Se poate să îți înmulțești iubirea! Nu să o împarți în procente inegale

Din seria poveștilor vindecătoare despre greșelile părinților și despre  relațiile dintre frați, Dana ne împărtășește povestea ei.

Am o fetiță pe nume Maria. Are 21 de luni. Îmi doresc un al doilea copil pe viitor. Am o soră mai mică, vitregă,  din partea tatălui, pe care am cunoscut-o cand eu aveam 10 ani si ea 2. Părinții mei despărțiți, tatăl plecat de acasă de când eu aveam 1 an.

Am locuit cu mama foarte puțin timp și mai mult cu bunicii care nu il lăsau pe tatăl meu să mă viziteze și îi călcau florile in picioare la propriu când venea la poarta lor. Locuiam in același oras mic. Îl mai zăream din când in când pe stradă dar nu mă aborda in niciun fel. Nu știu daca mă recunoștea. La o discuție mai aprinsă ani de zile mai târziu pe această temă a zis că nu își amintește. Mi-e greu să cred. Eram un copil dar ințelegeam foarte bine situația.

Am fost un copil dorit de către părinți. Familiile lor s-au opus relației. Ei au fugit de acasă, au locuit in pădure o perioadă si au ascuns faptul că e insărcinată ca să nu fie mama forțată de bunici să intrerupă sarcina. M-am născut foarte greu. Nașterea mea a durat aproximativ 48 de ore. Am scăpat cu greu cu viață. Familia imi povestea că tatăl meu plângea pe holurile spitalului îngrozit. Și-a dorit să mă cheme Alexandra. Nu a vrut mama. S-au despărțit când eu aveam un an.

Tatăl apoi s-a recăsătorit, Și a apărut sora mea. Numele ei, Alexandra. Deși am reluat relațiile cu el când aveam 10 ani, mereu m-am simțit în plus. Bunica din partea tatălui imi povestea mereu cât de tare au suferit că nu au putut să mă aibă lângă ei și cum toată iubirea destinată mie s-a rasfrânt înzecit asupra surorii mele. Am o relatie bună cu sora mea, deși nu am crescut de mici impreună. Tatăl nostru nu ne-a ajutat in relația noastră. Și-a dorit să ne avem aproape dar nu ne-a ajutat in acest sens absolut deloc!

Nu eram tratată ca fiind sora mai mare, ci intrusa mai degrabă. Laudele intotdeauna se indreptau către ea, pentru lucruri mărunte . Aveau grijă cu toții să nu se simtă vreo secundă neîncrezătoare, să fie fericită. Ca orice părinte care iși iubește copilul. Eu eram inexistentă. Am ințeles că eu nu am crescut langă el, dar nici nu părea să fi încercat să compenseze cumva acest lucru, să mă apropie.

Îmi amintesc, in jurul varstei de 11-12 ani. mă jucam cu sora mea. Aveam acces la fardurile soției tatălui. Eu eram make-up artist și ea modelul meu. Avea aproape 4 ani atunci Alexandra. Ne amuzam, ii dădeam cu ruj pe buze și cu blush in obraji. Eram acasă la ei in vizită. Mama vitrega nu ne-a zis nimic. Apoi după câteva zile , tatăl a purtat o discuție cu mine. M-a acuzat că o învaț pe sora mea la prostii. Era un joc nevinovat, nu stiu ce mare lucru putea sa învete la momentul respectiv. M-am simtit dată la o parte. Intrusa care le strica copilul perfect. În mintea mea de copil , mă gândeam ca am greșit. Că am facut ceva foarte grav. Am incetat a mă mai juca cu ea pentru că imi era teamă că nu ma joc corect și că poate o “stric”.

Întotdeauna ea m-a privit cu admirație. La început era foarte pâracioasă. Era o perioadă când vorbeam la telefon cu băieti și fugea imediat cu goarna la tatăl nostru “tati tatiiiii, Diana vorbește la telefon cu un băiat!!!” Îi placea cum mă îmbrac, cum mă machiez.

Am avut o perioada când am locuit la ei. Lucram cu tatăl meu si plecam foarte des în afara țării cu el.  Aveam 20 de ani. Îmi plăcea să petrec timp cu el. Discuții si certuri am avut intotdeauna cu el. Nu s-a apropiat de mine vreodata. Să îl simt ca fiind un părinte. Poate cel mult ca un unchi. Când ne-am întors acasă in Romania , nu mai vorbea cu mine în urma unor discuții aprinse în care povestea unei persoane cum noi două suntem foarte diferite. Că am crescut in medii diferite , si ea are o evoluție bună, nu ca mine. La acel moment eram studentă, si îmi caștigasem singură banii incă de la terminarea liceului. Groaznic m-am simțit. Am reacționat spunându-i că eu o cunosc mai bine decât el pe Alexandra și ca nu este așa perfectă cum crede. Mă durea să văd că nu aveam nimic bun. De la comportament la înăltimea prea mică, de 159 cm. Am revenit acasă si văzându-l ca mă ignoră deși era ziua mea de naștere , am decis că e mai bine pentru mine să mă mut de la ei.

