-“Am fost și la 6. Și ei au spus că nu de la ei. De la 7 se aud zgomote. Au și ei un copil de 3 ani și le-a fost rușine să ceară socoteală. Ce rușine, doamnă? Trebuie să ne înțelegem. Noi lucrăm și ora 23 este prea mult.”

În acel moment, Victor se agăța de piciorul meu, iar Teodora a vrut în brațe. Când îi vede, parcă s-a schimbat la fața și voce.

E momentul să răspund:

-“Îmi pare rău că v-am deranjat! Vom încerca să nu mai facem așa multă gălăgie.”

-“Nu, nu vă cereți scuze. Înțelegem”.

Puțin mirată, fără să mai intervin. Dacă ești la ușa mea, evident nu mă înțelegi .

Ne-am luat respectuos la revedere.

Am intrat în casă și lacrima a ieșit. Nu vroiam să plâng în fața lui. Radu a fost la baie. A crezut ca vorbeam cu un vânzător. S-a speriat când m-a văzuț. A regretat că nu a fost de față. Nu îi spunea nimic. Vroia doar să îl asculte.

Puternic afectată, am decis să îmi revin. Avem de sărbătorit. Deși în cap mi-a rămas întipărit acel cuvânt. Acea tonalitate ridicată: -“Eu mi-am educat copii”.

Cum de cele mai multe ori nu îmi vin cuvintele potrivite pe moment, mă simt datoare cu un răspuns vecinilor. Tuturor.

În primul rând, le mulțumesc celor de pe etaj cu noi. Dacă vecinul de la 5 este așa afectat, nici nu vreau să mă gândesc cum rezistă cei de la 7. Poate că întrebarea lor non violentă –“de ce plânge?” o fi fost semnul decent la “ne-am săturat de țipete”. Poate.  Nu știu. Eu le mulțumesc pentru răbdare și înțelegere.

Domnului de la 5 vreau să îi spun că eu nu am doi copii mai putin educati. Dacă închid becul Teodora îl aprinde. Dacă îi spun că e ora de culcare, îmi cere să alergăm. Dacă îi spun că nu mă spăl pe cap, și eu totuși o fac (deși ea mă spală de fiecare dată ) se finalizează cu o criză cu multe țipete, urlete, trânteli. Probabil aceasta a deranjat așa mult. Sau poate de 3 ani de când blocul e plin de copii nu mai aveți somnul așa profund și ați acumulat multe frustrări. Vă înțeleg că sunteți obosit și supărat. Sunt momente când nici eu nu mai suport urletele Teodorei, dar nu pot să îi astup gura. Nu pot. Până nu se liniștește orice încercare de-a mea nu are succes.

De ce adorm așa târziu, mă întreb și eu uneori. Soțul  zilnic îmi spune să găsim o soluție. Nu prea există  pentru că am testat ambele variante. Teodora fără să doarmă la prânz și Victor treaz de la ora 16,tot la ora 23. 30 au adormit. Victor e la tranziția de la 3 la 2 somnuri, iar Teodora, oricât de obosită ar fi, nu adoarme până când nu îl vede și pe el făcând același lucru. Poate când va merge la grădiniță va avea un program bine stabilit, o rutină. Ca să va răspund la întrebarea nespusă, dar gândită-“de ce băiatul de la 6, doarme la ore decente ?”. El merge la grădiniță. Și plânge în fiecare dimineață. Dar nu cred că îl auziti. Probabil deja ati ajuns la serviciu.

Aceștia sunt copiii mei. Nu pot să îi cenzurez. Am uitat să va spun: au 3 ani, respectiv 10 luni. Cum poți să obligi să stea nemișcați în pat? Pot doar,să încerc,să evit factorii declanșatori de crize. Nu tot timpul reușesc.

Înțeleg că nu este ușor cu așa mulți copii în bloc. Probabil e o schimbare prea bruscă și pentru voi.

Dar să nu uităm cât de mult ne întineresc râsetele lor. Să ne gândim la bucuria lor.

Soluțiile mele sunt prea puține și incerte. Dar voi puteți să alegeți o altă variantă. Sunt diverse metode de a reduce zgomotul care ne deranjeaza.

Mulțumim că ne suportați în continuare și cu răbdare vom trece mai ușor peste orice.

Vecina de la 7,

Corina

Fotografie- Copyright D’Alex Photography

Citeste si  Trebuie să scăpăm de TREBUIE!, Sa ne respectam copiii!