Poneiul Soarelui, fluturele și broasca țestoasă

Din Seria Poveștile Șofiei (6 ani)

A fost odată ca niciodată un ponei pe care o chema Poneiul Soarelui. Ea locuia în soare. Când soarele se ducea la culcare și apărea luna, Poneiul Soarelui dispărea în soare ca să doarmă și ea, fără niciun zgomot.

Poneiul Soarelui avea părul foarte lung. Și coada era lungă. Pielea ei avea aceleași culori ca și părul: roșu, galben și portocaliu, culorile calde.
Într-o zi, se gândi că i-ar plăcea să aibă un animal de companie. A întrebat un fluture: ‘Vrei să fii fluturașul meu de companie?’. Fluturele a zis: ‘Nu.’ Așa s-a întâmplat și cu ceilalți fluturași pe care i-a întrebat Poneiul. Ultimul fluture, care era sărac de tot de prieteni, și-a zis în timp ce zbura pe deasupra Poneiului Soarelui: ‘Oh, ce ponei frumos! Oare unde aș putea să găsesc și eu niște prieteni?’ Și-a făcut curaj și a zburat în iarba frumoasă și fină și proaspătă unde păștea Poneiul și a întrebat-o: ’Vrei să fii prietena mea?’ Poneiul Soarelui i-a răspuns: ‘Și eu vroiam să te întreb asta. Bineînțeles că vreau.’ Și s-au împrietenit.
Dintr-un copac a căzut un bănuț în iarba din poiană. Iarba era așa de lungă încât nici măcar nu se vedea banul, de aceea el nici nu a fost desenat în pagină. Când Poneiul Soarelui s-au uitat în jos, l-au găsit, dar niciunul nu a îndrăznit să ia banul. Poneiul s-a gândit că ea nu are noroc, așa că a luat ea banul, care era un ban de aur, iar Poneiului Soarelui îi plăcea mult culoarea aurie. Fluturele i-a zis: ‘Eu nu am nicio casă. Pot să merg la tine acasă?’. Poneiul Soarelui i-a răspuns: ‘Uite ce am găsit în iarbă. Hai să-l ducem acasă la mine!’

Când mergeau spre casă, sub soare au găsit un cuib și, în cuib, un ou de țestoasă. Poneiul Soarelui s-a bucurat: ’Aș face o omletă gustoasă/Din oul de broască țestoasă.’ Fluturele și Poneiul nu credeau că era cu adevărat un ou de broască țestoasă, dar chiar așa era.
Cântec
’Omleta de ouă de broască țestoasă
E cea mai fină și foarte pufoasă.
Se-adaugă fire de iarbă țepoasă
Omleta de ouă de broască
De broască țestoasă.
Ne mai trebuie lapte de nucă de cocos
Și praf de budincă din niște cârligi,
Tigaia încinsă cum arde nisipul,
Mâncarea se-mparte la șapte pisici.’
Și au făcut omleta după rețeta cântecului. Au adăugat fire de iarbă țepoasă și lapte de nucă de cocos și praf de budincă din niște cârlige și le-au chemat pe cele șapte pisici să mănânce împreună.
A apărut și o țestoasă, care a mirosit mâncarea și a țipat: ’Aaaaaah!’, ceea ce, în limba țestoaselor, înaseamnă ’Voi mi-ați gătit puiul!’ și apoi s-a băgat în casă, să facă alt pui. Era tot o fetiță, ca și cel vechi. După ce a făcut puiul, l-a lăsat în casa în care l-a făcut și a ieșit să adune bețișoare ca să facă și cuibul. Le-a adus, cu grijă, înăuntru. După ce s-a trezit dimineața, era o zi de primăvară, 1 aprilie, Ziua păcălelilor. A ascuns foarte bine oul și s-a dus la Ponei și la Fluture și le-a zis: ’Uite, aici aveți încă un ou să faceți omletă.’ Și le-a arătat cuibul, unde pusese cojile de la primul ou, lipite, și înăuntru metal de casă de țestoasă. Poneiul și fluturele au luat oul și, când au ajuns acasă la Ponei, l-au băgat în apă, într-un borcan, la fiert. Când au vrut să-l mănânce, au mușcat din metal și și-au rupt dinții. ’Îîîîh, metal de casă de broască țestoasă!’’ Pentru că le era foarte foame, au mâncat metalul. Fluturele și-a imaginat că are gust de omletă, iar Poneiul și-a imaginat că are gust de ou de ponei, făcut de mama ei, Soarele.
Când soarele s-a dus la culcare, Fluturele a sărit în jos și a fugit să-și facă o casă nouă, unde să-l poată vizita și Poneiul pe el. Poneiul a rămas acasă, să se pregătească să adoarmă. În somn, le-au crescut dinții la loc. Erau din metal de casă de broască țestoasă.
Sfârșit.

Citește și Eu cresc oameni