Sora mea se bucura enorm ca locuiesc cu ei. Mereu venea la mine in cameră. Aștepta să vin acasă să mai vorbim. Îmi facea confidențe, se plângea ca e ținută prea mult în casă de părinți, își dorea să poată ieși din casă și fără ei. Avea aproape 13 ani. Relația noastră era una foarte buna. Mă gândeam mereu ca el și-a facut alt copil și pe mine m-a dat uitării insă conștientizam ca ea nu avea absolut nicio vină. Îmi amintesc atunci cât de dureros a fost când i-am dat un sms lui, și i-am spus că vreau să mă mut pentru ca eu consider că este mai bine pentru mine. Mi-a răspuns ca este mai bine pentru toată lumea. Am știut, se referea la sora mea. În mintea lui aveam o influență proastă asupra ei și probabil se gândea ca petrecând mult timp cu el poate ea se simțea dată la o parte. Sora mea m-a gasit cu bagajele făcute. I-am explicat situația. Îmi amintesc cat de dezamagită a fost. M-a întrebat atunci , pentru cine e bine? Care toată lumea? Mi-a părut foarte rău.

Ea vedea distanța dintre noi doi, si încerca să îmi spună să îl iau ca atare. Îmi zicea mereu “sistoration , lasă-l pe tati, așa e el! Nu te mai supăra!” Asista mereu la discuțiile noastre si îmi simțea durerea. Îi parea rău. După ce m-am mutat l-am cunoscut pe soțul meu. Au urmat etape in viața ei, in care m-a sunat să îmi ceară sfatul. Știam cand și-a început viața sexuală. Dacă avea vreun dubiu în orice privință eram prima persoană pe care o intreba. Și deși nu am fost importantă pentru el  și cu toate că reușește cu brio să mă bage in depresii chiar și acum la 27 de ani, mă bucur enorm că sunt importantă pentru ea. Vorbim, ținem una la cealaltă. O văd aproape de mine peste ani de zile. Momentan e cu capul in nori indragostită până peste cap, eu sunt cu copilul acasă. Ne intersectăm destul de rar , insă…e acolo. O simt ca fiind sora mea deși nu a stat tot timpul lângă mine. Îmi este drag de ea când o văd ce poveste frumoasă de dragoste trăiește cu iubitul ei.  A avut și ea un merit foarte mare în acest sens. Poate dacă era răutacioasa la adresa mea și rezona cu tatăl meu aș fi privit-o altfel. Nu știu. Dar mă bucur, că suntem surori.  Îmi doresc enorm incă un copil. Cred că evoluția mea ar fi fost mult mai bună daca aș fi avut un frate/soră lângă mine acasă.

Fetița mea a învațat să iși impartă mâncarea cu cățelul nostru. Nu dă semne de gelozie când stau cu alți copii in prezența ei. Presimt că o să mă doară sufletul și o să mi se rupă inima in mii de bucați când va mai aparea încă un copil in viața noastră și Eva va fi geloasă. Nu aș vrea să simtă nici măcar 1% din ce am simțit eu. Imi e teamă, parca mă și văd plângând in baie în urma reacțiilor ei. Și dacă ne va mai da Dumnezeu încă un copil, îmi doresc să dau o lecție familiei mele defectuoase. Că se poate să îți înmulțești iubirea! Nu să o împarți în procente inegale.

Dana

Foto- surori îmbrățișându-se- sursa: aici

Citește și Nu ești ca soră-ta! sau Jumătatea mai mare

Trimite și povestea ta vindecătoare despre relația cu fratele/ sora sau despre greșelile făcute de părinți în relația cu copiii, fie că ești părinte sau copil, fie că ai greșit sau ți s-a greșit. Detalii despre provăcările cu povești vindecătoare aici și aici. Poveștile vindecătoare ne ajută să ne înțelegem mai bine, să ne gândim la propriile trăiri și sentimente, să ne analizăm reacțiile sau greșelile și în final să ne vindecăm și să evoluăm, să creștem ca oameni. Împărtășirea  cu ceilalți este un mod de eliberare, dar și o mână întinsă celor care au avut suferințe similare și încă nu au găsit soluții pentru ele.