Cel mai plangacios copil

Acum, la aproape doi ani de viata ai copilului, mai am timp uneori sa privesc inapoi, la inceputuri. Rares a fost un bebelus plangacios, daca nu chiar cel mai plangacios.

In bucuria de a fi cu el acasa si verificatul lucrurilor in permanenta ca totul sa fie perfect, ne asteptam ca totul sa decurga ca la carte. Sunt o persoana organizata si pregatita cam pentru orice situatie.

Pentru statutul de mama nu te poate pregati nimeni inainte sa vina copilul.

Ma gandeam ca bebelusii mananca, dorm, cresc si uneori mai si plang. Imi imaginam lungi plimbari cu carutul, seri linistite cu sotul si asa mai departe. Inca de cand l-am luat in brate sa plecam acasa a inceput sa planga incontrolabil, mai ales in momentele in care vroiam sa il las putin pe pat. Aceasta situatie a continuat acasa. Ajunsesem sa dorm cu el pe pieptul meu zilnic, numai in brate unde continua sa planga. Intre timp am aflat despre colici si ne-am mobilizat. Din pacate nimic nu dadea roade. Intr-o seara, epuizata fiind, plangeam cu el in brate cand a venit sotul de la munca. S-a uitat la mine si m-a intrebat ce se intampla,

-“Ia-l, te rog! Ia-l ca asta nu ma vrea de mama!”

Ajunsesem la capatul puterilor, plangea in carut, plangea pe pat, plangea in brate, zi, noapte nu conta. Singurele clipe linistite le aveam de la 7 la 9 dimineata cand ieseam cu el afara. Noroc ca era vara. Toata lumea pleca la serviciu, eu plimbam copilul la 7 dimineata. Dar si aceasta plimbare nu era chiar cum va imaginati. Daca ma opream un moment din mers urlaciosul isi incepea concertul! Nu am mai auzit de bebelusi sa doarma 30 de minute, maxim o ora pe zi. Am dormit cu el pe pieptul meu cam doua luni, pana cand pediatrul m-a intrebat cum doarme si m-a sfatuit sa mut copilul de urgenta in patutul lui.

Usor de zis greu de facut. Nu mai zic ca saracul avea si capul deformat din cauza pozitiilor de dormit. Intr-o noapte, extenuata fiind, m-am miscat si copilul a cazut pe parchet. Atunci am hotarat ca intr-adevar trebuie sa gasim o alta pozitie de dormit si desigur un alt loc.

Am hotarat sa doarma cu mine in pat deoarece  nu a vrut deloc patutul. Plansetele au continuat pana pe la opt luni. La fel si trezitul din ora in ora noaptea. La un moment dat ne-a salvat un balansoar care am inteles ca nu prea se recomanda.

Totusi a fost o solutie ideala pentru mine. Il luam inclusiv la bucatarie cu tot cu balansoar.

Incepand cu varsta de opt luni a renuntat la mesele nocturne si a inceput sa doarma toata noaptea. In prima noapte m-am trezit eu de cateva ori. Incepusem sa ma sperii. De ce nu mai plange? De ce nu se mai trezeste?

Ziua isi formase un program de somn la fiecare doua ore avea 30 de minute somn.Mesele au devenit de asemenea fixe,nu stiu cum s-a intamplat totul.Devenise atat de natural pentru mine sa il hranesc la anumite ore incat nu imi venea sa cred.

A fost o perioada obositoare atat fizic cat si psihic. Acum ma intreb cum am putut rezista? Cum am reusit?

Cred ca noi mamele avem super puteri, avem izvoare ascunse de energie. Si mai cred ca gasim mereu raspunsuri si solutii!

Denisa

Sursa foto-aici

De aceeași autoare citește și  A fi sau a nu fi …părinte , Al meu și … doar al meu & Disperarea unei mame