Pietrele lui Aston- o carte pentru copii despre empatie

Mihai (7 ani) a învăţat în vara aceasta să citească cursiv.  Nu am fost îngrijorată de faptul că poate ar fi trebuit să citească (dupa unele standarde) mult mai devreme.  Am zis: „toate la timpul lor”. Are permis la Biblioteca judeţeană  din Galati şi mergem împreună să ne alegem cele mai interesante cărţi. Având amândoi permis putem alege opt cărţi, patru pentru el şi patru pentru mine…Normal aşa ar fi. Recunosc faptul că eu mai trişez, încercând să iau pentru mine mai multe, încărcându-le în permisul lui. Astfel, el ia trei cărţi şi alte cinci, luate pe furiş, îmi revin mie, Uraaaaaaaaaa! Scuze, Mihai… îmi spun în gând, dar nu mă pot abţine…!
Mirosul cărţilor, alegerea meticuloasă, plimbarea printre rafturi, au devenit tabieturile noastre, iar spaţiul bibliotecii este o încântare pentru noi. Alergăm spre casă pentru a le putea „savura”.  Eu sunt foarte încântată pentru că el este entuziasmat. Dar inevitabilul se produce, le răsfoieşte, citeşte ceva în grabă şi îmi declară iar pe un ton dezamăgitor: tot mai frumoasă e „ Pietrele lui Aston”, şi o citeşte iar şi iar, amuzându-se de fiecare dată de finalul poveştii. E acel pasaj în care Aston, personajul cărţii renunţă la pietrele colecţionate şi alege un băţ de pe malul mării, spre disperarea părinţilor lui.
Am fost invitată zilele trecute să organizez un Atelier de lectură în cadrul Clubului Bibliovacanţa din Galati asa ca am ales să le citesc cărticica: „Pietrele lui Aston” de Lotta Geffenblad.
Am început cu tot felul de exerciţii de cunoaştere, ca să putem pregăti atmosfera de lectură. Copiii mi-au împărtăşit pe rând din pasiunile lor, au fost spontani şi chiar m-au amuzat cu declaraţii de tipul: Mie îmi place să fac curat în „şofoner” (şifoner), mie îmi place să mă uit la mama cum spală la maşină; şi pentru că eram într-o bibliotecă… tuturor, deodată, le plăcea să citească (asta probabil ca să-şi impresioneze părinţii care asistau la întâlnirea noastră, undeva ascunşi după nişte rafturi). De asemenea, mă interesa dacă ei colecţionează ceva, pentru că astfel puteam face o legătură cu preocuparea personajului. De la paie de băut, până la maşinuţe şi scoici, toţi copiii erau mândri de achiziţiile lor şi mi-au declarat cu vehemenţă că nu ar renunţa la ele niciodată.

Cred că este momentul să vă spun câte ceva despre cartea „Pietrele lui Aston”. Este o poveste pentru cei mici, şi nu numai, cu o ilustraţie magică ce relatează cu umor și duioșie despre cum ar trebui să fie copilăria: fără griji şi plină de iubire. Cartea este destinată, conform autoarei, copiilor între 3- 12 ani.
Dacă o alegeţi, aveţi posibilitatea de a discuta cu copiii exemplele de empatie şi compasiune înfăţişate în scurta poveste, iar apoi chiar să le puteţi lega de situaţiile diverse din viaţa copilului dumneavoastra.
Personajul, un căţeluş simpatic, nu trece indiferent pe lângă pietrele care, din păcate, sunt singure şi suferă din cauza îngheţului. Aston îşi foloseşte căciula pentru a le încălzi şi le duce acasă în pătuţul cald pentru păpuşi. Sufletul inocent şi milos al lui Aston se vede în atitudinea lui, în modul în care culege fiecare piatră rece pe care o întâlneşte, în felul în care atinge şi vorbeşte cu bietele pietre. E înduioşător cum le poartă la piept, le aşază în pat, le face băi călduţe.
Activitatea noastră a decurs minunat, copiii au fost atenţi, au pus întrebări, au intervenit în timpul lecturii, manifestându-şi curiozitatea: cei mai mici dintre copiii participanţi (4 ani) aveau curiozităţile lor: De ce Aston are căciulă, dar nu are pulover pe el? Unde este Aston acum? Câte pietre a adunat? etc.
Pentru că cei prezenţi erau de vârste diferite, dezbaterea a atins tot felul de subiecte.  Sirul întrebărilor a urmărit identificarea mesajului cărţii asa ca redau o parte din ele aici in cazul in care veti citi cartea si veti face acasa dezbateri cu copiii vostri: Cine este Aston?
Ce îi place lui Aston să facă? De ce părinţii lui Aston sunt îngrijoraţi? Care sunt sentimentele lui Aston faţă de pietricele? Cum are grijă Aston de pietrele lui? Care este părerea părinţilor despre colecţionarea pietrelor? Ţie ce îţi place să colecţionezi? Cum crezi că s-a simţit Aston când a renunţat la pietre? Tu renunţi uşor la obiectele care îţi plac? Ai vrea să fii prieten cu Aston? Dacă ai fi o pietricică unde ai vrea să locuieşti? etc.
Toţi şi-au dorit să fie pentru câteva momente pietricele, să primească unii de la alţii îmbrăţişări şi mângâieri, aşa cum Aston, personajul nostru, oferea gingăşie pietrelor sale, iar când a fost nevoit să le abandoneze a ales… un băţ pentru a-l ocroti, PENTRU CĂ ERA ATÂT DE SINGUR.
O recenzie frumoasa la aceasta carte puteti gasi si pe site-ul Editurii Cartea Copiilor, aici.

Sper sa va placa cartea la fel de mult cum ne place si noua si sa mergeti des la biblioteca!

Cu drag,

Ela